Emmanuel Macron l-a numit marți, 9 ianuarie, pe ministrul Educației, Gabriel Attal, în vârstă de 34 de ani, în funcția de premier, în condițiile în care președintele francez încearcă să dea un nou suflu celui de-al doilea mandat al său înaintea alegerilor europarlamentare, potrivit presei franceze și Reuters. El va fi cel mai tânăr premier Franței și primul care va fi deschis homosexual.
Decizia nu va duce neapărat la o schimbare politică majoră, dar semnalează dorința lui Macron de a încerca să treacă dincolo de reformele nepopulare de anul trecut privind pensiile și imigrația și de a îmbunătăți șansele partidului său centrist la scrutinul european din iunie.
Sondajele de opinie arată că tabăra lui Macron se află în urma partidului liderului de extremă-dreapta Marine Le Pen cu opt până la zece puncte procentuale.
Ministrul Educației Gabriel Attal a fost numit noul premier al Franței
Attal, un aliat apropiat al lui Macron care a devenit un nume cunoscut ca purtător de cuvânt al guvernului în timpul pandemiei COVID, îl va înlocui pe premierul demisionar Elisabeth Borne, au anunțat radio RTL și BFM TV. Nu a existat o confirmare oficială imediată a acestei decizii.
Unul dintre cei mai populari politicieni ai țării în sondajele de opinie recente, Attal și-a făcut o reputație de ministru iscusit, care se simte în largul său în emisiunile radio sau în parlament.
„Gabriel Attal seamănă puțin cu Macron din 2017″, a declarat deputatul Patrick Vignal, referindu-se la momentul în care președintele a preluat pentru prima dată funcția de cel mai tânăr lider din istoria modernă a Franței, la vremea respectivă o figură populară în rândul alegătorilor.
Vignal, care face parte din partidul Renaissance al lui Macron și care l-a întâlnit pentru prima dată pe Attal în urmă cu mai bine de zece ani, a adăugat că ministrul educației „este lucid, are autoritate”.
Attal și Macron (46 de ani) ar avea o vârstă combinată cu puțin sub cea a lui Joe Biden (81 de ani), care candidează pentru un al doilea mandat la alegerile prezidențiale americane din acest an.