Ea este un exemplu pentru noi toți! De 7 ani duce o luptă continuă cu o boală cumplită, iar povestea sa este o lecție de curaj: „Simt că sunt la mâna lui Dumnezeu” – FOTO

M.B., o ieșeancă în vârstă de 49 de ani, care a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu 7 ani, are o poveste de viață de-a dreptul emoționată. Femeia este un exemplu pentru noi toți. A învins boala de mai multe ori, a trecut prin zeci de ședințe de chimioterapie, a suportat dureri groaznice, dar iubirea pentru copiii săi a făcut-o să nu renunțe să lupte

Diagnosticată cu cancer rinofaringian, stadiul II, când avea doar 42 de ani, M.B. vrea ca povestea sa de viață să le ofere curaj tuturor pacienților care au de-a face cu această boală grea. Mamă a patru copii, ieșeanca s-a luptat de una singură cu cancerul, nedorind să-i împovăreze pe cei dragi cu problemele sale medicale, chiar și în cele mai cumplite clipe, M.B. a fost sigură că Dumnezeu nu o va părăsi, iar atunci când simțea că nu mai poate se îmbărbăta singură, spunându-și „Doamne, cum m-am ridicat de atâtea ori, o să mă pot ridica și acum”. Astfel, a reușit ca timp de 7 ani să trăiască cu această boală cumplită, câștigând timp prețios alături de copiii săi.

Stirile PROTV

Boala cu mortalitate de aproape 15%, care se transmite prin aer. „Simptomele seamănă în primele zile cu gripa”

RomaniaTV

Şoc în showbiz. Leo de la Strehaia: Carmen Şerban a fost amanta mea timp de 7 ani. Am iubit-o rău de tot

Primele simptome ale cancerului au apărut în anul 2015

Pentru M.B. problemele de sănătate au apărut în anul 2015, când unghiile de la mâini au început să i se macine. După o vizită la medic, M.B. a aflat însă că nu suferă de o simplă afecțiune dermatologică, ci că problemele sale sunt mult mai grave. Câteva luni mai târziu, în aprilie 2016, ieșeanca a fost diagnosticată cu cancer rinofaringian, stadiul II.

09:22, 03 Dec 2024

FOTOAlimente interzise în timpul chimioterapiei. Niciun bolnav de cancer nu ar trebui să le mănânce!

„În anul 2016 am avut niște probleme de sănătate, în sensul că mi se măcinau unghiile la mâine, iar eu lucram ca bucătar, mă deranja și nu știam nici din ce cauză mi se macină. Am mers la dermatolog, domnul dermatolog mi-a dat un tratament, dar mi-a zis să merg să fac niște investigații pentru că este ceva mai mult decât o problemă cu o ciupercă. Asta se întâmpla prin noiembrie-decembrie 2015, în 2016, prin aprilie, mi-am luat concediu și am mers să fac niște investigații mai amănunțite, să vedem ce și cum.

Înainte cu vreo doi ani mi se umflase câțiva ganglioni la gât, dar mi-a dat doctorița un tratament și s-au diminuat, dar nu au dispărut deloc, au rămas acolo. Eram foarte conștientă de ce merg și ce analize trebuie să fac, ce investigații, adică nu m-am dus așa, crezând că e vorba doar de problema cu unghiile. Am mers o săptămână la Spitalul «Sf. Spiridon», am stat internată, iar în săptămâna aceea am făcut fel și fel de investigații, iar domnul doctor Dragoș Palade nici nu a avut curajul să-mi spună ce problemă am, ținând cont că eu aveam 4 copii acasă, fata avea 7 ani, era în clasa pregătitoare. Nu îndrăznea să-mi spună ce am, pentru că nu știa cum o să reacționez eu. Pentru asta îl respect, că a empatizat cu mine.

Am mers la cabinetul dumnealui ca să cer informații, și a ieșit rezidentul, dar mă tot lua pe ocolite și i-am zis: «Spune-ți-mi clar, am cancer?». Asta a venit într-un fel de la mine. Rezidentul s-a uitat la mine cu o privire, nu vă puteți imagina cum, și mi-a zis: «Sunteți foarte puternică și o să treceți peste». Mi-a dat scrisoare medicală și biletul de externare și mi-a zis să merg la oncologie, am fost diagnosticată cu cancer la rinofaringe, stadiu II, nu era chiar la început”, a mărturisit M.B.

