Scandal la Școala Gimnazială 97 din Sectorul 4 al Capitalei, după ce mai mulţi elevi de clasa a opta au vapat în apropierea unităţii de învăţământ. Doi dintre ei au ajuns la spital pentru că li s-a făcut rău. Poliţia a început o anchetă, iar pe grupurile de părinţi s-a stârnit un adevărat iureş. Oamenii se tem că în şcoală copiii ar avea acces tot mai uşor la substanţe periculoase şi interzise, inclusiv droguri.
Totul ar fi început în afara unității de învățământ, unde, potrivit conducerii școlii, mai mulți elevi din clasa a VIII-a ar fi folosit dispozitive de tip vape primite de la un coleg.
La scurt timp, după revenirea în clase, starea lor s-a deteriorat. Unul dintre băieți a fost însoțit la cabinetul medical de către mama sa, iar celălalt a fost găsit de profesoara de serviciu în toaleta școlii în timp ce vomita.
Responsabilii unității de învățământ au anunțat autoritățile și medicii, astfel că un echipaj al Secției 14 s-a prezentat la fața locului, iar copiii au plecat la spital.
Alți doi elevi ar fi fost implicați, însă ar fi sărit gardul pentru a pleca atunci când au aflat că autoritățile vor ajunge. Au fost recuperați de dirigintă, iar părinții au fost chemați la școală. Astăzi, cazul este în atenția poliției.
Un document medical transmis de familia unuia dintre băieți arată că nu au fost identificate substanțe interzise.
Însă, până la finalizarea rezultatului analizelor de sânge, nu putem spune exact dacă elevii au folosit sau nu și alte substanțe.
Școala anunță acum lecții de prevenție pentru elevii de gimnaziu, în colaborare cu polițiștii de la Siguranța Școlară.
Ce spun părinții despre această situație
Potrivit unei postări pe grupul de Facebook ”Cartierul & Parcul Tineretului”, părinți care au copiii înscriși la Școala Gimnazială 97 din Sectorul 4 au primit un mesaj din partea conducerii unității despre cele petrecute miercuri.
Comunicatul oferit de conducerea școlii ”încearcă să creioneze o imagine sub control”, se plâng părinții.
„Însă realitatea din teren, relatată de surse multiple din comunitate, conturează o imagine mult mai sumbră și mai alarmantă, o realitate care ridică întrebări majore la care autoritățile școlare și locale sunt datoare să răspundă public, mai scrie pe grupul citat.
Surse din comunitate ar fi susținut că, de fapt, situația nu s-a petrecut conform spuselor conducerii. Oameni susțin că ”episodul nu s-a petrecut doar în afara incintei, ci că substanțele și consumul au avut o componentă directă în interiorul unității de învățământ”.
Unii părinți se tem că unul dintre elevi ar fi încercat să aducă în incinta școlii, cu scopul comercializării, diferite ”produse/substanțe”.
Pentru aceștia, prezența celor două ambulanțe nu constituie ”o măsură de precauție minoră”, iar martori din interior ar susține că situația medicală a celor vizați ar fi fost, de fapt, gravă: „Potrivit martorilor și informațiilor parvenite din interior, copiii prezentau o situație medicală extrem de gravă (episoade severe de vărsături sau chiar sângerări), punând în pericol viața minorilor”.
De asemenea, ideea că doi elevi au fugi din școală, ”sărind gardul în zona ghenei de gunoi la vederea poliției”, ar demonstra, pentru părinți, ”o stare de panică reală și un fenomen scăpat de sub control”.
Comunicarea reprezentanților școlii a lăsat loc de interpretări în rândul părinților, iar comunitatea solicită mai multă transparență: „Avem nevoie de dialog deschis, transparent și responsabil între școală, autoritățile locale, Poliție și comunitatea de părinți”.