Fiul lui Viorel Scripcariu a pus mâna pe cea mai vanată burlăciță din Iași! Petrecere cu ștaif astăzi,28 aprilie 2025, în lumea medicilor din Iași. Fiul unuia din cei mai reputați medici ieșeni va fi cununat de unul din cei mai bogați doctori din târg. Mireasa, descendenta unei familii care a dat primari sau președinți ai Tribunalului Iași în secolul trecut, este moștenitoarea unei averi fabuloase
După sărbătorile pascale, la Iași s-a reluat sezonul nunților cu ștaif. Astăzi la Casă Căsătoriilor ar urmă să fie oficiată una din nunțile care va avea invitați de seamă, din rândul profesorilor universitari, dar și a medicilor sau afaceriștilor cu stare. Fiul unui celebru medic de la Institutul Regional de Oncologie își pune astăzi pirostriile. Cea cu care se va căsători a fost poate cea mai vanață burlacita din Iașul ultimilor ani. Absolventă de Medicină, pasionată de canto, mireasă fiului medicului este moștenitoarea unei averi fabuloase.
Fiul lui Viorel Scripcariu a pus mâna pe cea mai vanată burlăciță din Iași
Socru mare ar urmă să fie prof. dr. Viorel Scripcariu, care, după ce a activat o perioada în cadrul Clinicii III Chirurgie din cadrul Spitalului Sf. Spiridon din Iași, dar și în cadrul unui spital privat, a ajuns șef al Clinicii de Chirurgie Oncologica de la Institutul Regional de Oncologie. Fiul acestuia, Dragoș, care a urmat cursurile Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, se va cununa tot cu o absolventă de Medicină de la Iași.
Cea care ii va fi soție, Ioana Shadiye Winkler, este moștenitoarea unei averi fabuloase. Tatăl acesteia a luptat ani de zile în instanța pentru a recupera averea pierdută a strămoșilor fetei. Mirii ar urmă să aibă de asemnea și nași celebri, urmând a fi cununați de medicul oncolog prof. dr. Constantin Volovat, considerat a fi unul dintre cei mai înstăriți medici ieșeni. Nici nasul, nici reprezentanții familiilor nu au vrut să dea detalii despre eveniment, invocând faptul că se dorește a fi un simplu eveniment privat.
„Este un eveniment privat care ne privește doar pe noi. Nu pot să va ofer mai multe detalii, e o chestiune personală, va mulțumesc”, a precizat medicul Viorel Scripcariu.
Mireasa, moștenitoarea unei averi fabuloase
Ioana Shadyie Winkler, actualmente medic rezident la Spitalul „Cuza Vodă”, este moștenitoarea unor latifundiari ai Iașului din secolul XIX. Străbunicii fetei, mai precis familia Winkler, a deținut proprietăți numeroase în Iași, dar și în județele din Moldova.
Gică Alexa, tatăl vitreg al miresei, a ocupat la un moment dat funcția de reprezentant al proprietarilor de păduri în cadrul Comisiei Județene de Fond Funciar, cea care dispunea practic ce retrocedari se fac și ce titluri de proprietate pot fi emise. Din această postura a avut acces la informații privind cerințele într-un dosar de retrocedare, făcând mai multe cereri, vizând restituirea unor proprietăți de zeci de hectare.
Printre solicitările de retrocedare depuse de Gică Alexa se numără cea pentru 54 de hectare din Bucium, pentru altele 130 la Rediu. Moștenirea din Bucium, venită de la Alfred Winkler – fost președinte al Tribunalului Iași, fratele străbunicului ei Emil, se află în zona Spitalului de Psihiatrie Socola. Pe lângă proprietățile strămoșilor fetei, pe care încearcă să le recupereze socrul mic la Iași, Ioana Winkler mai speră să obțină și o parte dintr-o moșie la Galați.
Dacă în cazul terenurilor arabile se poate revendică un maxim de 50 de hectare, respectiv de 100 de hectare de pășune, cum este cazul cu suprafețele din Iași, moșia Măstăcani Draculesi a Winkler-ilor, din actualul județ Galați, ar putea fi obținută într-un procent mult mai mare. Din moșia Draculesti, ultimele documente ale Winkler-ilor arătau că actualii moștenitori ar putea speră la retrocedarea a circa 900 de hectare de lacuri și pădure. Moștenirea fabuloasă, mai precis documentele care au permis revendicările, au fost indentificate într-un zid fals de lângă hornul casei unde a copilărit mireasă, atunci când imobilul era în curs de modernizare. Așadar, fiul lui Viorel Scripcariu a pus mâna pe cea mai vanată burlăciță din Iași.