Despre poporul român şi spaţiul românesc

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Despre poporul român şi spaţiul românesc. Deşi peste actualul teritoriu al României au trecut multe popoare. Cu toate astea românii nu şi-au părăsit niciodată teritoriul indiferent de greutăţile întâlnite.

Persistenta poporului nostru în acest spaţiu corespunde unui mod de a fi al lui. Este aici, pentru că „fiinţa” lui este ca o fiinţă de graniţa între Orient şi Occident. Părăsirea spaţiului ar duce la pierderea fiinţei poporului.

Românii se menţin în complexitatea lor în acest „spaţiu punte”. Identificarea romanului cu spaţiul propriu naşte în el atunci când e rupt de acest spaţiu, „dorul” care este pentru el o adevărată boală.

Chipul ţării este asociat cu chipul celor dragi, şi, în general cu „chipul românesc”, spaţiul ţării este spaţiul umanizat în mod românesc, transfigurat în fata românească, pentru că astfel, el capăta o frumuseţe ce depăşeşte trăsăturile inexpresive ale unei naturi văzute obiectiv.

Umanizarea naturii în cazul poporului român nu are caracter panteist păgân, ci se resimte viziunea personalistă şi liturgică a cosmosului dezvoltată de sensul spiritual al Bizanţului.

Despre poporul român şi spaţiul românesc

Mircea Eliade spunea: Simpatia faţă de cosmos, specifică geniului românesc, este o formă a spiritului liturgic creştin.

Întâlnirea cu natura implica pentru roman şi întâlnirea cu persoanele dragi, fiind o chestiune culturală.

Spiritul de sinteză completă al neamului acesta nu se explică numai din persistenţa sa din vremuri memoriale în spaţiul de mijloc între Orient şi Occident, ci şi din îmbinarea în el a caracterului latin al creştinismului ortodox.

Complexitatea reală a vieţii spirituale a dat vremii slave şi timpului latin multiple sensuri spirituale. S-a făcut din satul că simla aşezare, o comuniune plină de viaţă, unică şi extrem de bogată.

Sufletul românesc e deschis spre totală realitate şi spre creaţiile spiritului uman de peste tot. Este deschis spre Occident, dar are legături şi cu Orientul. Sunt interese pentru tehnica dar şi de cultură spirituală.

Acest spirit românesc primeşte tot ceea ce are undeva importantă, dar autohtonizează totul.

Pentru a introduce limba romana în Biserică şi în scrisul nostru, a fost nevoie de influenţa calvina, deci pentru a prelua ceea ce n-a fost de folos, nu pentru a ne însuşi calvinismul.

Călugării romani s-au folosit de cunoştinţă de limba greacă pentru a traduce texte de spiritualitate bizantină, nu pentru delectarea cu nuanţele pline de subtilitate ale limbii greceşti. Legătura cu Bizanţul a stimulat pictura de o atât de subţire şi autohtona spiritualitate a picturii manăstirilor noastre.