În atenţia persoanelor interesate de obţinerea CERTIFICATULUI DE SPECIALIZARE în profesia de Bibliotecar studii superioare Fundația Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai…
Informații privind facilitățile de transport pentru studenți pe traseele Companiei de Transport Public Iași În conformitate cu prevederile Legii nr.1/2011,…
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, alături de Primăria Municipiului, Universitatea Națională de Arte, Inspectoratul Școlar Județean, Colegiul Național de Artă…
Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” din Iași, alături de Asociația ACTUM și Direcția Județeană pentru Cultură Iași lansează „Ambulanța pentru…
Municipalitatea ieșeană a emis primele avize pentru comerciații care vor vinde produse de Ziua Îndrăgostiților prin cartierele orașului. Astfel, Primăria…