@ Imaginile de pe camera de supraveghere aflate pe holul caminului studentesc din Copou unde s-a petrecut una dintre cele mai sangeroase crime pot da peste cap intreaga ancheta @ Niciunul dintre anchetatori nu s-a gandit la asa ceva, iar acum nimeni nu mai poate face nimic pentru a schimba situatia @ Tatal tanarului banuit de comiterea odioasei crime a lansat acuzatii grave la adresa anchetatorilor @ Din mai multe adrese oficiale intrate in posesia reporterilor BZI reiese in mod clar ca ofiterii care au anchetat acest caz au uitat sa ceara de la Universitatea Al. I. Cuza imaginile surprinse de pe camerele de supraveghere aflate pe holul caminului @ Reprezentantii universitatii sustin ca acele camere erau functionale si ca au surprins totul @ Era interesant de vazut daca in camera a intrat si o alta persoana
In noaptea de 8 spre 9 noiembrie 2015 la Iasi avea loc un adevarat masacru. Intr-o camera din caminul C4 din Targusor-Copou, un student din Republica Moldova a fost injunghiat mortal, iar altul din judetul Neamt a fost injunghiat de zeci de ori in spate, dar a scapat cu viata dupa mult timp petrecut pe patul de spital.
Camera in care se aflau a fost mai apoi incendiata. Suspectul in acest caz este Aurelian Giosan, un tanar din Roman, coleg de camera cu cei doi. Viktor Nour a fost ucis cu mai multe lovituri de cutit, iar Casian Harpa a fost injunghiat de aproximativ 20 de ori, in spate, in timp ce dormea.
Tatal supectului principal, Aurel Giosan este disperat si a porinit o ancheta proprie, iar de mai bine de un an si jumatate cauta raspunsuri. Asa a descoperit ca una dintre probele care ar fi cantarit destul de mult in aflarea adevarului nu a fost ridicata, iar acum nu mai exista. O simpla adresa pe care a trimis-o la Parchetul Iasi i-a dat multe de banuit.
Aurelian Giosan, suspectul principal a spus inca din ziua in care a ajuns pe mana politiei ca nu are niciun fel de amestec in toata aceasta poveste. El a sustinut tot timpul ca in camera de camin se afla el, Casian, Viktor si un al patrulea individ pe nume Vladimir. Giosan a spus ca in timpul unui joc de poker, Vladimir, prieten cu Viktor (ambii fiind moldoveni) ar fi incercat sa triseze.
Giosan ar fi observat asta si i-ar fi atras atentia. Atunci acel Vladimir ar fi pus mana pe un cutit si l-ar fi atacat pe Aurelian Giosan. Acesta s-ar fi aparat si ar fi barat lovitura de cutit cu palma, avand o taietura.
Ulterior, din cate se pare, Aurelian a plecat din camera de camin in fuga luand un laptop. Din spusele sale se pare ca acea persoana pe nume Vladimir l-ar fi ucis pe Victor si l-ar fi „macelarit” pe Casian. Totusi aceasta varianta nu a fost luata in calcul de anchetatori, iar astazi Aurelian Giosan se afla in arest preventiv in Penitenciarul Iasi.
Tatal lui Aurelian Giosan arunca bomba
De mai bine de un an si jumatate, tatal lui Aurelian Giosan incearca sa afle adevarul. Barbatul spune ca a discutat de nenumarate ori cu fiul sau si de fiecare data acesta i-a spus ca este nevinovat.
„Am discutat de multe ori cu Aurelian. I-am spus sa spuna adevarul, indiferent care ar fi el. Mi-a spus ca in camera a fost un prieten de-al lui Viktor. Au jucat poker, iar acel prieten pe nume Vladimir a trisat. Cand Aurelian a observat i-a atras atentia, iar el a sarit cu un cutit. Aurelian a barat lovitura si a plecat din camera. Asta este tot ce mi-a spus. Nimeni nu l-a crezut ca in camera a mai fost cineva. M-a rugat de multe ori sa ma interesesz de camerele de supraveghere din camin. Pe imagini trebuie sa apara si criminalul”, a declarat Aurel Giosan, tatal tanarului banuit de crima. Barbatul a crezut ca imaginile video au fost ridicate de catre anchetatori, insa nu mica i-a fost mirarea cand a aflat ca aceste imagini nu au fost vizionate.
Au existat imagini?
