Ieșenii au solicitat fonduri europene în valoare de 4,1 milioane de euro pentru înființarea unor afaceri în mediul rural. Potrivit AFIR, cele 50 de milioane de euro alocate submăsurii 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale – s-au epuizat în 5 zile de la deschiderea sesiunii de depunere a proiectelor
Ieșenii au depus 67 de proiecte în submăsura 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale – , în valoare de 4,1 milioane de euro. Potențialii beneficiari din regiunea Nord-Est au depus 371 de cereri de finanțare în valoare de 23 de milioane de euro. Interesul a fost unul ridicat pentru accesarea acestor sume, fondurile solicitate depășind alocarea financiară din această sesiune de depunere.
„Procentul este de 600 la sută, fiind depuse 4.858 de proiecte, la nivel național, în valoare de 300 de milioane de euro. Fondurile alocate acestei sesiuni de depunere au fost de 50 de milioane de euro, deci a fost depășită cu 500 la sută suma solicitată. Proiectele depuse au o valoare cuprinsă între 50.000 și 70.000 de euro. Nu predomină anumite tipuri de investiții. Potențialii beneficiari vor să investească în ateliere de meșteșugărit, cabinete medicale și veterinare.
A existat interes pentru fondurile alocate acestei sesiuni de depunere a proiectelor. Se mai pot depune proiecte, însă, în sesiunea deschisă în submăsura 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole – , care se derulează până în februarie 2022. Aici, valoarea finanțării este de 200.000 de euro, cu procent de cofinanțare de 30 la sută sau 10 la sută. Această măsura vine în completarea submăsurii 6.2”, susține Ficu Anghel, director general adjunct al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Iași.
Ieșenii pot depune proiecte pentru accesarea de fonduri europene în submăsura 6.4
Potrivit directorului instituției care gestionează acordarea de fonduri europene pentru beneficiarii din Iași și regiunea Nord-Est, în submăsura 6.4 au fost depuse deja proiecte. Potențialii beneficiari pot să depună proiecte pentru activități de producție, meșteșugărești, servicii.
„De exemplu, procesarea uleiurilor esențiale, a lavandei, sunt activități eligibile la finanțare. Până în prezent au fost depuse 5 proiecte din Iași, în valoare de 876.939 de euro și 16 din regiunea de Nord-Est, în valoare de aproape 3 milioane de euro. Suma alocată acestei sesiuni de finanțare, pentru proiectele din toată țara, este de 100 de milioane de euro”, mai spune Ficu Anghel, director general adjunct al AFIR Iași.
Fermierii din Iași care nu au reușit să depună proiectele în submăsura 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, plantelor și animalelor – se mai pot înscrie pe site-ul AFIR până la finalul acestei luni.
„A fost prelungită cu încă o lună această sesiune pentru ca fermierii să poată solicita în continuare fondurile europene. Se decontează 70 la sută din valoarea primei de asigurare. Până în prezent au fost depuse 229 de cereri de finanțare, cu o valoare de 357.000 de euro”, susține Ficu Anghel.
Se pot accesa fonduri nerambursabile și pentru investiții în livezile din Iași
A altă sesiune de depunere a proiectelor, deschisă până pe 26 noiembrie 2021, este 16.4a – Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul pomicol. Alocarea financiară pentru această sesiune de finanțare, la nivel național, este de 10 milioane de euro.
„Este un segment insuficient finanțat, de aceea s-au alocat fonduri pentru înființarea livezilor. Sunt câteva exemple de proiecte de succes, cu fonduri europene, înființate în Iași, livezi cu caise, nuci sau mixte. Noi sprijinim potențialii beneficiari și dacă au nevoie de orice fel de informație, ne pot contacta”, mai spune Ficu Anghel, director general adjunct AFIR Iași.
Pomicultorii din Iași au investit 1,3 milioane de euro în livezile din mediul rural, fonduri europene. Scopul investițiilor în cadrul acestei submăsuri a fost creșterea competitivității exploatațiilor pomicole prin dotarea cu utilaje și echipamente, înființarea, modernizarea și/sau extinderea unităților de procesare, înființarea sau modernizarea unităților de procesare.