Fostul europarlamentar Adrian Severin a discutat în cadrul ediției „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE despre eșecul intrării României în spațiul Schengen.
Ieri, 8 decembrie 2022, Miniştrii de Interne din Uniunea Europeană s-au reunit la Bruxelles, în cadrul Consiliului pentru Afaceri Interne (JAI), având ca prim punct pe ordinea de zi Spaţiul Schengen şi extinderea sa către România, Bulgaria şi Croaţia. În acest fel, s-a votat împotriva aderării României la spațiul Schengen. Austria a rămas fermă pe poziții și a votat împotriva României.
Adrian Severin în „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE
Adrian Severin a fost invitatul ediției „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE din 9 decembrie. Acesta a vorbit despre situația României în aceste momente, dar și despre decizia Consiliului JAI cu privire la extinderea spațiului Schengen.
„Am putea transforma aceasta înfrângere întro- victorie dacă am ști să tragem concluziile necesare și să învățăm lecțiile care ni s-au administrat. Ni s-au administrat pe bună dreptate, pentru că prost nu este cel care cere, ci cel care dă. Și noi am tot dat. Se trage o linie sub care însumăm nu doar eșecurile actuale ale diplomației române, ci eșecurile Guvernului de 20 de ani. Lecția care ar trebui învățată este aceea că dacă încercăm să câștigăm premiul de bună putrare a Europei, ajungem să fim și bătuți, și cu banii luați.
România, și nu numai, a oferit niște avantaje generoase Uniunii Europene. A oferit o țară care deține resurse naturale excepționale. Gândiți-vă la Slovacia, Slovenia, dar și Austria, nu produc nici un metru cub de gaz natural că n-au de unde. Austria nu are nici un baril de petrol pentru că nu are resurde de petrol, în schimb are o splendidă rafinărie care procesează țițeiul altora. România nu a venit ca o rudă săracă. Dincolo de asta, am venit cu atuuri, cu oferte extrem de importante din punct de vedere al logicii.
Ceea ce s-a întâmplat ieri nu este decât suma unor cedări în lanț care s-au adunat unele după altele și care au încurajat obrăznicia. În toți acești ani am atras atenția asupra pericolului. Și s-a îmtâmplat, iar acum pare că nimeni nu vrea să răspundă. În ultimele zile toată lumea a devenit patriotă. Ceea ce trebuie să urmeze sunt câteva demisii.
Nu am cerut ieri un drept. Am cerut să se recunaoscă faptul că îndeplinim condițiile. În mod abuziv, acest lucru a fost negat. Asta nu se putea face dacă Germania sau Franța n-ar fi fost de acod cu o asemenea atitudine. Este un joc ipocrit. Se scot în față țări mai puțin importante pentru ca cele importante să își ascundă adevăratele intenții. Austria, o țară care vrea să trăiască la nivelul de viață imperial, sunt sigur ca generoasele oferte ar fi fost suficiente pentru a-i schimba poziția. Însă, altcineva i-a spus că nu se poate”, a conchis Adrian Severin.
Adrian Severin: „Această atitudine a caracterizat guvernul român în permanență după ce am intrat în Uniunea Europeană”
În „Dezbaterea Zilei” la BZI LIVE, Adrian Severin a comentat şi atitudinea autorităților în ceea ce privește existența pe piața României a firmelor străine, precum cele austriece sau olandeze. Potrivit fostului europarlamentar, guvernul este vinovat de comportamentul partenerilor străini care „și-au luat nasul la purtare”.
„Să vorbim despre atitudinea noastră după ce am intrat în Uniunea Europeană. De la un moment dat încolo nu putem vorbi de afaceri proaste, ci putem vorbi despre trădare, despre afaceri proate făcute în detrimetrul României. O expresie a lor este că firmele străine au profitat de prezența lor în România nu doar pentru a încasa ceea ce li se cuvenea, ci mai mult, încălcând clauzele contractuale. Trebuie văzute clauzele cu OMV Petrom. Toată lumea știe că s-au încălcat clauzele contractuale. Trebuie văzute ce impozite trebuiau să plătească acestea în România, ce evaziuni fiscale s-au făcut. Nimeni nu i-a deranjat cu nimic.
Aici putem vorbi și de Raiffeisen. Directorul a participat la demonstrații antigurvernamentale în România. El și-a antrenat și salariații să participe. Toată lumea știe și nu s-a întâmplat nimic. A face presiuni asupra salariaților este o infracțiune. Acest domn trebuia chemat la Parchet. Ar trebui văzut și de ce nu a fost deranjat. Cine este în Consiliul Raiffeisen din România? Haideți să scuturăm totul. Știu că nimeni nu se leagă de ei.
Am dat niște exemple. Întâmplător, ele sunt firme cu capital austriac. Putem vorbi și de altele, care, când a izbucnit pandemia, au crescut prețurile, profitând de ocazie ca să încaseze profituri suplimentare. S-o punem foarte clar acestor obraznici. Această atitudine a caracterizat guvernul român în permanență după ce am intrat în Uniunea Europeană. Ori de câte ori cineva a îndraznit să spună că avem nevoie de o nouă lege la concesiunile de gaze, acea persoană a fost înlăturată sub diverse pretexte.
E momentul să spunem lucrurilor pe nume. Acest episod Schengen e posibil să reprezinte în moment pozitiv dacă el ne va determina să spunem anumite adevăruri și să luăm măsurile în consecință. Ar trebuit văzut ce redevențe nu s-au plătit. Nu e împotriva Uniunii Europene, ci împotriva celor care în interiorul Uniunii Europene abuzează de o poziție dominantă. Ei subminează încrederea în UE, nu reacția noastră în ceea ce privește sancționarea lor. Trebuie să regândim anumite privatizări și să vedem dacă nu este cazul să apelăm la naționalizare.
Potrivit diplomatului și fostului ministru MAI, firmele străine au beneficiat, de-a lungul timpului, de bunăvoința și toleranța guvernului României.
„Boala este generală. Nu există nicio firmă care să fi procedat altfel. Austriecii au fost un pic mai îndrăzneți decât alții. Nu există nicio firmă care a venit în românia să nu fi dominat din poziție și care să nu fi beneficiat de bunăvoința greșit înțeleasă, de toleranța greșit înțeleasă a guvernelor române în succesiunea lor.
La ora actuală există ideea de a boicota firmele austriece. De acum problema a căpătat o dimensiune mult prea mare pentru a fi rezolvată prin asemenea război. Nu cred că către firme trebuie să ne îndreptăm, ci spre guvernul nostru. El a permis ca acest lucru să se întâmple. El a permis ca acești parteneri să își ia nasul la purtare”, a subliniat Adrian Severin.
În „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE, Adrian Severin a discutat și despre evoluţia războiului în Ucraina.