Gabriel Ursaru, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Tomeşti, judeţul Iaşi, a donat sânge de 134 de ori, din 1993 până în prezent, un record pentru Centrul de Transfuzie Sanguină din Iaşi
Gabriel Ursaru salvează vieți de 30 de ani, până acum a donat 60 de litri de sânge. Bărbatul susține că donează sânge în mod regulat și că niciodată nu a fost respins. Ar fi trebuit ca acum să aibă la activ 136 de donări, însă de două ori a ales să nu se prezinte la Centrul de Transfuzie Sanguină Iaşi, pentru a vedea cum se simte dacă nu mai donează.
Gabriel Ursaru a donat sânge de 134 de ori
Miercuri, 3 mai 2023, Gabriel Ursaru a donat sânge pentru a 134-a oară. Bărbatul susține că donează sânge la fiecare trei luni, deoarece, în caz contrar, începe să se simtă rău și să aibă dureri de cap.
„Eu am o grupă rară de sânge, 0 negativ. Donez din anul 1993. Te doare după cap, dacă nu donezi, dar după o perioadă, 7-8 luni, îți revii. Normal trebuia să am 136 de donări, dar am renunțat la două ca să văd cum mă simt. Mă simțeam bine, dar am zis totuși să mai dau, dacă tot se poate.
Am fost miercuri, 3 mai 2023, la centrul de donare. Am donat cu două săptămâni înainte, trebuia la trei luni, dar, dacă eu sunt donator vechi, mie îmi dau voie și mai devreme să donez, să nu credeți acum că la toată lumea dă voie așa, numai mie. Donatorii vechi rezistă. Eu sunt donatorul lor onorific de 30 de ani, eu am mers în continuu la centrul de donare și ei știu sângele meu, îl cunosc. În 30 de ani nu am fost respins niciodată, e un caz unic, cred”, a declarat Gabriel Ursaru.
Gabriel Ursaru: „Nu știu dacă mai sunt 10 donatori vechi în tot Iașul”
Gabriel Ursaru este un exemplu, mai ales că numărul donatorilor fideli a scăzut dramatic, iar spitalele din Iaşi se confruntă mereu cu lipsă de sânge. Bărbatul are o situație financiară foarte grea, neavând loc de muncă și nicio altă sursă de venit. Astfel, tichetele primite de la Centrul de Transfuzie Sanguină din Iaşi îl ajută cât de cât.
„Nu știu dacă mai sunt donatori vechi în tot Iașul. Donatorii vechi au dispărut cu timpul, le-a găsit ceva și nu au mai putut dona. De la centrul de donare primesc niște bonuri de masă, foarte puține, în valoare de 66 de lei, nu pot să trăiesc cu banii ăștia. Eu nu am serviciu, părinții mei au murit, am rămas singur.
Am doar un frate care este plecat în străinătate, el mă mai ajută, dar în limita bunului simț, că nu-mi poate trimite bani la nesfârșit. Se mai fac festivități de premiere a donatorilor de sânge, dar nu am primit niciodată bani. Tot ce am primit a fost o baterie externă, nimicuri de astea de care dau ei. Toată lumea își dă cu părerea, dar să doneze și ei, să-i văd”, a declarat Gabriel Ursaru.
Si altii au donat de zeci de ori dar nu se lauda ca el…
Apoi in sala de păcănele cu banii, asa reiese din poză