Prima pagină » Actualitate » Elena Lasconi a demisionat din funcția de președinte al USR
Elena Lasconi a demisionat din funcția de președinte al USR

Elena Lasconi a demisionat din funcția de președinte al USR

05 mai 2025, 10:18,
Redacția BZI în Actualitate

Elena Lasconi și-a anunțat astăzi, 5 mai 2025, demisia din funcția de președintă a Uniunii Salvați România (USR), după ce a obținut 2,68% (252.708 de voturi) – fiind plasată pe locul 5 în cursa pentru alegerile prezidențiale 2025, turul 1.

„A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR. Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima împăcată că în ultimul an am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca România să fie mai bine. Am făcut, spun eu, tot ceea ce era corect pentru un om care și-a dorit ca USR să fie total altceva decât vechea clasă politică. Am luptat cu toată puterea mea cu un sistem putred, corupt, care ne ține captivi de 35 de ani. Poate am făcut și greșeli în acest parcurs, dar niciodată nu am abandonat buna-credință și am speranța că, împreună, începând de anul trecut, am reușit să creăm fisuri în acest sistem. Vă puteți baza pe mine că rămân la fel de determinată să ajut cu toată puterea orice demers care ne va face să scăpăm de un sistem ticălos. Am speranța, și sper că o aveți și voi, că împreună vom reuși să dăm țării noastre ceea ce merită: un viitor bun, spre Vest, fără corupție”, a transmis Elena Lasconi.

Dominic Fritz a preluat conducerea interimară a partidului.

Rezultate finale alegeri prezidențiale 2025, turul I

Vă aducem aminte că George Simion a câștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale, obținând 40,96% din voturi, aproape dublu față de Nicușor Dan, care a strâns 20.99%. Crin Antonescu s-a clasat pe locul trei cu 20.07% și a anunțat că nu va face nicio recomandare de vot pentru turul al doilea. Victor Ponta, aflat pe locul patru cu 13.05%, a declarat că va susține unul dintre cei doi finaliști, dar nu a precizat pe cine.

De asemenea, George Simion a avut prima reacție după ce secţiile de votare s-au închis! Liderul partidului AUR a condus detaşat sondajele făcute în ultimele două luni.

„Împreună am scris istorie. Vă felicit, sunteți învingători! Astăzi, poporul român a votat, a vorbit. Este timpul să fie auzit. Românii s-au ridicat, vreau să le mulțumesc din inimă. Vă felicit! Sunteţi învingători. Astăzi poporul român a vorbit. În ciuda manipulărilor, în ciuda obstacolelor, românii s-au ridicat. A fost mai mult decât o alegere. Le sunt recunoscător şi îi asigur că încrederea lor nu va fi trădată. Este victoria celor care nu şi-au pierdut speranţa. Acum vreau să fim foarte atenţi la secţiile de vot. Mă înclin în faţa românilor din afara ţării şi au străbătut sute de kilometrii pentru a arăta că sunt mândrii că sunt români. Este victoria poporului român. Spun aici în faţa poporului român: îmi voi respecta cuvântul . Vreau democraţie, vreau normalitate. Suntem cu poporul şi pentru popor”, a menționat George Simion.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 decembrie 2025
06 decembrie 2025