Doi adolescenți din Prahova au fost salvați de la înec din râul Ialomița de doi polițiști Baieții, de 14 și 17 ani, au fost luați de curenți, când încercau să scoată o minge din apă.
Cu disperare, a reușit să se agațe de un grilaj metalic și au stat zeci de minute până când salvatorii au ajuns la ei.
Patru copii din Poienarii Burchi au mers la râu duminică seară să joace fotbal în zona unui stăvilar.
La un moment dat, mingea a ajuns în apă, așa că trei dintre băieti au intrat după ea fără să se gândească la pericol. Doar unul a reușit să iasă la mal. Imediat a sunat la 112 și a cerut ajutor.
„Au stat atârnați acolo, doi băieți, s-au ținut de o țeavă de nici eu nu știu. Știa să înoate dar de fapt curenții foarte mari vă dați seama că ei nu mai aveau puterea de a ieși”, a declarat mama unuia intre copii.
Doi polițiști au salvat adolescenții din râu
Marius Gheorghe și Gabriel Nedelcu sunt primii polițiști ajunși la locul incidentului. Au venit de la postul de poliție din Cocorăștii Colț. Fără să stea pe gânduri cei doi au sărit să îi scoată pe copii. Și nu au avut deloc o misiune ușoară.
„Barajul fiind deschis recent. Colegul meu care se afla aproximativ la un metru față de mine a fost luat de curenți dus la fund, ulterior ieșind din apă, nu știu cum singur fără ajutorul nimănui, acei curenți m-au surprins și pe mine abia putând să mă țin la suprafață. Copiii am reușit într-un final să le arunc funia și să îi extragem afară din apă”, a explicat Marius Gheorghe, agent de poliție.
„A fost o luptă să spunem contra cronometru ținând cont că puterea pe care o are apa în zona aceea copiii fiind micuți să stai 60 de minute aproximativ prinși de un grilaj în apă apa fiind destul de adâncă, curenții fiind foarte puternici”, spune Ionuț Alexandru Gheorghe, primar Poienarii Burchi.
Agentul de poliție Marius Gheorghe are 20 de ani și lucrează de doar un an la Poliția Prahova, în timp ce colegul său Gabriel Nedelcu este agent de poliție principal și a ajuns la poliția din Cocorăștii Colț in urma cu zece ani. Superiorii lor iau in calcul sa-i recompenseze pentru salvarea copiilor.
Genul acesta de oameni trebuie promovati treptat in functii, nu slugile inepte actuale.
Bravo lor, oameni!! si abia apoi politisti!