Prima pagină » Titlurile zilei » Filmul tragediei de la Iași! Sora criminalului îl apără plângând: „Am avut o copilărie grea, tata era foarte rău, pe fratele meu a vrut să-l omoare cu coasa” – EXCLUSIV/FOTO/VIDEO

Filmul tragediei de la Iași! Sora criminalului îl apără plângând: „Am avut o copilărie grea, tata era foarte rău, pe fratele meu a vrut să-l omoare cu coasa” – EXCLUSIV/FOTO/VIDEO

12 iul. 2023, 02:00, 11 ,
Cosmina PUIU/ Lucian SAVA în Titlurile zilei

Ies la iveală detalii incredibile după crima de marți noapte de la Popești. Familia tânărului care și-a ucis tatăl se aștepta la o asemenea scenă. Chiar sora criminalului îl apără plângând și spune că acesta s-a apărat de furia tatălui

Crimă sau legitimă apărare? Asta se întrebă toți locuitorii comunei Popești după tragedia din sânul familiei Cibotaru. Andrei, un tânăr de 19 ani, l-a lovit pe tatăl său cu un par în cap. În urma loviturii, bărbatul s-a stins. Ieri, reporterii BZI au mers la locul în care s-a produs nenorocirea și au discutat cu sora tânărului ajuns criminal peste noapte.

„M-a sunat sora mea să vin repede că tata are nevoie de salvare. M-am urcat în căruță cu soțul și cu fetița și am venit repede. Era să murim pe drum că iapa s-a dezlegat, am avut noroc că ne-am oprit. Când am ajuns aici l-am văzut pe fratele meu lângă casă, aștepta poliția. Tata era vânăt… A venit salvarea, dar nu a mai avut nimeni ce să-i facă. A murit”, a povestit Cătălina Cibotaru, sora tânărului acuzat de omor.

Sora criminalului îl apără plângând. Femeia spune că fratele ei nu ar fi făcut altceva decât să se apere

Cătălina, sora tânărului care l-a ucis cu sânge rece pe tatăl său, a făcut niște mărturii de-a dreptul halucinante. Aceștia au dus o viață foarte grea alături de tatăl lor, deoarece a fost extrem de violent cu membrii familiei, însă regretă faptul că bărbatul s-a stins, iar fratele său va ajunge să-și petreacă tinerețea după gratii.

„Tatăl meu era foarte rău… Am avut o copilărie grea. Fratele meu, Andrei, cu siguranță nu a vrut să îl omoare. El este un om bun. Tata a sărit la el cu cuțitul, cu furca… Acum ceva vreme a vrut să-l taie cu coasa… Eu cred că Andrei s-a apărat, atâta tot… Era un băiat tare muncitor și mereu își vedea de treaba lui, nu ar fi făcut așa ceva niciodată. Îmi pare tare rău pentru tata și pentru fratele meu… Mi-aș dori să fie cu noi acasă și să nu îl țină închis”, a mai spus Cătălina Ciobotaru, sora tânărului.

Criminalul a ajuns în fața procurorilor

Pe fir au intrat oamenii legii care au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor asupra unui membru de familie, iar Andrei Cibotaru a ajuns în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași. A fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași și urmează să se propună arestarea lui pentru o durată de 30 de zile.

„La data de 11 iulie 2023, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului C.A. (în vârstă de 19 ani) pentru săvârșirea infracțiunii de omor asupra unui membru de familie. În fapt, s-a reținut că în seara zilei de 10 iulie 2023, în jurul orelor 20:30, pe fondul unor relații tensionate în mediul familial, favorizate de consumul excesiv de alcool, inculpatul i-a aplicat tatălui său (în vârstă de 50 de ani) multiple lovituri în zona capului și a spatelui cu un obiect contondent (o bucată de lemn), cauzându-i grave leziuni craniene, ce au determinat decesul la scurt timp după agresiune.

Inculpatul a comis fapta într-un moment de furie, iar ulterior a avut un moment de recunoaștere și a exprimat regret față de cele întâmplate. În cursul zilei de astăzi urmează să fie înaintat referatul cu propunerea de arestare pentru o durată de 30 de zile față de inculpat”, a precizat prim-procurorul Radu Cătălin Țocu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Rămâne de văzut ce detalii importante vor mai descoperi oamenii legii în cursul anchetei despre această crimă sângeroasă din comuna ieșeană Popești, dar și câți ani va sta după gratii tânărul a cărui soră îl apără plângând.

