Prima pagină » Cultural » Fiica Christinei Applegate, diagnosticată cu o boală rară: „Când mă ridic, simt că o să leșin”

Fiica Christinei Applegate, diagnosticată cu o boală rară: „Când mă ridic, simt că o să leșin”

10 iul. 2025, 14:43,
Cezar Bulgaru în Cultural

La doar 13 ani, Sadie, fiica actriței Christina Applegate, trece printr-o luptă medicală dificilă. Adolescentei i-a fost recent pus diagnosticul de POTS (Sindromul Tahicardiei Posturale Ortostatice), o afecțiune cronică ce afectează sistemul nervos autonom și care provoacă tulburări majore de circulație a sângelui.

Vestea a fost dezvăluită chiar în cadrul podcastului „MeSsy”, găzduit de Applegate, unde Sadie a vorbit pentru prima oară public despre problemele sale de sănătate.

Fiica Christinei Applegate, diagnosticată cu o boală rară

Potrivit Johns Hopkins Medicine, POTS este o tulburare neurologică ce afectează reglarea ritmului cardiac și a tensiunii arteriale. La pacienții cu POTS, ritmul cardiac poate crește anormal de mult atunci când se ridică din poziție culcată sau șezând, declanșând simptome precum amețeli severe, slăbiciune musculară, ceață cerebrală, tremurături, dureri de cap și chiar leșin.

„Am ceva numit POTS. Nu înțeleg complet ce înseamnă, dar e legat de sistemul nervos și îmi afectează inima. Când mă ridic, simt că amețesc îngrozitor și că o să cad”, a povestit Sadie.

Sadie a mărturisit că simptomele o afectau încă din clasele primare, când ajungea de mai multe ori pe zi la cabinetul asistentei școlare. Din păcate, semnalele de alarmă au fost frecvent ignorate de personalul educațional, care i-a pus stările de rău pe seama anxietății sau a dorinței de a chiuli.

„Îmi spuneau că exagerez, că vreau doar să scap de ore. M-au trimis înapoi la clasă fără să încerce să înțeleagă ce se întâmplă cu mine. Asta m-a afectat nu doar fizic, ci și emoțional”, a spus cu sinceritate adolescenta.

Christina Applegate, marcată de vină: „N-am văzut ce se întâmplă cu ea”

Christina Applegate, care se confruntă ea însăși cu scleroza multiplă încă din 2021, a recunoscut că nu a realizat cât de gravă era starea fiicei sale. Actrița și-a exprimat regretul că nu a fost mai atentă la semnalele transmise de Sadie și că a minimizat simptomele acesteia, considerându-le banale.

„Ea urăște educația fizică, poartă straturi de haine în plină vară, dar nu am realizat. Acasă părea bine. Adevărul e că în afara confortului casei, stresul declanșează simptomele”, a explicat Applegate.

În ciuda provocărilor, Sadie a mărturisit că acest diagnostic a ajutat-o să înțeleagă mai bine prin ce trece mama ei. „Dacă nu aveam POTS, probabil nu aș fi înțeles durerile mamei mele. Acum, când o aud spunând că are febră sau dureri, empatizez cu ea cu adevărat”, a spus adolescenta.

Povestea fiicei actriței Christina Applegate este exemplul clar al afecțiunilor invizibile, care, deși nu sunt întotdeauna evidente, sunt, din nefericire, de cele mai multe ori ignorate.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 iunie 2026
26 iunie 2026