Familia in Roma antica

In familia romana autoritatea tatalui era – cel putin in perioada Republicii – nelimitata si absoluta. Tatal avea drept de viata si de moarte asupra sotiei si copiilor sai, pe care ii putea maltrata, ucide sau vinde ca sclavi. Treptat-treptat, aceste drepturi tiranice au disparut; dar pana in secolul I d. Hr. sotul mai avea inca dreptul, in anumite cazuri, sa-si ucida sotia; iar pana in preajma anului 400 d. Hr. putea sa-si repudieze copiii nou-nascuti, expunandu-i si parasindu-i in strada; sau, mai tarziu, sa-i vanda (dar numai in afara Romei, ca sclavi).

Abia in secolul I i. Hr., sotia romana a ajuns sa fie respectata mai mult decat era femeia in societatea greaca. In Roma antica in scolile elementare fetele invatau alaturi de baieti; mai tarziu, fetele din familiile bogate invatau cu un preceptor literatura latina si greaca, studiau muzica si dansul. Dupa casatorie, femeia romana putea iesi singura, la vizite sau dupa cumparaturi, si chiar sa-si insoteasca sotul la ospete.

La opt sau noua zile de la nasterea copilului, dupa ce tatal il recunoscuse ca fiul sau, avea loc ceremonia purificarii. Copilului i se dadea un nume si i se atarna de gat o amuleta spre a-l pazi de puterile raului, – si pe care baietii o purtau pana la varsta de 17 ani (iar fetele, pana cand se casatoreau). Daca tatal nu voia sa-si recunoasca copilul, il lepada expunandu-l pe locul unde se adunau gunoaiele si unde era lasat sa moara de foame sau de frig, – daca nu-l lua cineva care, apoi, dupa ce il crestea il putea vinde ca sclav.

Cand implinea sapte ani baiatul isi urma tatal (iar fetele, mama) in activitatile zilnice ale casei. Ajuns la varsta de 17 ani, in cadrul unei ceremonii, tanarul era dus in For si inscris in listele cetatenilor; imbraca acum “toga virila”, semn ca devenise un cetatean roman, si i se da numele complet; de acum avea drept de vot si era apt pentru serviciul militar.

Casatoria – si alegerea viitoarei sotii, respectiv alegerea viitorului sot – o hotarau parintii. Intre cele doua familii se incheia si un contract, prin care era prevazuta data casatoriei, de obicei cu o indelungata anticipatie; dar data casatoriei avea loc nu inainte ca tanarul sa fi implinit 17 ani, deci sa fi devenit cetatean roman. Casatoria se celebra in cadrul unor numeroase rituri si ceremonii traditionale, in centrul carora erau momentele semnarii contractului si cel al impreunarii rituale a mainilor celor doi miri.

Divorturile (inainte, numai sotul isi putea repudia oricand sotia, dupa bunul sau plac) au devenit mai frecvente incepand cu secolul I i.Hr. cand si sotiile isi puteau repudia sotii. Bineinteles ca divorturile aveau loc aproape exclusiv in familiile celor bogati si ale celor apartinand clasei conducatoare. Pompeius, de pilda, s-a casatorit de patru ori, dictatorul Sylla de 5 ori, iar Cicero a divortat si s-a recasatorit, cu o tanara foarte bogata, cand el avea 57 de ani! Octavianus Augustus a luat masuri pentru a impiedica prea multele divorturi; dar in urmatoarele doua secole, de obicei femeile bogate isi repudiau sotii, stiind ca isi puteau apoi retrage zestrea.

O alta plaga a societatii romane era celibatul, – cu toate ca din secolul V i.Hr. celibatarii erau impusi la un impozit special, iar trei secole mai tarziu alte masuri cautau sa impuna casatoria ca o obligatie generala. Totusi, in epoca imperiala, celibatul nu numai ca s-a raspandit tot mai mult, ci era considerat chiar un fapt de prestigiu social!

*****

sursa: Ovidiu Drimba, Istoria culturii si civilizatiei, vol.3, Ed. Saeculum, Bucuresti, 2003/istoriiregasite