Finalul acestei săptămâni vine cu o nouă premieră la Opera Națională. „Il trovatore” a ajuns la Iași, după 40 de ani de la ultima montare. Ieșenii sunt entuziasmați de spectacolele pe care acesta reușește să le creeze
Luna martie aduce o nouă premieră a teatrului liric ieșean. Opera „Il trovatore” de Giuseppe Verdi va putea fi urmărită pe 25 și 26 martie. Este a treia montare în istoria teatrului, prima a fost în anul 1961, regizată de George Zaharescu, iar a doua a fost în anul 1983, regizată de către Dimitrie Tăbăcaru.
Regizorul spectacolului „Il trovatore”, Matteo Mazzoni, revine la Iași după 11 ani
„Il trovatore” este una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Giuseppe Verdi, unul dintre cei mai mari compozitori de operă din toate timpurile. A avut premiera în 1853, la Teatro Apollo din Roma, fiind una dintre cele mai importante opere de pe marile scene din întreaga lume. Spectacolul va putea fi urmărit și în direct, în cazul în care vor fi ieșeni ce nu vor reuși să ajungă fizic.
Pentru mezzosoprana Carmen Topciu nu este o noutate acest rol. A mai cântat acest rol în România, dar și în teatre foarte importante din lume.
„Mă bucur să mă întorc la Iași. De data aceasta, publicul ieșean are ocazia să mă audă într-un rol total diferit. Sper să se bucure pe cât mă bucur eu să fiu aici. Este o noutate această producție, este o noutate să cânt acest rol la Opera din Iași. Din fericire, am multă experiență în ceea ce privește acest rol, l-am cântat în România, dar și în teatre foarte importante din lume, așa că am câștigat multă experiență și sper să se vadă sâmbătă, iar publicul ieșean să se bucure de aportul meu în acest spectacol”, declară Carmen Topciu, mezzosoprană.
Ieșenii sunt entuziasmați de spectacolele de la Opera Națională
:format(webp):quality(80)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/03/il-trovatore-7.jpg)
Regizorul Matteo Mazzoni a ales să facă opera „Il trovatore” în onoarea culturii italiene
Matteo Mazzoni este un regizor italian cu o reputație solidă în lumea filmului. S-a născut în Florența, în 1978 și și-a început cariera cu un buget redus.
Regizorul a pus în scenă, la Iași, piesa „Il barbiere di Siviglia”, iar acum revine, după 11 ani, cu opera „Il trovatore”, pe care a ales să o facă în onoarea culturii italiene.
„Este o bucurie să mă întorc la Iași după atât de mult timp. Când am intrat prima dată aici, teatrul era în restructurare, iar astăzi este superb. Am făcut «Il barbiere di Siviglia» în onoarea acestei arhitecturi, dar de această dată am ales să facem «Il trovatore» în onoarea culturii noaste, culturii italiene”, declară Matteo Mazzoni, director de scenă.
„Il trovatore” a devenit rapid una dintre cele mai populare opere ale lui Verdi, datorită poveștii captivante și muzicii sale remarcabile.