Garanțiile de securitate sunt cheia păcii în războiul dintre Rusia și Ucraina

Aceasta este chintesența și, în același timp, laitmotivul declarațiilor făcute la Casa Albă. În cel mai important conclav de acest fel din istorie și cu cea mai largă reprezentativitate, regulile dreptului internațional au fost date peste cap și, pentru prima dată în istoria cunoscută, unui război sângeros i se pune capăt în condițiile în care chestiunilor de natură teritorială li se rezervă un loc secund.

Această prioritate stabilită de Trump cu Putin în Alaska și impusă șefilor de state din Europa, șefului NATO și șefei UE va prevala în raport cu toate celelalte condiții și circumstanțe care vor defini, în termeni juridici, armistițiul.

La Casa Albă nu a avut loc o dezbatere. Nici măcar o consultare. Ceea ce a organizat Trump pe parcursul unui conclav așa cum nu s-a mai văzut a fost cel mult o „luare de temperatură” a pozițiilor liderilor europeni și, mai degrabă, o informare din partea liderului american referitor la ce urmează să se întâmple. Iar laitmotivul, așa cum precizam de la început, a fost conceptul garanțiilor de securitate, sub semnul căruia se vor alinia toate celelalte înțelegeri care, în intervalul de aproximativ două săptămâni, se vor creiona până la preconizata întâlnire Putin-Zelenskyi și mult după, până când în fine va exista un tratat de pace care va scoate Europa din impas.

Dar ce înseamnă aceste garanții de securitate, inițial convenite și cu Vladimir Putin?

Ucraina va putea dispune de o armată extrem de puternică, bine dotată și instruită, capabilă să facă față unei eventuale noi agresiuni a Federației Ruse. Frontierele ei, astfel cum vor fi trasate, vor fi garantate de Statele Unite, de NATO și de Uniunea Europeană.

Pentru ca o asemenea garanție să nu fie doar teoretică, adică formală, se va produce o inovație în materie de drept internațional: o extrapolare a faimosului articol 5 din Tratatul NATO. Ucraina nu va fi primită în NATO pe o perioadă nedeterminată, dar, în schimb, statele membre vor fi gata să extindă articolul 5 și asupra acestui stat non-NATO.

Cu alte cuvinte, dacă Ucraina va fi atacată, NATO își asumă libertatea de a interveni cu întreg arsenalul militar, în mod nemijlocit, pentru a o apăra și a-i garanta securitatea. Dacă se va întâmpla acest lucru, care teoretic deja este convenit și acceptat și de Vladimir Putin, atunci această garanție de securitate este suficient de solidă pentru ca Ucraina să-și poată exercita în viitor, nestânjenit, suveranitatea.

Poate sau chiar probabil cu un alt conducător, întrucât după perfectarea păcii Volodimir Zelenskyi va trebui să dea piept cu alegătorii. Și nu este deloc exclus să prevaleze, în momentul alegerilor prezidențiale, faptul că, în schimbul garanțiilor de securitate, Ucraina pierde pentru totdeauna nu numai de facto, ci și de jure, adică în termeni juridici, Peninsula Crimeea.

Și, legat de Peninsula Crimeea, Ucraina mai poate pierde una sau chiar două dintre regiunile în care se desfășoară în prezent războiul. Este adevărat că niciuna nu a fost cucerită în totalitate de către Federația Rusă, dar, la fel de adevărat este că toate cele patru au fost încorporate sub aspect constituțional în teritoriul Rusiei.

Pentru a avea acces în Peninsula Crimeea altfel decât pe podul de peste strâmtoarea Kerch, Ucraina are nevoie să-și încorporeze și de facto, și de jure, cu recunoaștere internațională, cel puțin una dintre cele patru regiuni.

După ce au făcut act de prezență, după ce, rând pe rând, liderii europeni l-au aplaudat la scenă deschisă pe Donald Trump, aceștia s-au retras disciplinat de la Casa Albă, întorcându-se în statele lor, dar nu înainte de a asista la o conferință de presă atipică, organizată de Donald Trump nu după, ci înaintea convorbirilor oficiale.