Prima pagină » Titlurile zilei » Firma Hersson Group SRL funcționează ilegal! Nereguli grave au fost constatate de comisarii care au amendat societatea administrată de afaceristul Florin Tudose

Firma Hersson Group SRL funcționează ilegal! Nereguli grave au fost constatate de comisarii care au amendat societatea administrată de afaceristul Florin Tudose

11 apr. 2026, 02:00, 14 ,
Alexandra MAISNER în Titlurile zilei

Firma Hersson Group SRL funcționează ilegal. Comisarii din cadrul Comisariatului General – Comisariatul Județean Iași au descoperit nereguli grave la societatea administrată de afaceristul din Iași, Florin Tudose. Aceștia au constatat că afaceristul își desfășoară activitatea fără să dețină autorizație de la mediu, dar și că uleiurile uzate nu erau stocate conform legii.

Firma afaceristului Florin Tudose, Hersson Group SRL, funcționează ilegal

Comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Iași au descoperit nereguli grave în urma controalelor efectuate în perioada 2025-2026. Mai exact, aceștia au efectuat un număr de 3 controale și au descoperit că firma Hersson Group SRL, administrată în acte de afaceristul Florin Tudose, nu deține autorizație de mediu pentru activitatea de fabricare a mobilierului, neîntocmirea evidenței gestiunii deșeurilor, dar și stocarea necorespunzătoare a uleiurilor uzate.

„Referitor la firma Hersson Group SRL (fostă Multimarket Bucium SRL), vă transmitem următoarele: în perioada 2025-2026, GMN – CJ (Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean) Iași a realizat 3 controale pe amplasamentele unde operatorul economic își desfășoară activitatea. În urma acestor controale s-au stabilit neconformități constând în: funcționarea fără autorizație de mediu pentru activitatea de fabricare mobilier, neîntocmirea evidenței gestiunii deșeurilor, stocarea necorespunzătoare a uleiurilor uzate”, au transmis reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Iași.

Numele firmei a fost schimbat în anul 2023, la câteva luni după ce Tudose a fost implicat într-un scandal privind exploatările ilegale de pe un teren din spatele Institutului de Psihiatrie „Socola” din Bucium, de unde au fost extrase peste 20 de tone de argilă. Terenul pe care s-a făcut atunci exploatarea ilegală aparținea unei familii bogate din Iași, care a contractat firma lui Tudose – pe atunci denumită Multimarket Bucium SRL – pentru extragerile ilegale.

Hersson Group SRL, amendată cu peste 30.000 de lei

Totodată, reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Iași au mai transmis faptul că firma Hersson Group SRL a fost sancționată cu o amendă în valoare de 30.000 de lei pentru funcționarea fără autorizație, cu suma de 7.500 de lei pentru neîntocmirea documentelor privind gestionarea deșeurilor și cu avertisment pentru stocarea necorespunzătoare a deșeurilor.

„Pentru neconformitățile constatate au fost stabilite măsuri corective și au fost aplicate sancțiuni contravenționale: 30.000 de lei pentru funcționarea fără autorizație, 7.500 de lei pentru neîntocmirea evidenței gestiunii deșeurilor și avertisment pentru stocarea necorespunzătoare a uleiurilor uzate”, au mai precizat reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Iași.

Afaceristul Florin Răzvan Tudose, administratorul firmei Hersson Group SRL (fosta Multimarket Bucium SRL), s-a conectat la banii comunelor din Iași. Societatea a adunat, în ultimii ani, de pe urma contractelor nu mai puțin de 83.162.870 de lei, fără TVA, adică aproximativ 16,318 milioane de euro, fără TVA. În perioada anilor 2019-2026, societatea administrată de Florin Tudose a primit prin încredințare directă, fără organizarea vreunei proceduri de licitație, 71 de contracte, cu o valoare totală de 8,866 milioane de lei, fără TVA. Trebuie spus că firma are ca obiect de activitate „Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”. Majoritatea contractelor primite prin încredințare directă se referă la închirierea de utilaje, furnizarea de beton concasat și diferite agregate, dar și furnizarea unor piese de mobilier pentru diferite administrații publice locale. Trebuie spus și faptul că firma Hersson Group SRL a câștigat, în perioada 2023-2025, și 9 contracte prin proceduri de licitație, toate semnate cu Primăria Tomești. Proiectele au o valoare totală de 74.296.353 de lei, fără TVA.

