Prima pagină » Economic Local » Doi candidați vor postul de la Transporturi, din Primăria Iași
Doi candidați vor postul de la Transporturi, din Primăria Iași

Doi candidați vor postul de la Transporturi, din Primăria Iași

18 oct. 2019, 04:00,
Ciprian Boaru în Economic Local

Pe data de 23 octombrie, ora 10:00, Primăria Iași organizează un concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice de execuție vacante. Este vorba despre un post de consilier clasa I grad superior la Biroul Reglementare Transporturi Urbane – Direcția Tehnică și Servicii Comunitare. După depunerea dosarelor, în cursă au rămas doi candidați: Irina Nicoleta Catană și Dumitru Marius Părpăliță. Dacă vor trece de proba scrisă, candidații vor susține și un interviu. Participanții la concurs trebuiau să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științelor inginerești. Vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice este de minimum 7 ani.

Ce trebuie să facă

Pază menținerea curățeniei în municipiul Iași (pe sectorul repartizat), conform prevederilor legale în vigoare, îndeplinirea obligațiilor ce îi revin în domeniul securității și sănătății în muncă așa cum sunt prevăzute în Regulamentul Intern al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Iași”, sunt câteva dintre atribuțiile menționate în fișa de post.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
România, pe primul loc în Europa la generozitate! Câți bani au donat românii din veniturile lor
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul donațiilor raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că, în 2025, românii au oferit în medie 0,9% din veniturile lor sub formă de donații, dacă sunt cumulate banii acordați organizațiilor caritabile, sprijinul oferit direct persoanelor aflate […]
România, pe primul loc în Europa la generozitate! Câți bani au donat românii din veniturile lor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 septembrie 2026
03 septembrie 2026