Prima pagină » Cultural » Din lumea filmului » Filmul Scent of a Woman. Lucruri mai puţin ştiute despre capodopera cinematografică

Filmul Scent of a Woman. Lucruri mai puţin ştiute despre capodopera cinematografică

17 sept. 2020, 12:31,
în Cultural

Filmul Scent of a Woman a fost lansat oficial pe 23 decembrie 1992. Producția cinematografică regizată de către Martin Brest a înregistrat un real succes în box office şi a ajuns să fie considerat o adevărată capodoperă. Interpretarea lui Al Pacino din „Parfum de femeie” (Scent of a Woman) a rămas în istorie.

În film ne este spusă povestea lui Charlie Simms, un tânăr care se angajează că asistentul lui Frank Slade, un colonel care și-a pierdut vederea.

Lucruri inedite despre filmul Scent of a Woman

Filmul Scent of a Woman este un remake după un film italian din anul 1974 numit Profumo di Donna. Originalul a fost nominalizat la Oscar la două categorii: Cel mai bun film străin și Cel mai bun scenariu. Din acest motiv în filmul lui Martin Brest se fac referiri la Italia, iar numele fetei cu care Al Pacino dansează tango este Donna, care înseamnă femeie în italiană.

Cele două filme sunt bazate pe romanul jurnalistului Giovanni Arpino, numit „Îl Buio e îl Miele”, însă numai elementele centrale au fost folosite – povestea unui bărbat orb morocănos, în compania unui tânăr.

Rolul lui Frank Slade trebuia să fie interpretat de Jack Nicholson, dar faimosul actor a refuzat oferta după ce a citit scenariul. Dustin Hoffman și Joe Pesci au fost luați în considerare pentru acest rol.

Al Pacino a refuzat rolul, dar apoi s-a răzgândit la insistențele agentului său.

Matt Damon, Brendan Fraser și Ben Affleck au mers la audițiile pentru rolul lui Charlie, însă Chris O’Donnell a primit rolul. De asemenea, există informații că Leonardo DiCaprio a fost la un pas de a primi rolul, însă producătorii au decis că este prea tânăr. Starul din Titanic avea 18 ani la acea vreme.

Cei doi actori au făcut sacrificii enorme

Filmul Scent of a Woman a fost punctul de cotitură din cariera lui Philip Seymour Hoffman. A participat de cinci ori la audiții înainte de a primi rolul. Înainte de acest film, regretatul actor a avut roluri minore și a lucrat ca merchandiser într-un supermarket. După rolul din Parfum de femeie a fost remarcat și a primit oferte pentru proiecte importante.

Al Pacino și-a luat rolul foarte în serios. Pentru a intra cât mai bine în pielea unui personaj orb, Pacino a primit consiliere din partea unei școli pentru persoane nevăzătoare. Cât timp a lucrat la acest film, actorul s-a comportat și în afara platoului de filmare ca un nevăzător: nu făcea contact vizual cu alți oameni și nu își ațintea privirea asupra lucrurilor.

Pacino ar fi trebuit să poarte lentile speciale care să-l ajute să interpreteze mai bine rolul, însă s-a renunțat la idee după ce s-a descoperit că ar putea să-i afecteze ochii.

Gabrielle Anwar a repetat scena de tango singură timp de trei săptămâni. Al Pacino nu a exersat deloc. Ulterior, actrița a dezvăluit că în timpul dansului Pacino a călcat-o pe picioare și aproape i-a rupt degetele, dar nu a considerat că este o problemă. „Este Al Pacino, pentru numele lui Dumnezeu. Nu mă puteam plânge”, a declarat Anwar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`