M.B.: „Am avut câteva luni în care nu am știut de mine”

Deși era conștientă că boala de care suferă nu este una ușoară, M.B. și-a dorit ca cei 4 copii ai săi să nu afle, pentru ca o astfel de veste să nu le umbrească bucuria copilăriei. La scurt timp, M.B. a început primele ședințe de chimioterapie, cărora le-a urmat radioterapia. Dacă cele de chimioterapie au fost mai ușor de suportat, în urma radioterapiei M.B. a slăbit peste 20 de kilograme. Femeia rememorează, cu lacrimi în ochi, acele luni de chin prin care a trecut.

„Nici nu știam cum să reacționez, cum să le spun acasă, erau patru copii, dintre care cei mari erau la liceu. Când am mai fost și am făcut tomograf sau ce mai era de făcut, copiii mă întrebau ce am, le ziceam că infecție, nici nu știam ce să le zic. La un moment dat, când am venit de la oncologie, vorbind în casă cu soțul, au aflat și ei, nu au avut încotro, dar nu le-am permis niciodată să pronunțe cuvântul «cancer» sau să mă plângă pe mine, că vezi, Doamne, eu sunt bolnavă și cine știe ce o să pățesc.

Am mers la oncologie, la doamna doctor Cristina Pruteanu, să-i dea Dumnezeu sănătate, o iubesc din toată inima, e un medic extraordinar, mie mi-a dat speranțe foarte mari că o să trăiesc și o să fie bine. Apoi am început chimioterapia, pe care am suportat-o destul de bine, erau câte trei zile în care îmi era rău, după care îmi reveneam. Vă dați seama, la 4 copii, fă-le mâncare, fă-le curățenie, nu a fost niciodată ca eu să stau și ei să facă treabă. Bineînțeles că ei când vedeau că mă apuc de treabă veneau și mă ajutau, făceam împreună.

Când m-am apucat de făcut radioterapia a început calvarul, pentru că, fiind în zona capului, am stat internată 2 luni și am slăbit foarte tare, de la 75 de kilograme, cât aveam când m-am internat, am ajuns de 49 de kilograme, a fost o transformare imensă, din voinică, cum eram, să ajung ca un fel de schelet, plus că avem stări de rău, nu puteam mânca. Domnul doctor mi-a zis să nu citesc nimic de pe internet, pentru că o să-mi fac mai rău și o să ajung să mor.

Am înțeles ce mi-a zis, dar aveam niște stări de rău de îmi luam picioarele cu mâna să mi le pun pe pat, nu aveam baie, mergeam afară la baie, cum ar veni, au fost vreo 8 luni care pentru mine au fost un sfârșit și un nou început. Am avut câteva luni în care nu am știut de mine, eram foarte slăbită, dar Dumnezeu mi-a dat putere. Aveam zile în care eram foarte amețită, nici nu mă puteam ridica, dar aveam și zile în care puteam”, a povestit femeia.

Ședințele de chimioterapie au devenit un coșmar pentru M.B.

A învins boala de mai multe ori, a trecut prin zeci de ședințe chimioterapie, a suportat dureri groaznice, dar iubirea pentru copiii săi a făcut-o să nu renunțe să lupte

Deși avea dureri pe care alții cu greu le-ar putea suporta, M.B. a găsit mereu putere să se îngrijească de gospodărie și de familia sa, astfel încât celor patru copii să nu le lipsească nimic. La aproape un an de zile după ce a încheiat primul tratament, M.B. a aflat că boala a recidivat, de această dată chimioterapia fiind mult mai greu de suportat.

„În zilele în care puteam să mă ridic făceam mâncare la copii, le mai făceam și o prăjitură, când veneau de la școală erau atât de bucuroși, strigau: «Vai, mama azi a făcut ceva dulce. Miroase de la poartă, degeaba spui tu că nu ai făcut». Și mâncau cu o poftă, îmi erau atât de dragi, asta mi-a fost și vindecarea, adică nu vindecarea, că la aproape un an de zile m-a luat o durere de spate și de picioare și nu știam de ce. Am fost și am făcut din nou o scintigrafie și am aflat că se mutase cancerul la oase.