Comentarii
  • Mda…din pacate, multi, foarte multi, nu pricep ca alcoolul schimba omul in rau….in timp, il transforma in monstru…distruge neuronii si omul isi pierde cu timpul, luciditatea, calmul, devine violent in vorbire si comportament, devine f nervos, irascibil….isi pierde rabdarea si limpezimea in gandire……….pacat……..nu mai beti oameni buni, ca va nenorociti pe viata, pe langa faptul ca dati in diabet sau alte boli cronice…puteti sa va simtiti bine si fara bautura…totul este sa VREI…va spune cineva care a baut f mult peste 25 de ani…si de 3 ani nu am mai baut deloc…si acum am mult mai multa rabdare….sunt mult mai calm…mult mai limpede in gandire….ma pot simti excelent si fara alcool…multumesc Domnului ca m-am lasat de baut. Si cu sanatatea stau f bine pentru cei 48 de ani pe care i am. Nu am nicio boala nimic…asta pt ca m-am oprit la timp din baut…..

  • in toate pozele el arata pumnnul…..

  • Subscriu la ce a spus ,,IAȘI” ! Este foarte adevărat ce a spus! Si eu am fost consumator din adolescență până la… 56 ani!!! Am avut o viață normală, respectabilă, respectat in societate , serviciu bun, studii medii, familie frumoasă, copii foarte buni cu studii superioare, la locul lor , nu mi-am neglijat familia, serviciu etc…doar ca, toate acestea erau acoperite de momentul cand beam alcool .. , eram fix cum scria mai sus ,,IASI” ! Totul până cand urma sa devin bunic ! Toata lumea imi spunea( eu nu recunosteam) ca, pe cat de bun si normal sant cand nu beam pe atat sant opusul cand consum alcool! De dragul nepotilor si a celor din jur.. m-am oprit !TOTAL! Nu mai exista ..o gura , un pic , la ocazii, etc . Nimic …si credeți- ma e nemaipomenită viata fara alcool! Nu am luat tratament si am 2 ani si jumătate deja de cand am alta viata as putea spune! Incercati si…dzeu sa va ajute! Merită, credeti-mă! 🙏

  • Vasilica Plaiesu, sat Podu Iloaiei

    Subscriu la cele spuse mai sus,… si eu am fost consumator de rachiu timp pe 61 ani…acum am 85 ani, dar nu am mai pus bautura in gura. Din cauza ca pensia e mica am trecut pe spirt medicinal, trecut prin anafura, il combin cu suc…beu cate un pahar(200ml) pe zi, atat.
    Inainte fara 1-2litri de alcool la zi nu puteam trai,acum ma simt mai in putere decat un barbat de 56 ani. Duoamne ajuta

  • Gheorghita Inginer Cosmonaut

    Subscriu la ce a zis IASI, si eu m-am lasat de baut apa. Acum beau 10 litrii de bere pe zi si fac violenta domestica🙏

  • Armand Galinescu, profesor matematica

    @subscriu la iasi si plaiesu
    Nu mai beau din 1993, si ma simt bine ! Da, am ajuns sa consum alcool medicinal indoit cu apa,asa de grav eta la mine.
    Recomand la toti iesenii sa nu mai beti. Cand beeeam ma certam cu nemurelele de la orice, acum ne iubim ca fratii.
    Bautura nu e buna.

  • 👳‍♂️

    Si proști si multi ! Prost si ala ca se laudă ( mă rog, poate chiar asa-i) ..dar mai prosti ceilalti care luati in râs problema. Ori santeti prosti, ori chiar aveti probleme cu carmolul.

  • Mr. Trandafir - invatator

    Am baut si eu la viata mea, am facut si rele…dar vreau sa dau un sfat.
    Nu mai beti, betia omoara creativitatea, nu mai judeci, te uiti cu ciuda la toti crezand ca ceilalti sunt sursa problemelor tale.
    Acum nu mai beu alcool , nici macar apa…am trecut pe ceai de tei, atat.
    Am 4 ani de atunci, ficatul era in colaps, acum s.a refacut 100%.

    Nu mai pun alcool in gura cat traiesc eu, am zis!

  • Hopaaa că sa activat cercul alcooloștilor anonimi

  • Cam asa e toata zona … lipsiti de educatie, respect, etc, etc! Ce sa ceri unuia caruia Dumnezeu i-a dat si el n-a intins mina sa ia! Poveste lenesului de Ion Creanga e de fapt poveste prostiei!

  • Din stejar stejar răsare, dintr-un ticălos un ticălos mai mare !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`