Într-un colț al Transilvaniei, unde odinioară câmpiile erau străbătute de dinozauri uriași, o echipă internațională de cercetători a făcut o descoperire care zguduie lumea științifică: urmele unei tumori canceroase într-o fosilă veche de 70 de milioane de ani. Fosila aparține unui Telmatosaurus transsylvanicus, un dinozaur erbivor care cutreiera aceste meleaguri spre sfârșitul perioadei Cretacicului.
Investigația, coordonată de reputatul medic britanic Justin Stebbing, a scos la iveală o formațiune tumorală asemănătoare cu ameloblastomul, o afecțiune rară, dar bine cunoscută în medicina umană. Cu ajutorul unor tehnici ultra-moderne de microscopie, echipa a identificat structuri fosilizate de globule roșii, un indiciu rar și prețios al conservării excepționale a țesuturilor moi din fosilă.
Stebbing a explicat că, spre deosebire de ADN, care se degradează complet de-a lungul milioanelor de ani, proteinele au capacitatea uluitoare de a rezista în timp și de a păstra informații vitale despre viața și bolile dinozaurilor. Studiul acestor proteine devine astfel o poartă deschisă către înțelegerea modului în care cancerul a evoluat de-a lungul erei vertebratelor.
Un dinozaur din Cretacic suferea de cancer
Tumora a fost descoperită în maxilarul fosilizat al dinozaurului, iar tehnologiile avansate de scanare au permis vizualizarea detaliată a componentelor celulare și proteice rămase. Spre surprinderea cercetătorilor, proteinele identificate s-au dovedit mult mai stabile decât s-ar fi crezut, oferind o șansă unică de a studia boli străvechi.
Această descoperire reînvie o ipoteză fascinantă: lupta contra cancerului nu este doar o problemă a prezentului, ci are rădăcini adânci în istoria evolutivă a animalelor. Faptul că o astfel de tumoare a fost prezentă la un dinozaur sugerează că anumite tipuri de cancer au existat cu mult înaintea apariției omului.
Studiul atrage atenția și asupra unei posibile paralele cu animalele mari de azi (cum sunt elefanții și balenele) care au dezvoltat mecanisme naturale de apărare împotriva tumorilor. Este posibil ca și giganții preistorici, cum ar fi dinozaurii, să fi avut sisteme similare, adaptate la viața lor îndelungată.
Pentru Justin Stebbing, conservarea fosilelor cu țesuturi moi devine o prioritate, pentru că odată cu evoluția tehnologiilor, acestea vor putea fi analizate în viitor cu o precizie imposibilă astăzi. Cercetarea deschide noi perspective: dacă proteinele din oasele fosilizate pot fi studiate în detaliu, poate că într-o zi vom putea reconstitui chiar originile genetice ale bolilor care continuă să pună medicina modernă la încercare.
Fosilele, altădată simple relicve ale trecutului, se transformă astfel în martori tăcuți ai marilor enigme biologice, gata să ofere răspunsuri despre suferințele care ne bântuie și astăzi.