Prima pagină » Titlurile zilei » El este ieșeanul care a cucerit cel mai înalt vulcan din lume și a urcat pe cele mai mari vârfuri din America și Europa! Acum se gândește la o nouă provocare: „Vreau să ajung pe Everest”

El este ieșeanul care a cucerit cel mai înalt vulcan din lume și a urcat pe cele mai mari vârfuri din America și Europa! Acum se gândește la o nouă provocare: „Vreau să ajung pe Everest”

02 dec. 2025, 02:00, 2 ,
Petronel Ștefan în Titlurile zilei

Ieșeanul care a urcat pe cel mai înalt vulcan din lume, la altitudinea de 6.893 de metri, pregătește acum un proiect ambițios pentru a ajunge pe Everest

Bogdan Musteață are 50 de ani, iar de 13 ani și-a descoperit marea sa pasiune, alpinismul. De atunci, ieșeanul a reușit să urce pe mai multe vârfuri importante din lume, însă nu vrea să se oprească aici.

Cum a început totul

Pentru Bogdan Musteață, totul a început, în 2012, cu drumeții în România, la altitudini puțin peste 2.000 de metri. În cele din urmă, a reușit să escaladeze Mont Blanc, în Franța, iar în 2024 a bifat primul munte din lista „celor șapte vârfuri”, fiind vorba despre Elbrus, din Rusia.

„Pentru mine, totul a început acum 13 ani. Era o pasiune de a mea pe care mereu voiam să o explorez, simțeam această chemare. Nu am avut tangență cu acest domeniu, doar la nivel de excursie. Ușor, am început să mă pregătesc și să urc pe munții din România. La câteva luni, am făcut și prima escaladare pe un munte din străinătate, pe Mont Blanc, la 4.805 metri. În 2014 a fost urcarea pe Elbrus, la cota 5.642, unul din munții de pe lista 7 Summits. A fost o experiență incredibilă, care m-a ajutat mult în cariera mea de alpinist. De-a lungul anilor, au urmat alte proiecte tot mai ambițioase”, povestește Bogdan Musteață.

Cum a cucerit ieșeanul cel mai înalt vulcan din lume

La începutul anului 2018, Bogdan Musteață a avut un plan ambițios de a face o premieră pentru alpinismul românesc. Acesta intenționa să urce pe Ojos del Salado, cel mai înalt vulcan activ din lume, care este la granița dintre Chile și Argentina. Doar că urcarea ar fi făcut-o pe ruta argentiniană, care este extrem de dificilă. Din păcate, alpinistul a trebuit să anuleze totul, la doar câteva sute de metri de vârf, din cauza condițiilor meteo.

„La începutul anului 2018, am pornit cu un proiect foarte ambițios: să urc pe Ojos del Salado și Aconcagua. Trebuia să fie o premieră pentru România. Am vrut să fac urcarea pe Ojos del Salado, pe ruta argentiniană, care era extrem de dificilă. Am fost lăsat împreună cu un coechipier și prieten în deșertul Atacama, după care trebuia să ne începem traseul. Timp de o săptămână, nu am avut contact cu nimeni, nu exista semnal la telefon acolo. A fost nevoie de zile de aclimatizare, marș prin deșert, de 5-6 ore, cu echipamentul. Am început ascensiunea spre vârf, însă, când mai aveam câteva sute de metri, a trebuit să ne oprim și să evaluăm. Vremea nu era deloc bună, iar riscul era foarte mare. În cele din urmă, am decis să ne întoarcem. Așa a fost să fie în ziua respectivă, nu ne puteam pune în pericol”, își amintește Bogdan Musteață.

La doar câteva zile de la acest eveniment, Bogdan a început o nouă expediție, pe muntele Aconcagua (6.961 m), al doilea ca înălțime, după Everest, în lista „celor șapte vârfuri”. Ieșeanul a reușit să ajungă în vârf, unde a fluturat steagul României. În cele din urmă, în anul 2019, Bogdan Musteață a urcat și pe Ojos del Salado, dar pe ruta din Chile.

„La câteva zile, am pornit spre Aconcagua, cel mai înalt vârf din emisfera sudică, din afara Asiei. Am fost foarte pregătit fizic și mental pentru această urcare. Pentru acest proiect am avut 6 luni de pregătire în prealabil. La un moment, pe urcare, a venit un curent de aer atât de rece, încât temperaturile au scăzut imediat la minus 30 de grade Celsius; mi-a înghețat efectiv apa în termos. În cele din urmă, am reușit să ajungem în vârf. A fost un moment incredibil, o satisfacție uriașă, pe care o simți când ești acolo. Îți trec foarte multe gânduri prin cap atunci. Totuși, am ajuns și pe Ojos del Salado anul următor, doar că pe ruta din Chile; nu am mai mers pe cea argentiniană”, a mai precizat bărbatul.

Între pasiune și viața de familie

Bogdan Musteață este tatăl a patru fete, iar familia sa mereu stă cu griji când acesta pleacă să escaladeze un munte. Cu gândul la cei dragi de acasă, bărbatul mereu a avut grijă să nu se expună riscurilor inutile.

„Soția mea și cele patru fete ale mele mereu stau cu griji când plec într-o astfel de expediție. Este și normal, mai ales când ești în zone unde nu poți lua legătura cu ceilalți. Mereu m-am întors cu bine acasă. Am fost atent și pregătit pentru orice situație. Fiicele mele deja au început să meargă în drumeții, pentru relaxare. Rămâne de văzut dacă vor dori să facă alpinism. Anul viitor, voi merge în Mexic să urc pe Pico de Orizaba”, a spus ieșeanul.

În timpul liber, alpinistul organizează și excursii ghidate în munții din România.

„Eu lucrez ca manager într-o companie de medicamente. Nu trăiesc din alpinism, este doar o mare pasiune a mea. De asemenea, mai sunt și lider montan internațional, după ce am urmat mai multe cursuri. Sunt ghid pe munte pentru cei care vor să viziteze România. Acum locuiesc în București, însă mă întorc și în Iași de fiecare dată când am ocazia”, a precizat Bogdan Musteață.

Vrea să ajungă pe Everest

Visul lui Bogdan Musteață este să ajungă pe Everest, însă nu este doar o simplă idee. Acesta este convins că, în următorii ani, va reuși să organizeze expediția.

„Vreau neapărat să ajung și pe Everest. Nu este doar un gând sau o idee, chiar am acest plan. În viitorul apropiat, voi face toate planurile pentru un astfel de proiect. Sunt capabil să fac acest traseu. În acest domeniu trebuie să îți cunoști corpul foarte bine și trebuie să fii bine din punct de vedere fizic și psihic. De multe ori, la escaladări, coborârea este mai periculoasă decât urcarea, deoarece tinzi să fii relaxat după ce ai cucerit muntele. Pe Everest este mult hazard: alpiniști amatori care nu sunt echipați corespunzător sau nu au experiența necesară pentru a urca”, a încheiat alpinistul.

Ieșeanul Bogdan Musteață a urcat deja pe cel mai înalt vulcan din lume, iar acum vrea să urce și pe cel mai înalt munte.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Comentarii
  • Asta o cordea pe fata lui Burlea, in apartamentul de pe Independentei. Dar roata vietii se intoarce. Cat timp el urca pe muntii planetei, altul se urca pe muntele lui venus, a lu’ nevasta-sa 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 februarie 2026
27 februarie 2026