Prima pagină » National » Europarlamentarul Diana Șoșoacă cere anularea ședinței solemne din Parlament în care urmează să vorbească președintele Israelului
Europarlamentarul Diana Șoșoacă cere anularea ședinței solemne din Parlament în care urmează să vorbească președintele Israelului

Europarlamentarul Diana Șoșoacă cere anularea ședinței solemne din Parlament în care urmează să vorbească președintele Israelului

29 iun. 2026, 12:40, 3 ,
Redacția BZI în National

Președintele partidului S.O.S. România, Diana Iovanovici-Șoșoacă, solicită conducerii Parlamentului anularea ședinței solemne programate luni, 29 iunie 2026, în cadrul căreia președintele Statului Israel, Isaac Herzog, ar urma să se adreseze plenului reunit. Europarlamentarul susține că România nu ar trebui să ofere tribuna Parlamentului unui reprezentant al statului israelian în contextul acuzațiilor internaționale privind situația din Fâșia Gaza.

„Partidul S.O.S. România

Scrisoare deschisă

Către:
Președintele Senatului României
Președintele Camerei Deputaților
Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului României

Domnilor Președinți,

Partidul S.O.S. România vă solicită anularea de urgență a ședinței solemne a Parlamentului României în cadrul căreia președintele Statului Israel, Isaac Herzog, urmează să se adreseze astăzi, 29 iunie 2026, plenului reunit.

Situația depășește cu mult cadrul unei simple vizite oficiale.

Este inadmisibil ca Parlamentul României să ofere cea mai înaltă tribună a democrației românești reprezentantului unui stat care se află în centrul unor acuzații extrem de grave privind încălcări ale dreptului internațional umanitar în Fâșia Gaza și împotriva căruia organisme internaționale au adoptat rezoluții critice privind situația umanitară, protecția populației civile și la respectarea dreptului internațional.

România nu poate transmite lumii mesajul că validează politic acțiuni care au provocat moartea a zeci de mii de civili, inclusiv femei și copii, și care au determinat reacții fără precedent din partea comunității internaționale.

Este fără precedent ca Parlamentul României să ofere tribuna sa oficială preşedintelui Israelului după ce Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care a condamnat blocarea ajutorului umanitar în Gaza, a solicitat suspendarea componentei comerciale a acordului Uniunii Europene cu Israelul, a cerut blocarea transferurilor de arme şi măsuri restrictive împotriva unor membri ai guvernului condus de Benjamin Netanyahu.

În cadrul dezbaterilor Organizației Națiunilor Unite, reprezentanții mai multor state au părăsit sala atunci când a luat cuvântul Netanyahu, ca gest de protest față de situația din Gaza. ONU a adoptat rezoluții prin care solicită încetarea focului, protecția populației civile și respectarea strictă a dreptului internațional umanitar.

Parlamentul României nu trebuie să procedeze exact invers, oferind onorurile cele mai înalte și transformând plenul său într-o tribună de legitimare politică.

România nu trebuie să fie percepută ca participant moral la legitimarea unui conflict care a produs zeci de mii de crime, mai ales femei şi copii,  și o tragedie umanitară fără precedent.

Este cu atât mai grav ca, în ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, când creștinii îi prăznuiesc pe  întemeietorii Bisericii lui Hristos, Parlamentul României să primească oficial reprezentantul unui stat implicat într-un conflict care a transformat Palestina, locul în care a trăit și a propovăduit Mântuitorul Iisus Hristos, într-un simbol al suferinței și al uneia dintre cele mai grave crize umanitare ale vremurilor noastre. În această zi, Parlamentul României trebuie să transmită un mesaj de pace, de reconciliere și de apărare a vieții, nu să organizeze o ceremonie oficială care validează politic un conflict ce a provocat o tragedie umanitară de proporții.

Ca popor majoritar creștin și ortodox, românii nu sunt indiferenți în fața suferinței copiilor, femeilor și civililor nevinovați, indiferent de apartenența lor etnică sau religioasă. Cei care validează această ceremonie demonstează că sunt anticreştini şi antiromâni. Credința noastră ne obligă să fim de partea păcii, a dreptății și a apărării vieții omenești, indiferent de naționalitatea sau religia victimelor. Nu putem deveni complici, nici măcar simbolic, prin gesturi instituționale care ignoră suferința umană.

Respectul nostru pentru poporul israelian nu poate fi confundat cu obligația de a aplauda deciziile criminale ale actualelor autorități israeliene. Prietenia autentică dintre popoare presupune și curajul de a spune adevărul atunci când dreptul internațional și valorile umanității sunt puse în discuție.

Parlamentul României trebuie să reprezinte conștiința morală a națiunii române, nu scena unor gesturi politice care riscă să compromită prestigiul instituției și poziția României în raport cu principiile dreptului internațional.

Ajunge cu umilirea României! Nu este suficient că aceeași clasă politică a acceptat ca românii să fie învinovățiți colectiv pentru evenimentele de la Iași, în pofida argumentelor istorice prezentate de Partidul S.O.S. România și transmise oficial președintelui Isaac Herzog?

Astăzi ni se cere un nou act de supunere: Parlamentul României să se ridice în picioare și să aplaude reprezentantul unui stat aflat în centrul unor acuzații de o gravitate excepțională. Refuzăm ca numele României și al poporului român să fie folosite pentru a gira decizii politice care revoltă conștiința lumii. România nu trebuie să fie nici țap ispășitor pentru trecut, nici complice moral la tragediile prezentului.

În consecință, solicităm anularea de urgență a ședinței solemne în care președintele Statului Israel urmează să se adreseze Parlamentului României şi retragerea invitației pentru susținerea discursului în plenul reunit.

Istoria va judeca nu doar pe cei care au comis atrocități, ci și pe cei care au ales să le ignore sau să le trateze cu indiferență.

România trebuie să rămână de partea dreptului internațional, a păcii și a respectului pentru demnitatea fiecărei ființe umane”, a transmis av. europarlamentar Diana Iovanovici-Șoșoacă, președinte al Partidului S.O.S. România.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Comentarii
  • Unii politicieni ar trebui aruncați în lada de gunoi a istoriei. După ce insolitul, ca să nu spun incompetentul Boc a interzis imnul unei țări la o competiție sportivă, s-au găsit și alți tâmpiți să blameze un popor . Ce dobitoci!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 august 2026
01 august 2026