Prima pagină » International » Doi morţi şi un rănit în SUA, într-un atac armat în campusul Universităţii Statului South Carolina, la Orangeburg
Doi morţi şi un rănit în SUA, într-un atac armat în campusul Universităţii Statului South Carolina, la Orangeburg

Doi morţi şi un rănit în SUA, într-un atac armat în campusul Universităţii Statului South Carolina, la Orangeburg

13 feb. 2026, 23:50,
Redacția BZI în International

Două persoane au fost ucise, iar alta rănită, într-un atac armat, joi seara, în campusul Universităţii Statului South Carolina, a anunţat instituţia – al treilea atac armat începând din octombrie la această universitate, relatează AFP.

Acest atac este ultimul dintr-o serie de drame legate de arme de foc în universităţile americane.

Campusul Universităţii Statului South Carolina (SCSU) a fost izolat joi, către ora locală 21.15 (vineri, 4.15, ora României), după un atac semnalat într-o cameră a căminului studenţesc Hugine Suites, au anunţat într-un comunicat reprezentanţi ai universităţii.

Insituţia se află la Orangeburg, la aproximativ 70 de kilometri sud-est de Columbia, capitala statului.

Poliţia din South Carolina a fost însărcinată cu ancheta

Nici universitatera şi nici anchetatorii nu au precizat identitatea victimelor şi nici starea de sănătate a persoanei rănite.

Nicio informaţie nu a fost difuzată nici despre eventuala fugă a autorului sau autorilor.

În octombrie, două atacuri armate – fără legătură între ele – au avut loc în campsusul SCSU, soldate în total cu un mort şi doi răniţi, în timp ce universitatea organiza festivităţi la începerea anului universitar.

Universitatea a introdus atunci măsuri de securitate suplimentare, ”puncte de intrare controlate la evenimente majore, o supraveghere sporită cu camere video şi protocoale de comunicare de urgenţă îmbunătăţite”, potrivit vicepreşedintelui universităţii.

Universitatea Statului South Carolina, înfiinţată în 1896, are peste 3.000 de studenţi

”Cursurile de vineri au fost anulate”, a anunţat pe Facebook instituţia. ”Consilieri se află la dispoziţia studenţilor”.Universitatea Statului South Carolina, înfiinţată în 1896, are peste 3.000 de studenţi, potrivit site-ului instituţiei.

Ultimul atac armat într-o universitate americajă a avut loc în decembrie.

Două persoane au fost ucise, iar alte nouă au fost rănite, atunci, într-un atac armat în campusul Universităţii Brown, în Rhode Island, una dintre cele mai prestigioase din ţară.

Atacul de joi intervine la două zile după un atac armat soldat cu opt morţi într-un colegiu şi liceu, în Canada, unde acest fel de evenimente este, în schimb, foarte rar.

În Statele Unite, al Doilea Amendament al Constituţiei prevede că ”dreptul poporului de a deţine şi purta arme nu va fi încălcat”.

De 20 de ani, acest drept se află în centrul unor controverse putrnice, în societatea americană, marcată ca nicio altă naţiune dezvoltată din lume de drame implicând arme de foc.

Curtea Supremă americană a refirmat – în numeroase rânduri – atât acest drept, cât şi dreptul de a purta o armă în public.

În 2023, aproape o treime dintre americani declarau că deţin o armă de foc, într-o anchetă publicată de către Pew Research Center.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat în confruntări cu jandarmii, iar președintele României, Nicușor Dan, a condamnat violențele. Sute de fermieri și crescători de animale s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, pentru a-și exprima nemulțumirile legate de situația din agricultură și zootehnie. Manifestația a devenit violentă în mai multe momente […]
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 septembrie 2026
17 septembrie 2026
Articole similare
Cămătarul Ovidiu Zaharia și-a primit pedeapsa! Instanța a dispus confiscarea mai multor bijuterii
02:00
FOTO Cămătarul Ovidiu Zaharia și-a primit pedeapsa! Instanța a dispus confiscarea mai multor bijuterii
Un tânăr de 27 de ani din Iași s-a făcut șef peste o parcare publică! Individul cerea șoferilor taxă de protecție
02:00
FOTO Un tânăr de 27 de ani din Iași s-a făcut șef peste o parcare publică! Individul cerea șoferilor taxă de protecție
Ordinul de protecție împotriva lui Vasile Țugui, revocat de instanța de apel! „Adevărul iese, în cele din urmă, la iveală”
02:00
FOTO Ordinul de protecție împotriva lui Vasile Țugui, revocat de instanța de apel! „Adevărul iese, în cele din urmă, la iveală”
APIA a plătit fermierilor din Iași subvenții în valoare de peste un milion de lei, în cadrul mai multor măsuri de finanțare
02:00
APIA a plătit fermierilor din Iași subvenții în valoare de peste un milion de lei, în cadrul mai multor măsuri de finanțare
Pe aceste străzi, ieșenii își pot parca autoturismele în fața blocului! Persoanele interesate trebuie să trimită mai multe documente la primărie
02:00
Pe aceste străzi, ieșenii își pot parca autoturismele în fața blocului! Persoanele interesate trebuie să trimită mai multe documente la primărie
O fosă septică din mijlocul drumului, motiv de ceartă între doi vecini din Țibănești. „A început să se fisureze casa. Dacă trece o mașină, cade în groapă”
02:00
FOTO O fosă septică din mijlocul drumului, motiv de ceartă între doi vecini din Țibănești. „A început să se fisureze casa. Dacă trece o mașină, cade în groapă”
Primăria Iași a lansat licitația pentru construirea Sălii Polivalente! Contractul pentru executarea lucrărilor depășește 93 de milioane de euro
02:00
Primăria Iași a lansat licitația pentru construirea Sălii Polivalente! Contractul pentru executarea lucrărilor depășește 93 de milioane de euro
Situație revoltătoare într-un cartier din Iași! Locatarii dintr-un bloc aruncă de la etaj resturi de mâncare și obiecte din casă direct pe stradă: „A căzut o mămăligă în capul unei femei”
02:00
FOTO Situație revoltătoare într-un cartier din Iași! Locatarii dintr-un bloc aruncă de la etaj resturi de mâncare și obiecte din casă direct pe stradă: „A căzut o mămăligă în capul unei femei”
Antreprenorii din Iași care nu au actualizat codurile CAEN riscă blocarea activității. Confederația Patronală IMM România solicită prelungirea termenului
02:00
Antreprenorii din Iași care nu au actualizat codurile CAEN riscă blocarea activității. Confederația Patronală IMM România solicită prelungirea termenului
Prinți, zâne și zmei ies din povești și ajung pe străzile Iașului. Începe Prologul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr
02:00
Prinți, zâne și zmei ies din povești și ajung pe străzile Iașului. Începe Prologul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr