Prima pagină » Coronavirus » Dr. Valeriu Gheorghiţă propune câteva sfaturi pentru vacanţă: Care sunt zonele indicate, ce locuri trebuie evitate
Dr. Valeriu Gheorghiţă propune câteva sfaturi pentru vacanţă: Care sunt zonele indicate, ce locuri trebuie evitate

Dr. Valeriu Gheorghiţă propune câteva sfaturi pentru vacanţă: Care sunt zonele indicate, ce locuri trebuie evitate

28 apr. 2020, 10:00,
în Coronavirus

Medicul Valeriu Gheorghiţă, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila” din București susține că în condițiile în care restricțiile legate de coronavirus se relaxează și românii vor neapărat să aibă un concediu la vară, e bine să țină cont de destinație și de organizarea foarte atentă a vacanței, pentru a evita îmbolnăvirea. El crede că excursiile cu cortul sau în rulote ar putea deveni, cel puţin în următorii doi-trei ani, un nou trend.

Dacă oamenii țin cu tot dinadinsul să plece în concediu, ar fi de preferat să o facă în ţară, în zone cât mai puțin aglomerate, este de opinie medicul Valeriu Gheorghiță.

„Trebuie să plecăm de la un context epidemiologic general. Adică o situaţie favorabilă în care să avem cât de cât siguranţa că nivelul de transmitere comunitară este extrem de redus pentru a preîntâmpina eventualul risc de expunere la acest virus. În condiţiile în care avem un context general favorabil putem eventual să luăm în calcul şi o destinaţie de vacanţă, ideal în ţară. (…) În principiu, cred că oamenii, din instinct, se vor reprofila. Și vor căuta acele zone, acele locaţii în care se simt mai în siguranţă. (…) Trebuie să respectăm aceste principii generale, practic distanţarea socială, evitarea zonelor aglomerate. Atunci când mergem în locurile de servire a mesei să avem o distanţă corectă, optimă între noi şi celelalte persoane, să nu ne cazăm în locuri unde există un risc de intersectare cu multe persoane. Vor fi încurajate foarte mult excursiile cu cortul, în rulote. Noi nu am avut această cultură până la acest moment. Însă probabil că va deveni un nou trend cel puţin în următorii doi-trei ani”, a spus medicul.

Nu plecați în concediu dacă aveți semne de boală!

El a precizat că nu trebuie să plece în concediu cei care au semnele bolii – simptomatologie respiratorie şi febră.

„Este bine să nu plecăm în concediu dacă avem semne de boală, orice simptomatologie respiratorie şi febră. Este mai bine să stăm izolaţi acasă şi în niciun caz să ieşim în comunitate”, a arătat Gheorghiţă.

Medicul a menţionat că, în cazul în care cineva se gândeşte să îşi facă vacanţa în afara ţării, trebuie să aibă grijă la destinaţie.

„Dacă ne gândim la plecarea în afara ţării aici trebuie să avem grijă la destinaţie. Adică ţara în care urmează să mergem. Nu toate ţările se confruntă cu acelaşi nivel al epidemiei. Sunt ţări în care nivelul infecţiilor a crescut la o rată foarte mare. Nu există nicăieri certitudinea că riscul de expunere este mai mare sau mai mic. Din punct de vedere medical, este bine să mergi acolo unde ai un nivel de siguranţă mai bun”, a adăugat Gheorghiţă.

Evitați locurile de cazare în care este un număr mare de persoane!

În opinia lui, trebuie să se evite locurile de cazare în care este un număr mare de persoane, precum hotelurile cu programe all inclusive.

„Este preferabil să accesăm acele locuri de cazare în care nu este un număr foarte mare (n.r. – de persoane). În niciun caz acele hoteluri care pun la dispoziţie programe de tip all inclusive. Asta pentru că riscul de aglomerare va fi unul foarte mare. Cred că trebuie să mergem pe profil de tip casă, unde eventual să mergi cu familia. De închiriat un apartament şi mai puţin probabil zone hoteliere cu un număr foarte mare de turişti. Riscul nu poate fi redus la zero niciodată”, a arătat medicul.

Valeriu Gheorghiţă a mai spus că în timpul vacanţei vor trebui respectate regulile de igienă, dar şi cele de distanţare.

„Vizavi de ce trebuie să facă turiştii în această perioadă. Trebuie să se respecte aceleaşi măsuri care au fost transmise şi recomandate până la acest moment. Începând de la cele de igienă personală, de purtarea măştii atunci când mergem în spaţii închise sau cu mijlocul de transport în comun. Cred că este recomandat din ce în ce mai mult să ne deplasăm cu maşina personală. Asta mai mult decât cu mijloacele de transport în comun, cu tren sau avion în această perioadă”, a mai spus medicul.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan analizează noi variante de premier. Guvern tehnocrat sau două cabinete succesive, scenariile discutate cu liderii politici
Nicușor Dan analizează noi variante de premier, iar negocierile politice vizează ieșirea României din blocajul guvernamental. Președintele României, Nicușor Dan, analizează noi variante de premier în cadrul consultărilor cu liderii politici. Ciprian Ciucu vorbește despre scenariul unui guvern tehnocrat și despre posibilitatea a două cabinete succesive. Nicușor Dan analizează noi variante de premier România traversează […]
Nicușor Dan analizează noi variante de premier. Guvern tehnocrat sau două cabinete succesive, scenariile discutate cu liderii politici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 august 2026
04 august 2026