Prima pagină » International » Fermierii chinezi îşi distrug produsele agricole din cauza restricţiilor stricte anti-COVID impuse de autorităţi

Fermierii chinezi îşi distrug produsele agricole din cauza restricţiilor stricte anti-COVID impuse de autorităţi

28 nov. 2022, 16:15,
în International

Restricţiile stricte impuse de autorităţile chineze pentru a preveni răspândirea pandemiei de COVID-19 lasă fermierii fără altă opţiune decât aceea de a-şi distruge recoltele pe care nu mai pot să le vândă, ceea ce a declanşat îngrijorări cu privire la o criză alimentară şi proteste pe social media, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Mai multe videoclipuri au început să circule online în care se pot vedea fermieri care îşi distrug produsele agricole proaspete pe care au dificultăţi în a le comercializa. Mass media de stat şi locală au publicat reportaje cu privire la câmpuri de legume care sunt distruse în mari regiuni producătoare de legume, precum provinciile Shandong şi Henan, pentru a face loc în vederea însămânţării următoarei recolte.

Distrugerea produselor alimentare proaspete are loc într-un moment în care mulţi chinezi sunt în izolare şi se confruntă cu probleme în aprovizionarea cu alimente şi alte perturbări de aprovizionare. Această distrugere riscă să majoreze preţurile la alimente, care sunt deja la un nivel ridicat, şi să submineze eforturile Beijingului de a asigura aprovizionarea cu hrană şi a elimina risipa. Proteste împotriva restricţiilor anti-Covid au izbucnit în ultimele zile în mai multe oraşe din China, inclusiv în Beijing şi Shanghai.

Mai multe legume precum varza, ridichiile şi spanacul sunt acum recoltate în China dar sunt blocate în zonele rurale. Camioanele şi comercianţii fie nu sunt disponibile sau nu pot intra în sate pentru a colecta produsele agricole din cauza restricţiilor de deplasare şi ordinelor de carantină.

O publicaţie a fermierilor a raportat că există dificultăţi în aducerea legumelor pe piaţă din cauza restricţiilor anti-Covid şi citează cazul pieţei Xinfadi din Beijing, unde în timp ce preţurile plătite fermierilor pentru legume au scăzut, preţurile de comercializare cu amănuntul au explodat.

„Cetăţenii vor alimente, fermierii vor venituri iar sezonul agricol nu aşteaptă pentru nimeni” subliniază publicaţia de stat Farmers’ Daily. Aceasta a făcut un apel către autorităţi pentru a reduce obstacolele în calea vehiculelor care transportă produse alimentare, „astfel încât legumele de pe câmp să poată fi servite pe mesele a mii de gospodării”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026