Eveniment-Social

Două noi creații celebre, transmise on-line de Opera Națională Română Iași

Publicat: 07 mai 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Două noi creații celebre transmise on-line de Opera Națională Română Iași

Noi surprize pentru publicul meloman ieșean! Două creații lirice celebre, transmise de Opera Națională Română Iași – ONRI, on-line pe www.operaiasi.ro. Astfel, mâine, 8 mai 2020, de la ora 18:30, va fi difuzată operă bufa în trei acte „Bărbierul din Sevilla”, a lui Pierre Beaumarchais și compusă de Gioachino Rossini. Duminică, 10 mai, tot de la ora 18:30, va fi transmisă o altă reprezentație foarte apreciată din repertoriul Operei ieșene, „Traviata”, de Giuseppe Verdi

Noi oferte culturale pentru iubitorii artei de calitate, atât din Iași, dar și din întreaga țară! Opera Națională Română (ONRI) Iași a stabilit programul transmisiunilor care vor fi făcute în această săptămână pe site-ul instituției, www.operaiasi.ro.

Ce noi creații celebre transmite on-line Opera Națională Română Iași

Astfel, mâine, 8 mai 2020 și de la ora 18:30, va fi difuzată opera bufă în trei acte „Bărbierul din Sevilla”. Inspirată din nuvela cu același nume a lui Pierre Beaumarchais, creația compusă de Gioachino Rossini a avut premiera mondială pe 20 februarie 1816, la Teatro Argentina din Roma. Mai departe, duminică, 10 mai și tot de la ora 18:30, va fi transmisă o altă reprezentație foarte apreciată din repertoriul Operei ieșene, „Traviata”, de Giuseppe Verdi.

Bazată pe romanul lui Alexandre Dumas fiul „Dama cu camelii”, cu libretul de Francesco Maria Pave, celebra creație verdiană s-a jucat pentru prima dată pe 6 martie 1853, la Teatro La Fenice din Veneția. Spectacolul pus în scenă la Iași a primit trei premii la ediția a II-a a Galei Premiilor Operelor Naționale: pentru cel mai bun spectacol, pentru concepția costumelor, semnate de Doina Levințza și pentru cel mai bun regizor – Beatrice Rancea.
Ambele spectacole vor fi subtitrate în Limba română și vor putea fi urmărite gratuit.

Adauga un comentariu