Prima pagină » Actualitate » Femeia diagnosticată cu botulism a fost externată! Bucuria se strivește printre lacrimi! De la spital, merge să-și conducă soțul pe ultimul drum!
Femeia diagnosticată cu botulism a fost externată! Bucuria se strivește printre lacrimi! De la spital, merge să-și conducă soțul pe ultimul drum!

Femeia diagnosticată cu botulism a fost externată! Bucuria se strivește printre lacrimi! De la spital, merge să-și conducă soțul pe ultimul drum!

04 dec. 2019, 04:00,
Bianca Ciubotariu în Actualitate

Soția bărbatului decedat din cauza botulismului a fost externată. Medicii spun că aceasta a scăpat ca prin urechile acului. Ce a favorizat vindecarea acesteia? Din păcate, femeia nu se poate bucura prea tare, pentru că va trebui să-și îngroape soțul.

Soția bărbatului decedat din cauza botulismului a fost ieri externată. Aceasta a fost internată timp de o săptămână la Spitalul de Boli Infecțioase Iași, după ce a consumat o conservă de pește preparată în casă. Medicii susțin că femeia a putut fi salvată pentru că a vărsat imediat după ce a ingerat peștele. Pentru bărbat însă, medicii nu au mai putut face nimic, deoarece toxina s-a instalat în corp și, din cauza unei insuficiențe respiratorii, a decedat sâmbătă seara, 30 noiembrie. Deși a scăpat ca prin urechile acului de la moarte, femeia nu se poate bucura, deoarece trebuie să se ocupe de înmormântarea soțului.

Femeia diagnosticată cu botulism a fost externată

Dacă în urmă cu câteva zile prognosticul medicilor privind starea de sănătate a femeii diagnosticate cu botulism era rezervat, ieri, aceasta a fost externată. Medicii care s-au ocupat de cazul celor doi soți, care s-au intoxicat din cauza unei conserve de pește preparate în casă, spun că femeia este complet vindecată și că se află în afara oricărui pericol.

„Pacienta se externează cu o stare bună, fiind în afara oricărui pericol. Avantajul ei a fost că a mâncat mai puțin pește decât soțul și a vărsat imediat după, astfel încât, o cantitate mai mică de toxină a fost absorbită de corpul acesteia. Pacienta va reveni periodic la control, dar nu există posibilitatea ca boala să mai existe încă în corp”, spune prof. dr. Mihaela Luca , medic specialist Spitalul de Boli Infecțioase.

A decedat din cauza unei complicații

În urma diagnosticării celor doi soți cu botulism, familia acestora a dus peștele, din care au mâncat cei doi, la laborator. În urma analizelor a reieșit faptul că peștele conținea toxină botulinică. După decesul bărbatului, medicii spun că, din cauza cantității mari de pește ingerate, acesta nu a mai putut fi salvat.

„Pacientul a decedat în urma unei complicații ale botulismului. A decedat sâmbătă seara, din cauza unei insuficiențe respiratorii. Când a ajuns la spital, prezenta semne de vedere dublă, gură uscată, difonie (n.r.- răgușeală), până la pierderea totală a vocii. Până seara, a trebuit să fie intubat și transferat la Terapie Intensivă. Problema este că el nu a eliminat toxina prin vărsături, la fel ca soția acestuia”, adaugă prof. dr. Mihaela Luca, medicul care a preluat cazul celor doi soți încă de la internare.

Ultimul drum pentru iubitul învățător

Mult iubitul învățător urmează să fie condus pe ultimul drum joi, chiar în satul Erbiceni, locul în care a crescut zeci de generații de elevi. În această perioadă, bărbatul ar fi trebuit să-și îmbrățișeze pentru prima dată nepoata, născută în Danemarca. Din păcate însă, aceasta va putea să-și vadă bunicul, cel mai iubit dintre învățători, doar în fotografii. Întreaga familie va fi prezentă la înmormântarea „stâlpului casei”, așa cum frumos îl numea nepoata.

„Familia este extrem de îndurerată. Ne facem griji pentru mătușa noastră, soția acestuia, care era foarte atașată de el. Aceasta plânge încontinuu de când a aflat. Copiii lui, plecați din Iași, se vor reuni la înmormântarea unchiului meu, omul care ar fi fost acum în viață dacă medicul de familie ar fi chemat salvarea”, spune Mihaela Butnaru, nepoata soților diagnosticați cu botulism.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 august 2026
20 august 2026