Sport

Dinamo a prezentat oficial ultimele două transferuri! Cosmin Contra își betonează defensiva cu fotbaliști din Spania

Publicat: 05 sept. 2020
Dinamo București a oficializat transferurile lui Alexander David Gonzalez și Ismael Lopez Blanco, jucători solicitați de antrenorul Cosmin Contra.
Cosmin Contra a transferat la Dinamo 2 jucători spanioli.

Dinamo București continuă campania de achiziții și a prezentat ultimii doi jucători veniți sub comanda lui Cosmin Contra, Alexander David Gonzalez și Ismael Lopez Blanco.

Dinamo București, echipa lui Cosmin Contra, a oficializat transferurile lui Alexander David Gonzalez și Ismael Lopez Blanco. Cei doi fotbaliști au efectuat testele medicale și au semnat cu formația din Ștefan cel Mare pentru următoarele două sezoane.

„Câinii” continuă campania de achiziții și au prezentat ultimii doi jucători veniți sub comanda lui Cosmin Contra, Alexander David Gonzalez și Ismael Lopez Blanco. Directorul sportiv al lui Dinamo, Rufo Collado, a declarat pentru site-ul oficial al clubului că cei doi fotbaliști au trecut cu brio testele medicale și au semnat un contract valabil doi ani cu gruparea din Ștefan cel Mare.

Fundașul dreapta Alexander David Gonzalez are 48 de selecții și un gol în naționala Venezuelei. Sezonul trecut a jucat la CD Mirandes, în Segunda Division, 32 de meciuri în campionat și 6 în Cupa Spaniei. Sud-americanul a mai evoluat în carieră pentru Caracas (Venezuela), Young Boys, Aarau și Thun (Elveția), Huesca și Elche (Spania).
Ismael Lopez Blanco, fundaș stânga, a evoluat în tricoul a șase echipe în carieră: Athletic Bilbao, Real Zaragoza, Lugo, Sporting Gijon, Omonia Nicosia și Tenerife. Spaniolul a adunat 66 de meciuri (2 goluri) în La Liga și 95 de partide (8 goluri) în Segunda Division, fiind convocat în carieră la loturile naționale U19 și U17 ale Spaniei.

Dinamo plătește regește în „era spaniolilor”

Noua conducerea încearcă să schimbe fața clubului din Ștefan cel Mare. Cosmin Contra a fost atras pe banca lui Dinamo cu un salariu de 30.000 de euro pe lună, ceea ce îl face al doilea cel mai bine plătit antrenor din prima divizie, după Dan Petrescu.

Staff-ul lui Contra încasează salarii foarte bune, de asemenea. Preparatorul fizic Javi Reyes ia 11.000 de euro în fiecare lună la Dinamo. Și jucătorii sunt plătiți foarte bine în Ștefan cel Mare. Digi Sport a prezentat cazul lui Diego Fabbrini (30 de ani), care în acest sezon primește 18.000 de euro lunar, însă și cei care au sosit în „Groapă” în această perioadă sunt remunerați excelent: Spre exemplu, Adam Nemec ar încasa 15.000 de euro lunar, în timp ce polonezul Janusz Gol ar lua 20.000.





Adauga un comentariu