Este doliu în lumea academică după ce prof. univ. dr. Gheorghe Lazarovici s-a ridicat la ceruri. Acesta era unul dintre cei mai vechi colaboratori ai Departamentului de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă, cadru didactic în cadrul Școlii Doctorale a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, domeniul Istorie, dar și colaborator al Muzeului Național Brukenthal.
Arheologul Gheorghe Lazarovici s-a ridicat la ceruri!
Arheologul prof. univ. dr. Gheorghe Lazarovici (1941-2025) a decedat luni, 03 februarie 2025. Gheorghe Lazarovici s-a născut pe 13 septembrie 1941, la Vașcău. A devenit arheolog, după ce în 1968 a absolvit cursurile secției de istorie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, iar în 1979 a fost numit doctor în științe istorice, cu o teză în domeniul preistoriei.
A participat la numeroase cercetări arheologice, printre care cele de la Turdaș, Parța, Liubcova și Vinča, contribuind la aprofundarea cunoștințelor despre civilizațiile neolitice din regiune. Una dintre lucrările sale importante este Neo-Eneoliticul din Banat. De-a lungul carierei, a colaborat la proiecte internaționale și a publicat numeroase articole și monografii.Pe lângă cariera didactică, Gheorghe Lazarovici a activat ca specialist în muzee, ocupând inclusiv funcția de director al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.
Acesta coordonat științific numeroase cercetări arheologice și transmis pasiunea pentru arheologice, în special arheologia epocii preistorice, către numeroase generații de studenți, pentru care profesorul Gheorghe Lazarovici ocupă un loc special în inimile și amintirile lor.
„Ne luăm rămas-bun de la Gheorghe Lazarovici și suntem alături de familia îndoliată în aceste momente grele! Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Și reprezentanții Muzeului Național Brukenthal au transmis un mesaj de condoleanțe.
„Apreciat arheolog și un colaborator al Muzeului National Brukenthal, prof. Univ. Dr. Gheorghe Lazarovici s-a mutat la ceruri. Odihnească-se în pace! Condoleanțe familiei!”, au transmis și reprezentanții Muzeului Național Brukenthal.
Un mare arheolog și muzeograf
Ca arheolog şi muzeograf, specialist în cercetarea civilizațiilor preistorice și medievale timpurii, în etnoarheologie și etnoreligie, a participat la numeroase șantiere: Gornea, Zorlenţ, Balta Sărată, Parţa, Iclod, Cheile Turenilor, Cheile Turzii și expediții arheologice internaționale, organizate în Austria, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, România, Ungaria și la Olten (Elveţia), precum și de etnoarheologie în România, cu participare internațională (Institute of Archaeology din Londra), în anii 1973-1974, 1982-1986.
A organizat mai multe expoziții naționale și internaționale de anvergură. A realizat peste 450 de studii și articole de specialitate, precum și mai multe cărți ca unic autor sau în colaborare. A colaborat la realizarea mai multor filme de prezentare a unor situri arheologice și a unor bunuri culturale mobile de excepție din preistorie.
Recunoașterea meritelor sale deosebite a fost încununată de numeroase premii și distincții: Premiul ”Nicolae Bălcescu” al Academiei Române (1995); Ordinul „Meritul Cultural”, categoria H (cercetarea ştiinţifică), în grad de ofiţer (2004); „Cetăţean de onoare al oraşului Timişoara”, pentru contribuţia la cercetările din Banat (2007); Premiul „Vasile Pârvan” al Academiei Române (2007).
Astfel, este doliu în lumea academică după ce prof. univ. dr. Gheorghe Lazarovici s-a ridicat la ceruri. Acesta era unul dintre cei mai vechi colaboratori ai Departamentului de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă, cadru didactic în cadrul Școlii Doctorale a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, domeniul Istorie, dar și colaborator al Muzeului Național Brukenthal.