Poveste incredibilă în Marea Britanie! O fetiță de doar 9 ani, s-a trezit brusc cu paralizie de la gât în jos, după ce medicii au tratat-o inițial pentru o simplă viroză. Considerată până atunci perfect sănătoasă, a ajuns să trăiască un coșmar
Ivy Amos, fetița de 9 ani din Bath, Marea Britanie, era un copil perfect sănătos până când medicii au diagnosticat-o inițial cu un virus. Până în luna februarie 2024, fetița era compplet sănătoasă. După ce medici au crezut inițial că ar fi avut un virus, aceasta a ajuns la paralizie, iar în cele din urmă a fost diagnosticată cu mielită transversă.
Fetița de 9 ani a ajuns la paralizie de la gât în jos după ce medicii au spus că are doar un virus
Ivy Amos, din Bath, era un copil vesel și sănătos, care nu avusese niciodată probleme medicale. Totul s-a schimbat brusc în luna februarie 2024, când, la vârsta de 9 ani, a început să se simtă rău. Mama ei, Georgia Wynes, a dus-o de mai multe ori la medic, fiind convinsă că nu e vorba de o simplă răceală. Pe 27 februarie, starea fetei s-a agravat dramatic, Ivy făcând o criză convulsivă chiar acasă.
Transportată cu elicopterul la Spitalul de Copii din Bristol, micuța a fost diagnosticată cu meningită virală. După ce a stat o săptămână internată, a fost externată cu tratament antibiotic, urmând să meargă zilnic la spitalul local pentru perfuzii. Fețița dădea semne să își revină, însă mama ei a simțit că ceva nu este în regulă.
“Avea dureri de gât și instinctul și instinctul mi-a spus că nu e bine și se plângea de o durere îm gât. Am implorat medicii să o verifice din nou”, a susținut Georgia Wynes, mama fetiței.
Ivy Amos a fost supusă unui nou RMN, de această dată la coloană, iar rezultatul a dezvăluit faptul că fetița avea inflamații severe ale măduvei spinării. Diagnosticul a fost unul crunt: mielită transversă, o afecțiune neurologică rară, ce poate provoca leziuni permanente și întrerupe comunicarea dintre creier și restul corpului.
În doar câteva ore, copilul s-a trezit complet paralizat de la gât în jos. Medicii au fost nevoiți să o transfere din nou la Bristol, unde a stat între 9 și 10 săptămâni la terapie intensivă, conectată la un ventilator pentru a putea respira și supusă unei traheostomii.
“Ivy era complet paralizată, nu își putea mișca niciun mușchi din corp”, a mărturisit mama îndurerată.
Lupta pentru viață și speranța de recuperare
După săptămâni întregi în care viața ei a atârnat de un fir de ață, Ivy a început să facă fizioterapie intensivă. În timp, și-a recăpătat parțial mobilitatea în partea superioară a corpului, dar picioarele rămâneau complet paralizate. Medicii au avertizat familia că fetița ar putea să nu mai meargă niciodată.
Georgia Wynes a refuzat să accepte verdictul dat de cadrele medicale și a căutat ajutor specializat. Mama a descoperit organizația Neurokinex, o asociație caritabilă care oferă programe de recuperare pentru persoanele cu leziuni ale măduvei spinării. Prin programul “Step Up”, Ivy a primit o săptămână gratuită de terapie intensivă, finanțată prin donații.
Rezultatele au fost spectaculoase. Fetița a ajuns să meargă de două ori pe săptămână la centrul Neurokinex din Bristol, unde terapia include exerciții, jocuri și chiar quizuri cu tema Taylor Swift, fiind partea ei preferată.
“Simt pur și simplu că Neurokinex a fost o altă gură de oxigen pentru noi”, a declarat mama fetei.
Datorită acestei lupte, Ivy poate acum să meargă cu cadrul și s-a întors la școală, spre bucuria colegilor și a profesorilor. Familia nu s-a oprit aici. Aceasta si-a propus să strângă 50.000 de lire sterline pentru a sprijini organizația Neurokinex și alți copii aflați în aceeași situație.
„Acești bani vor permite mai multor oameni să beneficieze de terapie gratuită și să simtă pe pielea lor cât de minunată este această recuperare”, a spus Georgia.
Astfel, o fetița de 9 ani ajunsă la paralizie de la gât în jos a primit o nouă șansă la o viață normală datorită organizației Neurokinex.