Printr-o adresa trimisa de catre reprezentantii UAIC catre Tribunalul Iasi este mentionat faptul ca, in caminul C4 exista o camera de supraveghere aflata la parter, care era functionala in noaptea crimei.
„Subscrisa Universitate «Alexandru Ioan Cuza» Iasi, in calitate de parte civila in dosarul nr. 1192/99/2016, va comunicam urmatoarele: In holul caminului C4 situat in municipiul Iasi, str. Stoicescu nr 1, jud Iasi este amplasata o camera de supraveghere ce are in raza de focalizare ghiseul de plata al caseriei, usa de acces la caserie, tonomatul de cafea, usa de acces la cabina agentului de paza si calea de acces in camin. In anul 2015 aceasta camera de supraveghere era singura din caminul C4 si era functionala, fiind o extindere a sistemului de supraveghere de la caminul C2, situat la aceeasi adresa. Inregistrarile video ale camerelor sunt setate pe o perioada de arhivare de minim 30 de zile, apoi ele sunt sterse automat (inregistrarea facandu-se in cerc), prin urmare nu se mai pastreaza inregistrarea video din seara zilei de 08.11.2015 si dimineata zilei de 09.11.2015. Precizam faptul ca nu avem cunostinte, pentru perioada mai sus mentionata, daca organele de cercetare au solicitat operatorului service SC Quartz Matrix SRL, inregistrarile video”, se arata in adresa.
Parchetul Iasi: in cursul urmaririi penale nu au fost ridicate inregistrarile video
Tatal lui Aurelian Giosan a sperat pana in ultima secunda ca imaginile video care ar fi surprins criminalul sa ajunga la anchetatori. Nu au ajuns insa.
„M-am interesat de imaginile de pe camera de supraveghere si am aflat ca acele imagini nu au fost ridicate de catre anchetatori. Am facut adresa la Parchet, iar banuielile mele s-au confirmat”, a completat barbatul.
„Urmare a adresei dumneavoastra din data de 04.04 2017 cu referire la dosarul penal nr. 1192/99/2016 privind pe inculpatul Giosan Aurelian George avand ca obiect infractiunile de omor calificat prevazuta de art. 188 alin. 1 C.p. – art. 189 alin. 1 lit. d, h C.p cu aplicarea art. 77 lit. e. C.p, tentativa la omor calificat, prevazuta de art. 32 alin. 1 C.p raportat la art 188 alin 1 C.p- art 189 alin. 1 lit. d, h, C.p cu aplicarea art. 77 lit. e C.p talharie calificata prevazuta de art. 234 alin. 1 lit. a si d C.p, distrugere prevazuta de art 253 alin. 1 si 4 C.p, toate cu aplicarea art 38 alin 1 C.p precizam ca in cursul urmaririi penale nu au fost ridicate inregistrarile video din seara zilei de 08.11.2015 ori din dimineata zilei de 09.11.2015 al sitemului de supraveghere instalat in caminul C4 Targusor-Copou, sistem de supraveghere operat de SC. Quartz Matrix SRL”, se arata in raspunsul pe care tatal lui Aurel Giosan l-a primit de la Parchetul Iasi.
Eroare grava a anchetatorilor?
In raspunsul pe care l-a primit tatal presupusului criminal se mentioneaza destul de clar ca nu au fost ridicate imaginile de pe camera de supraveghere. Totusi, cum este posibil ca in cazul unei asemenea tragedii sa fie omis acest lucru?
„Ma intreb de ce nu au ridicat imaginile de pe camera de supraveghere. Nu reprezentau nimic? Cum este posibil asa ceva? Eu cred ca se ascunde totul, se musamalizeaza. Baiatul meu mi-a spus destul de clar ca a fost acea persoana pe nume Vladimir. De ce nu s-au uitat anchetatorii pe filmare? Nici macar nu au fost de acord sa-l asculte pe Aurelian cand vroia sa-l descrie pe acel Vladimir. Consider ca acele imagini nu au fost ridicate intentionat ca sa se acopere totul”, a spus Aurel Giosan.
Din cate se pare, camera respectiva care se afla in camin „batea” spre intrarea in camin. Astfel, toate persoanele care au intrat sau iesit in acea noapte din camin au fost inregistrate, insa, imaginile au fost sterse, automat. Reprezentantii Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi nu au comentat aceasta situatie.
„Nu comentez aceasta situatie”, a precizat prim procuror adjunct, Alexandru Pecincu, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi.
Reporterii BZI vor continua investigatiile in acest caz si va vor prezenta alte amanunte in editiile viitoare.