Coronavirus

După ce și-au actualizat datele, Spania a anunțat o creștere cu 1.000 de decese provocate de COVID-19

Publicat: 19 iun. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
După ce și-au actualizat datele Spania a anunțat o creștere cu 1.000 de decese provocate de COVID-19
Noi cazuri de COVID-19

Guvernul spaniol a revizuit vineri în creştere numărul deceselor provocate de noul coronavirus, la 28.315, după ce acest bilanţ ”îngheţase” de la începutul lunii iunie la 27.136 ca urmare a schimbării metodei de înregistrare, relatează AFP. Guvernul de la Madrid a schimbat această metodologie la sfârşitul lunii mai cerând regiunilor să notifice individual şi cu o dată precisă cazurile de deces şi să renunţe la practica grupării lor. Ca urmare a ”divergenţelor” datelor, constatate mai ales din cauza raportărilor întârziate, Ministerul spaniol al Sănătăţii a decis ca bilanţul deceselor provocate de noul coronavirus să fie ”îngheţat” la nivelul din 7 iunie.

Epidemiologul-şef al Ministerului Sănătăţii, Fernando Simon, a recunoscut vineri că această decizie a provocat ”unele controverse” şi i-a adus guvernului acuzaţii de ”dezinformare” în această ţară care este printre cele mai îndoliate de pandemie. El a susţinut însă ”necesitatea actualizării datelor tuturor cazurilor înregistrate” de la începutul epidemiei. Opoziţia de dreapta a acuzat guvernul condus de socialistul Pedro Sanchez că încearcă să ascundă numărul real al deceselor, remarcând plusul de circa 43.000 de decese înregistrate în Spania de la jumătatea lunii martie comparativ cu media ultimilor zece ani.

Dar ”nu există nicio confirmare că noul coronavirus” a fost cauza acestor decese suplimentare, a replicat Fernando Simon.

Totuşi, guvernul spaniol nu a comunicat nici până la ora actuală numărul deceselor la nivel naţional în azilele de bătrâni, decimate de COVID-19, mai ales în regiunea capitalei Madrid. Pe de altă parte, Fernando Simon a asigurat că în prezent epidemia este sub control în Spania, la terapie intensivă fiind 312 de pacienţi, faţă de circa 5.500 în perioada ei de vârf. Dar el a atenţionat că situaţia s-ar putea agrava odată cu deschiderea începând de duminică a frontierelor acestei ţări pentru cetăţenii europeni.

Care este situația în România? Iată câte cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore

Se păstrează cifra ridicată de noi infectări! Până astăzi, 19 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 23.400 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.555 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

 

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba                417
2. Arad 704
3. Argeș 432
4. Bacău 587
5. Bihor 664
6. Bistrița-Năsăud 446
7. Botoșani 949
8. Brașov 1.148
9. Brăila 108
10. Buzău 369
11. Caraș-Severin 112
12. Călărași 144
13. Cluj 630
14. Constanța 336
15. Covasna 253
16. Dâmbovița 400
17. Dolj 262
18. Galați 735
19. Giurgiu 254
20. Gorj 184
21. Harghita 252
22. Hunedoara 640
23. Ialomița 408
24. Iași 807
25. Ilfov 656
26. Maramureș 132
27. Mehedinți 165
28. Mureș 712
29. Neamț 943
30. Olt 145
31. Prahova 204
32. Satu Mare 70
33. Sălaj 109
34. Sibiu 573
35. Suceava 3.871
36. Teleorman 151
37. Timiș 513
38. Tulcea 169
39. Vaslui 166
40. Vâlcea 40
41. Vrancea 893
42. Mun. București 2.613
43. 34
                                       TOTAL 23.400

Se păstrează cifra ridicată de noi infectări!: Până astăzi, 1.484 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat

În intervalul 18.06.2020 (10:00) – 19.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 11 decese (6 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Botoșani, Brăila, Brașov, Dâmbovița Dolj, Iași, București, Sălaj, Sibiu și Vrancea.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani, și 3 decese la persoane de peste 80 de ani.

10 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 320 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 184 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.392 de   persoane. Alte 82.236 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Peste 600.000 de teste

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 608.771 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 494 deapeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.606 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 108sancţiuni contravenţionale, în valoare de 98.700delei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 18 iunie a.c., 75 depersoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Peste 3.500 de români aflați în străinătate, infectați cu COVID-19

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state,3.531  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franța, 817 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 115 cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 7 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Adauga un comentariu