După o alertă de rujeolă în spital, o mamă a trecut prin momente cumplite după ce a aflat că fetița ei fusese expusă la boală în spital, la doar o zi după ce aceasta a trecut printr-o naștere prin cezariană. Femeia a fost nevoită să își vaccineze de urgență copii pentru a-i proteja de un virus extrem de contagios.
O femeie din Virinia, a primit un apel cutremurător. Fetița sa de 16 luni, recent externată de la spital pentru o infecție gravă, fusese expusă la rujeolă. În condițiile în care avea și un copil nou-născut, mama a fost sfătuită de pediatru să le administreze ambelor fiice a doua doză de vaccin ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) mai devreme decât programarea standard.
După o alertă de rujeolă în spital, o mamă a luat decizia de vaccinare a copiilor mai devreme
Infecția a apărut pe fondul scăderii ratelor de vaccinare în Statele Unite și al creșterii cazurilor de rujeolă, care în 2025 au atins cel mai mare nivel din ultimele trei decenii.
O mamă aflată în spital, abia ieșită din sala de operație după ce a adus pe lume un băiețel, a primit vestea printr-un apel telefonic de la medicul pediatru. Aceasta i-a explicat că în urma internării fiicei sale în spital este posibil să fie predispusă la infectare cu rujeolă.
Potrivit recomandărilor Departamentului de Sănătate din Virginia, toți copiii mici care au fost internați sau expuși trebuie să primească cât mai repede a doua doză de vaccin împotriva rujeolei. În plus, medicii au verificat și statutul vaccinal al tuturor persoanelor care o vizitaseră pe copilă în spital.
Din fericire, ambele fiice ale familiei primiseră prima doză de vaccin, care oferă imunitate la aproximativ 95% dintre indivizi. Totuși, părinții aveau de protejat și un nou-născut extrem de vulnerabil.
“La sfatul pediatrului, am decis să le administrez ambelor fiice a doua doză de vaccin ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) mai devreme. Nu m-am simțit pe deplin împăcată cu această decizie — mai ales pentru fetița de 16 luni, care abia se recupera după o infecție și era aproape imunocompromisă. Dar a fost cea mai bună opțiune disponibilă”, a mărturisit mama.
Situația a fost generată de un focar local. Alertele de rujeolă din Virginia au pornit de la un elev dintr-o școală primară. Deși autoritățile nu au confirmat statutul vaccinal al copilului, mai multe publicații au subliniat necesitatea vaccinării pentru a evita astfel de incidente.
Scăderea ratei de vaccinare provoacă focare masive de rujeolă în 2025
Specialiștii atrag atenția că anul 2025 a adus cel mai mare număr de cazuri de rujeolă din Statele Unite după declararea eradicării bolii în anul 2000 și chiar mai multe decât în oricare alt an din ultimele trei decenii. Până acum au fost confirmate 1.491 de cazuri, iar 92% dintre ele au fost la persoane nevaccinate sau cu statut necunoscut.
Pentru ca imunitatea de grup să funcționeze, 95% din populație ar trebui să fie complet vaccinată. Însă rata de vaccinare la copii a continuat să scadă după pandemia de COVID-19, iar anul trecut doar 92,5% dintre copiii care intrau în grădiniță erau vaccinați împotriva rujeolei.
„Pentru că rujeola este o boală aeriană, o persoană infectată poate transmite virusul la alte 18 persoane. Din acest motiv, fiecare familie care refuză vaccinarea contribuie direct la creșterea focarelor”, avertizează medicii.
Mama afectată recunoaște că înțelege scepticismul unor părinți, dar subliniază importanța deciziilor responsabile:
„Avem obligația să îi protejăm pe cei care nu pot alege pentru ei înșiși. Nu vreau ca ai mei copii sau ai altora să devină încă o victimă prevenibilă”, a declarat mama.
În contextul actual, discuțiile despre vaccinuri au devenit extrem de politizate. Critici severe sunt aduse secretarului pentru Sănătate din SUA, Robert F. Kennedy Jr., acuzat că răspândește teorii conspiraționiste și dezinformare privind siguranța vaccinurilor.
Astfel, după o alertă de rujeolă în spital, o mamă a luat decizia de a-și vaccina copii din nou chiar dacă era mai devreme decât prevedea schema.