Miercuri, 12 august 2020, începând cu ora 15.00, în lumina reflectoarelor Studioului BZI LIVE este programată o nouă emisiune-dialog despre literatură, carte şi viaţa culturală! Totul într-o manieră elegantă, interesantă şi incitanta alături de prof. univ. dr. Constantin Dram, Facultatea de Litere respectiv noul director al Editurii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi! Alături de domnia sa vor fi abordate aspecte legate de: proiectele pe care le are în plan pentru Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, perspective cultural-literare, publicistica, realităţi din mediul academic, scriitura.
Noul director al Editurii UAIC din Iaşi, prof. univ. dr. Constantin Dram are misiunea de a creşte activitatea editorială şi vizibilitatea acesteia
Noul director al Editurii UAIC din Iaşi, prof. univ. dr. Constantin Dram are misiunea de a creşte activitatea editorială şi vizibilitatea acesteia. „Prof. univ. dr. Constantin Dram are o bogată experienţă managerială în coordonarea Editurii Junimea. Această stare de fapt a făcut să existe convingerea că, pe această bază, să poată fi îmbunătăţită şi activitatea Editurii UAIC. Ne dorim să creştem activitatea editorială şi vizibilitatea acesteia.
Vom continua să publicăm lucrările membrilor comunităţii academice de la Universitatea din Iaşi şi să modernizăm baza materială a Editurii UAIC. De asemenea, Editura trebuie să aibă vizibilitate mare pe plan naţional şi internaţional şi să se obţină, că până acum, premii valoroase”, a declarat prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul de la Universitatea Cuza. Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a fost fondată în 1990. Proiectul de editura academică a fost menit a canaliza potenţialul ştiinţific al universitarilor ieşeni într-o formulă ce consacra, după un model occidental verificat, Presse Universitaire sau University Press.
Cine este directorul Editurii UAIC din Iaşi, prof. univ. dr. Constantin Dram de la Facultatea de Litere
În acest context, prof. univ. dr. Constantin Dram de la Facultatea de Litere face parte din cadrul Departamentului Romanistica, Jurnalism – Ştiinţe ale comunicării şi Literatura comparată respectiv Catedra de Literatură comparată. Ca date biografice, de arătat că prof. univ. dr. Constantin Dram a obţinut diploma de licenţă în Filologie cu media 10 (zece), sesiunea iunie, 1982; lucrarea de diplom` a fost coordonată de Dumitru Irimia.
Între 1997-2002 face studii doctorale, în Filologie, tot la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, coordonator ştiinţific prof. univ. dr. Liviu Leonte. Lucrarea se intitulează „Poetică > de dragoste la Mihail Sadoveanu”. Ca domenii de activitate şi interes, profesorul universitar Constantin Dram are: Literatura – document al imaginarului, Romanul, Imaginarul povestirii în spaţiul românesc; Imaginarul teatral. Limbaje şi mentalităţi, Imaginarul medieval şi naşterea povestirii, Modernitate, postmodernitate, transmodernitate, De la epopee la roman, Comicul în literatura medievală şi renascentistă
Prof. univ. dr. Constantin Dram, redactor permanent al revistei „Convorbiri Literare” şi preşedinte al juriilor pentru Concursul Naţional de Proză Mihail Sadoveanu”
Mai departe, din activitatea prof. univ. dr. Constantin Dram pot fi enumerate: a fost redactor permanent al revistei „Convorbiri Literare”, titular al rubricii „Critică prozei”, colaborator al revistei „Cronică” şi „Cronica veche”. Colaborator, titular de rubrica la revista „Contact Internaţional”, colaborator, titular de rubrica la revista „Bucovina literară” sau co-editor şi colaborator al publicaţiei „Cinematographic Art & Documentation”. Universitarul Constantin Dram este membru în Colegiul Ştiinţific al Muzeului Naţional al Literaturii Romane (MNLR) Iași, membru în juriul Uniunii Scriitorilor din România (USR), filiala Iaşi și în juriul USR, filiala Bacău.
Membru şi preşedinte al juriilor pentru Concursul Naţional de Proză „Mihail Sadoveanu” organizat de MNLR Iaşi, membru și preşedinte al juriilor pentru Concursul Naţional de Poveşti „Ion Creanga”, organizat tot de MNLR Iaşi. A primit, de-a lungul activităţii, Premiul special pentru critică literară al revistei „Convorbiri Literare”, pentru volumul „Lumi narative I”, 1999, Premiul pentru critică şi istorie literară, Salonul Internaţional de carte Iaşi, 2003, pentru volumul „Devenirea romanului” sau Premiul USR, filiala Iaşi pentru eseu, 2013, la volumul „Muzeul de imagini”.
Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe http://www.facebook.com/cotianul.bzi.