Discurs fulminant al deputatului Petru Movilă, la tribuna Parlamentului: „Avem obligaţia morală faţă de istorie şi faţă de urmaşii noştri să aflăm adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989.”

Revoluţia Română a fost mult timp glorificată ca un moment de cotitură în istoria naţională. Ca români adevăraţi, ca oameni politici responsabili, la 30 de ani de la Revoluţia Română avem datoria şi obligaţia morală faţă de istorie, faţă de copiii şi urmaşii noştri şi faţă de noi înşine să aflăm adevărul pentru ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989.
Sângele celor 1.104 morţi şi al celor 3.321 de răniţi din Bucureşti, Timişoara, Iaşi şi din restul ţării ne obligă să încercăm să înţelegem şi să fim cinstiţi cu noi înşine. Părinţii, copiii, rudele şi prietenii încă îi mai plâng pe cei care au plecat prea devreme printre noi. Fără a submina rolul Timişoarei, cred că trebuie să recunoaştem oficial şi rolul Iaşului. Ȋn 14 decembrie 1989, „tentativa de revoltă populară” înăbușită de Miliție și Securitate, a fost scânteia Revoluţiei române.

În astfel de momente, cel mai rău lucru este suprasimplificarea. Să tratăm un moment istoric complex în alb și negru. Realitatea obiectivă ne spune că Revoluţia Română este deopotrivă o sursă a binelui existent în societatea românească, dar şi o sursă a răului care ne-a ţinut mult timp pe loc. Revoluţia Română ne-a oferit punctul de pornire pentru libertatea de care ne bucurăm astăzi. Ne-a oferit şansa dezvoltării, orientării către o lume civilizată bazată pe valori morale, societale, politice şi economice solide.

RomaniaTV

Bombă în showbiz! Botezatu și-a făcut iubită cu 40 de ani mai mică decât el. Nicolle e model și are 18 ani: Am educat-o bine

Observatornews.ro

Istoric: Europa trebuie să înceapă discuţiile pentru un scut nuclear european. NATO este mort

Fără Revoluţia Română, regimul criminal comunist condus de Nicolae Ceauşescu nu ar fi rezistat la infinit, dar am fi fost astăzi în postura de a bate la porţile Europei. Şi cine ştie, dacă preţul plătit nu ar fi fost încă şi mai mare.
Revoluţia Română este şi sursă a răului din societatea românească pentru că a permis eşalonului 2 al Partidului Comunist Român, condus de Ion Iliescu, să preia conducerea politică, să forţeze un simulacru de alegeri, să-şi consolideze pârghiile de Putere, să folosească forţa uriaşă a propagandei media a anilor ’90 şi să construiască statui de ipsos pentru personaje care aveau mâinile pătate cu sânge. Aşa am fost ţinuţi timp de 15 ani pe loc de un regim izvorât din ceea ce ei înşişi şi-au dorit să fie o lovitură de stat.

Fostul Preşedinte al României Ion Iliescu susţinea, zilele trecute, că ar trebui să ne oprim din tentativa noastră de a mai „căuta vinovaţi” pentru Revoluţie. Ceea ce nu înţelege fostul şef al statului ţine de faptul că nimeni nu mai caută vinovaţi, ci doar căutăm să restabilim adevărul pentru a şti pe ce baze s-a clădit societatea românească post – comunistă. Nu este vorba despre închisoare şi nici despre un joc politic. Este vorba despre nevoia României de a afla cu ce am fost noi mai blestemaţi decât cehii şi slovacii care au avut parte de o Revoluţie de catifea fără victime, în timp ce sângele tinerilor români a trebuit să spele străzile oraşelor din România.

Dosarul Revoluţiei s-a transformat într-o placă turnantă pentru societatea românească. De prea mult timp aşteptăm un rezultat şi asta arătă neputinţa noastră instituţională de a descoperi ceea ce s-a întâmplat în trecut. Această speţă juridică nu este deloc singura în care statul român şi-a dovedit slăbiciunea: dosarul Mineriadelor sau dosarul Colectiv aşteaptă încă răspunsuri. Justiţia din România, în care s-au pompat resurse şi pentru care ne-am luptat să o ţinem dreaptă, are obligaţia să facă lumină. Preşedintele Traian Băsescu a făcut un gest absolut necesar pentru istoria României condamnând regimul comunist drept criminal. Acela a fost un moment de cotitură în care nu am mai fost obligaţi să ne uităm atât de mult în urma noastră pentru a şti cine suntem. Dar vedem acum necesitatea lămuririi a ceea ce s-a întâmplat după căderea regimului comunist şi a motivelor pentru care Cehoslovacia a putut să-l aibă în fruntea sa pe dizidentul anticomunist Vaclav Havel şi noi am fost blestemaţi cu Ion Iliescu, parte a regimului comunist criminal.

Pentru că a venit vorba de condamnarea comunismului, întotdeauna m-a frapat lipsa de logică în comunicare a partidului domnului Iliescu: adică ei s-au împotrivit condamnării comunismului, deşi tot ei sunt cei care au susţinut înlocuirea regimului Ceuşescu. Singura variantă în care această fractură de gândire poate fi atenuată ţine de faptul că, de fapt, într-o mare măsură, Revoluţia Română a fost o lovitură de stat în care eşalonul II a preluat comanda.
După cum vedeţi, în ciuda a tot ceea ce ştim, în ciuda mărturiilor şi analizelor politico – istorice, Revoluţia naşte în continuare mai multe întrebări decât răspunsuri. Maxima celebră a lui Nicolae Iorga – „Un popor care nu-şi cunoaşte trecutul este condamnat să-l repete” – trebuie să ne călăuzească în încercarea de a afla de unde venim şi încotro mergem.