Mulți posesori auto vor să afle care este documentul obligatoriu pentru românii care vor să își vândă mașina! Fără un anumit act, procesul de transfer al proprietății nu poate fi considerat valid. Iată la ce trebuie să fie atenți viitorii proprietari!
Documentul obligatoriu pentru românii care vor să își vândă mașina!
Contractul de vânzare-cumpărare auto este documentul cel mai important, care stă la baza oricărei tranzacții auto. Contractul trebuie completat în conformitate cu modelul stabilit prin lege, disponibil pe platformele oficiale. După semnarea de către ambele părți, contractul dobândește valoare juridică deplină și permite demararea procesului de vânzare-cumpărare a mașinii.
Totodată, cartea de identitate a vehiculului este un alt document fără de care vânzarea nu poate fi făcută. Acest act confirmă caracteristicile tehnice ale autovehiculului și este eliberat doar de Registrul Auto Român. În lipsa cărții de identitate, autovehiculul nu poate fi înscris pe numele noului proprietar. Este obligația vânzătorului să predea cartea de identitate a vehiculului la momentul încheierii tranzacției, notează capital.ro.
Și certificatul de înmatriculare, cunoscut sub denumirea de „talon auto”, este obligatoriu la vânzarea unui autoturism. În talonul mașinii se vor înscrie datele noului proprietar, iar actul trebuie semnat și aprobat conform legii. Fișa de înmatriculare este, de asemenea, necesară la vânzarea unei mașini. Actul trebuie completat atât de vânzător, cât și de cumpărător. După încheierea tranzacției, cumpărătorul are obligația de a încheia o poliță RCA valabilă.
Situațiile în care vânzătorii riscă să fie sancționați
Mulți români care își vând mașina consideră că, după semnarea contractului și depunerea actelor la Primărie, nu mai sunt răspunzători pentru autoturismul vândut. Dacă noul proprietar nu își înregistrează mașina pe numele său, vânzătorul poate fi tras la răspundere pentru orice abatere comisă cu acel vehicul. Autoritățile îl consideră mereu responsabil pe ultimul proprietar înregistrat. Astfel, vânzătorii pot primi acasă amenzi, somații și chiar procese în instanță, dacă nu au făcut transcrierea sau trecerea mașinii la noul proprietar.
Vânzătorii trebuie să se asigure că noul proprietar își înregistrează mașina pe numele său în termenul legal de 30 de zile. Totodată, este recomandat ca vânzarea să fie făcută printr-un contract clar, care să stipuleze obligațiile cumpărătorului. În cazul în care noul proprietar nu respectă legea, vânzătorul poate solicita radierea autoturismului din evidențele fiscale și poate iniția acțiuni legale pentru a se proteja de eventualele sancțiuni.
O lege strictă îi vizează și pe șoferii care împrumută mașina personală. Codul Rutier 2025 stabileşte reguli clare pentru românii care împrumută maşina personală unei alte persoane. Dacă persoana la volan nu are un permis valabil, proprietarul poate fi tras la răspundere penal. Șoferul care împrumută mașina unei alte persoane trebuie să fie atent la câteva detalii pentru a nu avea probleme cu legea. Încredințarea mașinii cuiva aflat sub influența alcoolului sau a drogurilor poate atrage sancțiuni severe pentru proprietar, inclusiv o pedeapsă cu închisoarea de până la trei ani. O serie de reguli trebuie să respecte și șoferul care primește mașina împrumutată pentru că acesta va fi răspunzător pentru abaterile săvârșite la volan. Responsabilitatea pentru amenzi și contravenții aparţine şoferului, în cazul în care acesta comite o infracțiune rutieră.
Reguli stricte și anumiți pași legali trebuie să respecte și șoferii care vor să își vândă mașina. Există câteva documente esențiale, fără de care nu se poate face tranzacția de vânzare-cumpărare sau transcrierea auto.