Directorul ANPC, Horia Constantinescu, vine cu acuzaţii grave şi spune că aproape trei tone de carne din export, care ar fi fost congelată aproape de data expirării, a fost oprită de la vânzare înainte de a ajunge în magazine şi restaurante din România.
În plus, zeci de restaurante cu pretenții au fost închise sau amendate, iar directorul ANPC spune că olandezii trimit în România carne expirată, prost congelată.
„Nu vorbim de carne bine sau prost congelată. Nu putea fi congelată, după ce producătorul sud-american a stabilit că aceasta trebuie comercializată în formă refrigerată, pentru că, în conformitate cu regulamentele europene, etichetarea unui produs alimentar este exclusiv în sarcina producătorului, inclusiv stabilirea termenului de durabilitate minimală.
Iată că în Olanda, pare că odată citit în diagonală acest regulament, dă posibilitatea operatorilor economici olandezi să congeleze produsele aproape în afara termenului de durabilitate minimală și să le revândă în noua stare, aceea de minus 18 grade.
Încercăm să înțelegem și sperăm să vedem, în cel mai scurt timp, care este punctul de vedere al Comisiei Europene, pe care o vom notifica la nivelul săptămânii viitoare.
Pare că pentru unii e mumă, pentru alții ciumă, în condițiile în care niciun producător român nu-și permite să facă acest lucru. Iată că trebuie să rescriem, pentru că știm bine, olandezii sunt cei care ne învață cum e cu comunitatea europeană, trebuie să rescriem regulamentele plecând de la abordarea discriminatorie a acestei țări raportate la comercializarea acestui tip de aliment”, a spus directorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu.
Directorul ANPC va sesiza Comisia Europeană
După acuzaţiile făcute la adresa Olandei, că ar congela carne care este aproape de termenul de expirare, şeful ANPC mai spune că nu statul este vinovat de această practică.
„Nu cred că statul olandez se face vinovat, decât că ar trebui să urmărească respectarea regulilor și de către operatorii economici din această țară.
Pare că dacă ceea ce constată la nivelul activității operator economici din România este în mod draconic respectat, la nivelul țării lor, nu respectă aceleași exigențe.
Nu am solicitat un punct de vedere, nu avem nevoie de acest punct de vedere, pentru că citirea regulamentului se face în mai multe limbi străine și nu poate avea o abordare într-o țară și o altă abordare, tocmai pentru că am învățat de la olandezi că respectarea regulamentelor respectă și principiul comunității europene – aceeași abordare nediscriminatorie și deloc Subiectivă.
Şi iată că ne confruntăm, cel puțin la acest moment, cu o situație ce este cel puțin discutabilă.
Cred că unele dintre regulamentele europene nu sunt traduse în olandeză.
Mă miră acest fapt, pentru că, nu de puține ori, Olanda ne-a scos la tablă să ne explice cum este cu Europa, ce avem de respectat și, ascultându-ne, pe noi, ca la şcoală, ne-au lăsat corijenți.
Interesant este că pretinșii profesori par repetenți la materiile importante ce țin de siguranța consumatorilor, de viața și de sănătatea acestora.
Nu știu dacă ceea ce fac anumiți operatori economici olandezi este un mod de lucru acceptat și pentru piața din țara lor.
Activitatea lor este strict reglementată de Regulamentul 853/2004 cu privire la comercializarea produselor din carne sau pește. Cu toate acestea, îl încalcă în mod flagrant, și Olanda continuă să ne țină lecții de moralitate europeană.
Probabil, mii de tone de produse provenite din America de Sud sunt achiziționate de aceste firme, în variantă proaspătă, în sensul refrigerat, nu congelat, sunt transportate în Olanda și congelate acolo, la câteva luni de la punerea lor pe piață, în țara de origine – congelate lent, având în vedere acumulările de sânge, lichid și gheață din interiorul ambalajelor, precum și arsurile de congelare evidente – și vândute, apoi, pe piața din România, cu toate că acest lucru, repet, este strict interzis de actele normative europene.
Mai mult decât atât, aceștia emit documente și prelungesc termenul durabilității minimale sau de expirare, cum se spune în mod popular, cu încă un an, cel puțin.
Nu știu cum se spune în olandeză „rușine”, dar mi-ar plăcea să învăț.Nu suntem pelicanii Europei! Am tot repetat acest lucru, în ultimii câțiva ani.
Le-aș trimite și eu carnea românească, în aceleași condiții, și aș vrea s-o văd în farfuriile celor care ne țin lecții despre comunitatea europeană.
Nu s-a vândut, în termen, produsul, îl congelăm noi aici și îl trimitem lor spre a fi păpat, își spun, probabil.În plus, cu ambalajele având un aspect de calitate îndoielnică, aceste produse ne sunt servite ca premium cu toate că, legal, ar trebui aruncate.
Trist este că pentru a rula o astfel de afacere este nevoie de complici și, din păcate, constatăm că și i-au găsit printre ai noștri.
Sper ca, măcar în această luptă, autoritățile române se strângă rândurile să-i notificăm la Comisia Europeană și să le arătăm că trebuie să fim respectați”, a continuat şeful de la Protecţia Consumatorilor.
Cum intra in tara aceasta mizerie de carne? Nu sunt controale? Pelicani poate ar fi bine, ca sunt niste pasari dragute, suntem sclavi, slugi, de sus, pana jos, fara nici o reactie chiar si atunci cand stapanii ne toarna laturi in cap.