În ultimele zile, mai ales după ce a fost acuzată de impresarul lui Petrică Mâțu Stoian, Doru Gușman, că l-a umilit pe regretatul artist, Niculina Stoican a intrat sub lupa publicului larg, toată lumea fiind extrem de curioasă să afle ce face, dacă acuzațiile sunt reale, cum s-a ajuns la toate acestea
Niculina Stoican este una dintre cele mai cunoscute artiste de la noi din țară, fiind iubită de o mulțime de oameni. Însă, puțină lume știe dramele prin care interpreta a trecut în copilărie.
Când se gândește la copilărie, își amintește de mama ei, care a crescut-o singură, însă, nu poate uita nici corecțiile pe care i le-a aplicat. Cea mai grea bătaie a fost cea în care a lovit-o chiar cu furtunul de la mașina de spălat, după ce a plecat de acasă fără să spună.
”Într-o zi, eu am încălcat una dintre reguli și am plecat din fața blocului, așa că nu am auzit când mama m-a chemat în casă. Rezultatul: m-a bătut cu furtunul de la mașina de spălat, o bătaie pe care, chiar dacă am încasat-o pe bună dreptate, nu am uitat-o nici până acum”, a declarat Niculina Stoican.
Niculina Stoican a crescut fără tată
”Eu nu am vorbit niciodată cu el pentru că nu mi s-a dat voie. Este foarte dureros să mergi să îi duci scrisoare cu invitaţie la nuntă tatălui tău şi el să nu vrea nici măcar să te vadă. Nici nu ştiu dacă neînţelegerea dintre ei doi a făcut parte din copilăria mea. Putem să fim foarte săraci atunci când nu reuşim să iubim cu pasiune. Mama a fost capabilă să trăiască un moment din viaţa ei în care concepţiile erau altfel decât sunt acum în societatea noastră. Tatăl meu natural nici nu a apărut în viaţa mea.
Mama a râmas însărcinată cu mine, ei s-au despărţit şi eu am trăit cu restul familiei. Am ajuns la concluzia că dacă lucrurile nu se petreceau aşa, mama nu mai ajungea Angelica Stoican. Între el şi mama mea a fost o iubire profundă dar s-a sfârşit urât din cauză că el nu a avut puterea să recunoască că iubeşte o femeie mai tânără decât el. Mama l-a iubit profund.
M-a durut însă foarte tare atunci când mama m-a anunţat că a murit tata. Eu nu am mers la înmormântare din cauză că era ea acolo, soţia lui. Toată viaţa mea mi-am dorit să rămână el, să nu mai fie ea. Pe tatăl meu nu l-am visat niciodată”, a mărturisit Niculina Stoican.