Firma lui Florin Tudose – cifră de afaceri de peste 65 de milioane de lei

În ceea ce privește datele societății Hersson Group SRL, trebuie precizat că societatea a fost înființată în anul 2014 și are sediul în Iași, în satul Vlădiceni. În anul 2024, societatea administrată de Florin Răzvan Tudose a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de 65.795.012 lei, un profit net de 11.108.708 lei și datorii totale de 42.392.918 lei. În anul 2023, firma a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de 34.261.020 de lei, un profit net de 5.248.228 de lei și datorii de 31.394.256 de lei. Totodată, potrivit informațiilor publice, firma Hersson Group SRL este implicată în 6 dosare care se află pe rolul instanțelor din Iași. Este vorba despre validări de popriri, plângeri contravenționale și ordonanțe de plată. În același sens, trebuie spus că, în decursul anilor, firma a avut înregistrate puncte de lucru atât în comuna Tomești, cât și în municipiul Iași și în municipiul Pașcani, dar și în orașul Dolhasca din Suceava.

Precizăm că firma administrată de Florin Tudose a mai fost implicată într-un scandal, în anul 2023, atunci când ar fi modificat ilegal un drum din Bucium aflat în administrarea Primăriei Iași. Acesta folosea, atunci, strada Dealul Bucium pentru a transporta resturi de materiale de construcții spre cariera pe care o are pe Drumul Hoților. Din cauză că nu încăpea cu utilajele, acesta ar fi lățit strada în mod ilegal.

Astfel, Firma Hersson Group SRL funcționează ilegal, iar neregulile grave au fost constatate de comisarii care au amendat societatea administrată de afaceristul Florin Tudose.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR. „Asta nu voi face niciodată!”
Președintele Nicuşor Dan a vorbit despre desemnarea unui premier PSD-AUR, în condițiile tensiunilor politice dintre PSD și PNL. Șeful statului a transmis că nu desemna unui premier PSD-AUR. Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR Președintele Nicușor Dan a vorbit despre tensiunile din coaliţia de guvernare. „Este o neîncredere, o lipsă de susținere a PSD […]
Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR. „Asta nu voi face niciodată!”
Comentarii
  • Altul care n-a dat șpagă la comisarii gărzii de mediu sau nu are sprijin politic.

  • românia, stat eșuat

    7500 euro amendă este o nimica toată pentru el, îi pune în piept la o nuntă. Dacă i-ar fi închis afacerea și i-ar fi confiscat betonierele era cu totul altceva.

  • gigi manivelă

    Ce semnificație au acei euro prinși în piept la nuntă? E cumva semnul țăranilor cocalari ca să se recunoască între ei sau le-a dat hârtie la intrare în caz că-i taie kkarea?

    • Ce invidios esti! Daca asa-i place omului, ce sa-i faci? E la nunta lui. Face ce vrea. Dar daca te consoleaza cu ceva, poti fi sigur ca la divort femeia o sa-i ia banii aia cu tot cu costum si-l lasa in putza goala.

    • Sunt depășiți, acum la nuntă se pun în piept Iphone 17.

  • Bravo lui !!!!!!!!!!!!!!!!!!! Bine ca a putut si a avut cu ce !!!!!!!!!!!!!

  • Chef Ciorbarie

    Ce fata de berbec are. Asta mergea taiat de Paste si facut la protap!!!

  • La Garda de mediu este sef fostul militian de la secția 2, ăla de ii put picioarele prin încălțăminte și nu are coloana vertebrală. E aceeași persoană care da

  • Ala de care pomenesti este incoruptibil. Bacusca nu ia spaga!!!!

  • Baaa voi astea de la BZi care scrieți despre toți oameni din Iași oare nu mai aveți ce face?
    Dar de ce nu scrieți și de câți ani au oameni firme, la ce ore se trezesc și merg la muncă, câți oameni au unde lucra datorită lor, ca oameni plătesc taxe la stat, de ce nu scrieți și de lucrurile bune pe care le fac toți oameni astea pe care îi mâncați de fund? Vaiii de capul vostru pe de pe ce știri ajungeți să mâncați! Rușine să vă fie!

    • Să muncească dar să respecte legea și mediul, amenzile n-au fost date degeaba. Uleiurile uzate ajung în sol și vor afecta copii, nepoții și strănepoții noștri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 aprilie 2026
17 aprilie 2026