Dragul meu, dacă ai fi ştiut că pleci să te întâlneşti cu glonțul, ca să poată fura ei 30 de ani, te-ai mai fi dus să lupți pentru libertate?

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Întrebări retorice şi răspunsuri sincere leagă dureros clipele trăite în urmă cu 32 de ani de patimile prezentului. Un text emoționant despre o jertfă dată pentru un viitor mai bun, devenit un prezent incert.

Scrisoarea mamei unuia dintre cei care au plecat să schimbe lumea și nu s-au mai întors acasă, postată pe contul său de Facebook.

”Dragul meu, au trecut 32 de ani.

Mai mulți decât aveai tu când ai plecat dimineața de acasă, ca să te lupți „pentru libertate şi fericire”. Astăzi, acum 32 de ani, ai ieşit pe uşă. Nu te-ai mai întors, te-a omorât un glonț răzleț.

Mie mi-au zis că sunt mamă de erou; dar eu aş fi vrut să fiu mamă de băiat în viață.

Dragul meu, am rămas singură. Au plecat toți de lângă mine. Unii au murit, restul au plecat din țară. Eu le-am zis că tu ai murit în acel decembrie şi pentru libertatea şi fericirea lor. Dar ei au zis că nu se simt nici liberi şi nici fericiți, aşa că au plecat.

Toți copiii cu care te jucai în fața blocului au crescut, s-au făcut oameni mari şi au plecat şi ei. Nu mai am pe nimeni cu care să vorbesc despre tine.

De parcă nici n-ai fi fost vreodată…

Dragul meu, iubita ta de atunci, din decembrie, s-a căsătorit şi a plecat şi ea. M-a sunat acum vreo douazeci de ani, că e în America, are trei copii şi e fericită.

Eu nu am decât o geacă subțire de fâş, cu care ai plecat. Era albă şi curată, dar ei mi-au dat-o roşie înapoi. Și murdară de pământ…

La început, mă uitam la televizor, dar nu vedeam decât cum s-au pus toți pe furat şi pe distrus țara pentru care ai murit tu. Aşa că nu m-am mai uitat, că mă durea, dragul meu.

Ce putere am eu împotriva tâlharilor? Toată puterea mea întreagă erai tu, dragul meu…

În ultimii ani, am deschis televizorul doar la final de decembrie; că mereu povesteşte de tine şi de ceilalți care au ieşit pe străzi ”pentru libertate şi fericire”. Uneori te arată şi pe tine în poze. Mă uit şi plâng, dragul meu.

Au trecut 32 de ani şi iarăşi e decembrie. Am deschis astăzi televizorul.
Dar nu mai zic nimic de tine. Zic doar că ăştia care au distrus țara de când ai murit tu îşi dau o lege ca să scape.

Dragul meu, dacă tu ai fi ştiut, în dimineața aia rece de decembrie, că pleci să te întâlneşti cu glonțul, ca să poată fura ei 32 de ani şi apoi să scape nevinovați, mi-ai mai fi spus că mergi să lupți „pentru libertate şi fericire”?

Dragul meu, mai bine stăteai acasă…

Mai bine încuiam şi aruncam cheia pe geam.

Închid televizorul şi mă pregatesc să mor. Și după ce eu n-oi mai fi, nimeni nu-şi va mai aminti de tine şi de dimineața aceea de decembrie.

De parcă nici n-ai fi fost… dragul meu…”.