Ramona Florentina, o tânără în vârstă de 23 de ani, pozează nud de mai bine de cinci ani. Modelul iubește ceea ce face, muncind din greu pentru a crea artă prin intermediul celor mai spectaculoase imagini. Deși puțini oameni înțeleg activitatea sa, aceasta este extrem de asumată.
De sute de ani, corpul uman a fost în centrul atenţiei pentru artişti, una dintre cele mai sublime forme de expresie fiind nudul. Ramona Florentina face parte din creatorii acestei arte.
„Am început prin 2018, dar a luat amploare după ce am început facultatea, în 2019. Acolo am descoperit o portiță care să mă ajute să continui pasiunea asta a mea care în momentul de față nu mai este doar o pasiune, pentru asta trăiesc. Eu am simțit de dinainte de a începe studiile la Arte că vreau asta, însă acolo a fost un imbold, mi-am dat seama că nu pot renunța”, a declarat Ramona Florentina.
Ramona Florentina: „Această artă nu este pentru toată lumea”
Armonia trupului omenesc fără veşminte a născut mereu dezbateri. Ramona Florentina a înțeles imediat acest lucru, criticile la adresa imaginilor cu ea nereprezentând nimic.
„Trupul uman a fost dintotdeauna ceva intrigant pentru oameni, dacă ne întoarcem chiar și în timp, în era lui da Vinci, Michelangelo… Probabil, intriga aceasta apare în momentul în care nu ajungi să descoperi și să înțelegi acest trup, ce se întâmplă în general cu corpul uman. De ce suntem aici? Unde ne îndreptăm? Automat, atunci când ți-ai pune întrebările astea nu ai mai fi atât de intrigat de acest trup pe care îl vezi gol și de oamenii care încearcă să creeze artă cu trupurile lor.
Această artă nu este pentru toată lumea, pentru că nici eu nu creez pentru toată lumea. Nudul este pentru oamenii care nu au înțeles că este vorba doar despre un trup gol într-o imagine, ci mult mai mult… Ce îți transmite imaginea respectivă… Dar da, majoritatea oamenilor văd doar o femeie goală într-o imagine, care ulterior este pusă la zid și dur criticată… Deja este altă poveste asta. Dacă în interiorul tău simți că e ceea ce trebuie și simți că e pentru tine și o faci cu ardoare și pasiune, cu totul tău, atunci e pentru tine”, a menționat Ramona Florentina.
Totul pentru rezultatul final
Ramona Florentina obișnuiește să colaboreze cu fotograful Mihai Talpău. Modelul se bucură de fiecare ședință foto alături de echipa sa. De foarte multe ori, aceasta participă la ședințe foto ore în șir, în aer liber, iarna.
„Cred că cele mai dificile ședințe au fost pe la început, nu înțelegi ce se întâmplă, cum o să reacționeze oamenii, fotografii. După devine ceva fluent, natural. Cel mai dificil de fapt este să lucrezi cu psihicul tău, partea fizică ca partea fizică, dar, dacă nu știi să-ți gestionezi emoțiile, acolo se pierde tot. Am avut ședințe pe un frig extraordinar de dureros, dar nu mai simți când știi că ce o să iasă după e mult peste frig, corpul nu mai simte, e focusat pe creat.
La orice ședințe sunt și întâmplări amuzante, asta se întâmplă și datorită oamenilor cu care lucrez. Totul trebuie să fie în armonie, relația dintre model și fotograf… Acolo se creează și conexiunea, imaginea apreciată de acel public. Dacă nu, apar probleme. Imaginile nu mai sunt de așa natură, poți fi crispată, deci totul trebuie să fie în armonie, aceasta e concluzia, asta înseamnă nudul”, a precizat Ramona Florentina.
Tie in realitate doar iti place sa fii panarama si te minti singura si minti si pe restu ca faci „arta”…. :))))
Da de unde… Cand tragi o basina, auzi doar o basina?