Fata a întârziat la interviu pentru că a ajutat un bătrân, dar ajungând la birou, era să leșine de ce a văzut

Anna se grăbea la interviu. Nu era doar un simplu job, era jobul visurilor ei, șansa de a-și schimba viața, de a scăpa de nesfârșitele munci ocazionale.

Era aproape să ajungă la intersecție când a auzit un strigăt și zgomot de mașini. Pe partea cealaltă a străzii, un bărbat în vârstă s-a clătinat brusc, și-a dus mâna la piept și s-a prăbușit încet pe asfalt. Șoferii claxonau, cineva striga din ferestre, trecătorii treceau grăbiți, întorcând capul, ca și cum sperau că, dacă nu vor observa necazul, acesta va dispărea de la sine.

Anna s-a oprit. Creierul îi striga: „Întârzii! Aleargă!” Dar ea s-a repezit să traverseze strada și s-a aplecat lângă bărbat.
— Vă e rău? — întrebă ea cu voce tremurândă, punându-i mâna pe umăr.

Bătrânul respira greu, ochii îi erau pe jumătate închiși. A arătat slab către buzunarul său:
— Pastile… în portofel…

Anna și-a ținut respirația și cu degetele tremurânde a început să caute prin geanta lui veche de piele. În cele din urmă, a dat peste un flacon minuscul. A scos repede o pastilă, i-a pus-o cu grijă în gură și l-a ajutat să o înghită.
— Respirați… liniștit… Totul va fi bine, — îi șoptea ea, stăpânindu-și lacrimile și frica.

Au trecut câteva minute. Treptat, respirația bărbatului a devenit mai regulată, culoarea feței i-a revenit. A deschis ochii și a privit-o pe Anna cu recunoștință.
— Mi-ai salvat viața… — a șoptit el. — Cum aș putea să-ți mulțumesc?

Anna a zâmbit, dar apoi a sărit brusc, ca și cum s-ar fi trezit dintr-un vis:
— Doamne… am întârziat…

A mormăit ceva, cerându-și scuze, și a fugit spre metrou, simțind cum inima i se sfâșie de disperare. Asta a fost. Șansa s-a pierdut. Nu va exista o a doua ocazie.

Dar totuși a mers la birou. Doar ca să știe că a făcut tot ce i-a stat în putere. Când Anna a ajuns în sfârșit la birou, era să leșine de ce a văzut…

Când a ajuns la recepție, secretara i-a zâmbit prietenoasă și i-a spus:
— Îmi pare rău, dar conducerea întârzie puțin. Puteți să luați loc.

Anna abia a reușit să-și stăpânească oftatul de ușurare. S-a așezat pe un scaun, strângând la piept servieta, și a simțit cum tensiunea din ea începe să se domolească.

După o jumătate de oră, ușa s-a deschis. În cameră a intrat… chiar acel bătrân. Proaspăt bărbierit, în costum elegant, sprijinindu-se ferm de baston. Anna a încremenit.
— Bună dimineața, — a spus el, adresându-se tuturor. — Eu sunt proprietarul acestei companii. Îmi cer scuze pentru întârziere. Am avut un… incident extrem de important.

Apoi s-a întors către Anna, i-a zâmbit și a dat din cap:
— Iat-o pe cea care nu s-a temut să se oprească atunci când toți ceilalți au întors privirea. Cea care înțelege cu adevărat ce înseamnă responsabilitatea, curajul și umanitatea. Anna, am vrea să începeți să lucrați la noi cât mai repede. Ați demonstrat deja că meritați acest loc.

Anna nu-și putea crede urechilor. Lacrimile i-au umplut ochii. Îl salvase pe acel om… și, pe neașteptate, se salvase și pe ea însăși.

Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.