Prima pagină » Local » Dronă descoperită într-o pădure din Valea Seacă. Zona a fost izolată, iar Armata și SRI au intervenit

Dronă descoperită într-o pădure din Valea Seacă. Zona a fost izolată, iar Armata și SRI au intervenit

26 mart. 2026, 13:20, 4 ,
Redacția BZI în Local

Într-o zonă împădurită din comuna Valea Seacă din Pașcani, un proprietar de teren a dat peste o dronă de mari dimensiuni prinsă într-un copac. Incidentul a mobilizat rapid autoritățile, iar zona a fost securizată până la finalizarea verificărilor.

Drona a fost descoperită întâmplător, în timpul unor lucrări în pădure

Totul s-a întâmplat în apropierea Schitului din pădurea Valea Seacă, unde un bărbat venise să refacă marcajele care delimitează proprietatea sa. În timpul lucrărilor, acesta a observat un obiect neobișnuit.

„Am mers în pădure să refac marcajul bornelor. Eram cu vecinul meu. Când m-am uitat atent, am văzut o aripă, era din polistiren. Apoi, când m-am uitat în sus, am văzut drona”, a povestit proprietarul.

Inițial, bărbatul nu a realizat exact despre ce este vorba și a crezut că ar putea fi resturi din domeniul aeronautic.

„Întâi m-am gândit că au zburat niște componente de la ăștia cu aeronautica. Apoi i-am zis vecinului să mergem la sediul Poliției. Eu am de curățat acolo zona din pădure și am zis să nu fie probleme. După ce am fost la Poliție și au anunțat cazul, au venit de la armată, pompieri, că drona era în vârful copacului, trebuia dată jos. Au făcut verificări acolo până târziu. Eu, pe la 17.00, am plecat, le-am zis că nu am răbdare să stau atâta într-un loc”, a mai spus acesta pentru newspascani.com.

Intervenție amplă a autorităților

După sesizare, autoritățile au intervenit rapid. Zona a fost izolată, iar la fața locului au ajuns echipaje ale Armatei, Serviciului Român de Informații, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Poliției.

Drona, care ar avea aproximativ 2 metri pe 2 metri, era blocată în vârful unui copac, ceea ce a îngreunat intervenția pentru recuperarea acesteia.

Operațiunea s-a desfășurat pe parcursul mai multor ore, iar verificările au continuat până în jurul orei 21:00.

Autoritățile urmează să stabilească exact de unde provine drona și în ce condiții a ajuns în acea zonă. De asemenea, reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași urmează să ofere detalii.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Klaus Iohannis se întoarce! Ce mesaj a transmis
Fostul președinte al României, Klaus Iohannis, se întoarce în lumina reflectoarelor cu un mesaj pentru toți românii. Fostul șef al statului a avut o apariție publică rară în noaptea de Înviere, participând la slujba religioasă din Sibiu, alături de soția sa, Carmen. Prezența acestuia a atras atenția, în contextul în care, după demisia din funcție, […]
Klaus Iohannis se întoarce! Ce mesaj a transmis
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 aprilie 2026
06 aprilie 2026