Altă durere, altă cură de chimioterapie și din ce în ce mai grea. Prima dată nu am simțit-o, dar după aceea a devenit un coșmar. Veneam de la chimioterapie și o săptămână nu eram om, nu puteam să mă țin pe picioare, nu puteam să mănânc sau nu puteam să țin ochii deschiși. După o săptămână de stat în pat mă rugam: «Doamne, cum m-am ridicat de atâtea ori, o să mă pot ridica și acum»”.

M.B. a avut multe nopți în care nu putea să doarmă din cauza durerilor, dar a preferat să nu-i deranjeze pe cei dragi, fiindcă era conștientă că, a doua zi, soțul său trebuia să fie odihnit pentru a merge la muncă, iar copiii să fie pregătiți pentru școală.

„La doi ani după ce am terminat chimioterapia am făcut din nou recidivă la rinofaringe, am trecut iarăși prin chimioterapie, pentru oase am făcut zometa timp de doi ani de zile și a încetat boala. Am avut perioada cu pandemia, în care mă dureau măselele în ultimul hal, am luat pastile cu pumnul, dar nu îi deranjam nici pe soț, nici pe copii. Ieșeam pe afară, pe la poartă, chiar dacă era noapte, întuneric, aprindeam lumina și ieșeam și mă plimbam, nu m-am văicărit să le stric și lor liniștea și odihna, ziceam mereu că, dacă sufăr eu, de ce să sufere și ei. Ei, dacă se trezeau, ce puteau să facă să-mi ia durerea. Am suferit singură așa”, a mărturisit ieșeanca.

M.B.: „Copiii m-au ținut în picioare”

Cancerul rinofaringian a recidivat din nou, iar corpul femeii nu a mai putut suportat ședințele de chimioterapie. M.B. consideră că doar iubirea lui Dumnezeu și copiii săi au făcut-o să lupte timp de 7 ani cu cancerul.

„În 2021 am început chimioterapie, din nou, tot pentru rinofaringe, am terminat-o în aprilie 2022, dar mi s-a făcut un abces la o măsea, a spart pe dinafară, iar în septembrie am făcut un an de zile de când curge infecție și nu se oprește. Am din nou recidivă la rinofaringe, am început din nou chimioterapia, iar după două ședințe corpul meu a cedat, mi s-a făcut rău, am stat în spital două luni, m-am pus un pic pe picioare. Din 2021 și până anul ăsta, în septembrie, am luat antibiotic pentru puroiul ăsta care curge.

Eu simt că sunt la mâna lui Dumnezeu, pentru că chimioterapie nu putem să mai facem, iar acum încerc anumite chestii naturiste, tratamente cu aloe, cu miere de albine, cu sirop de pătrunjel, poate pot să merg înainte, măcar cât mi-o da Dumnezeu. Copiii m-au ținut în picioare. Mi-a dat Dumnezeu copii buni, am un băiat inginer, unul este jandarm și a făcut și facultate, băiatul mai mic a terminat liceul anul trecut, s-a înscris la facultate, dar a renunțat, pentru că a plecat la muncă, a văzut că-mi este greu și nu am cu ce-l susține. A câștigat niște bănuți și mi i-a dat mie, lucru pentru care mă simt prost.

Anul ăsta a mers să se înscrie din nou la facultate, la fără frecvență, ca să poată să și muncească, dar i-au cerut, în curs de o săptămână, 4 mii de lei. Bineînțeles, nu am avut de unde să-i dau și a renunțat, a zis: «Mamă, merg să-mi caut un serviciu, mă angajez, strâng bani și mă înscriu la anul din nou». Fetița este cea mai mică, este în clasa a VIII-a, este un copil sănătos, frumos și la suflet, și la chip. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru familia pe care mi-a dat-o și nu am ce să-i reproșez, poate mi-a dat boala asta să mă păzească de altceva. Niciodată nu m-am plâns, am cap, gândesc, sunt cu picioarele pe pământ”, a povestit M.B.

M.B. speră ca povestea sa să-i ajute și pe alți bolnavi de cancer, care se descurajează încă din primele luni de boală și renunță să lupte.

„Sper ca povestea mea să dea putere și altor persoane, să fie o lecție, pentru că sunt unele persoane care după câteva luni după ce sunt diagnosticate cu cancer cedează psihic. Trebuie să fii foarte puternic, că altfel te duci imediat. Eu îmi spuneam tot timpul că nu sunt bolnavă, mă înzdrăveneam singură”, a conchis ieșeanca a cărei poveste de viață este un exemplu pentru noi toți.