Generația care vrea totul repede. Și piața muncii care se schimbă radical

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Probabil cǎ ați mai auzit aceste afirmații: „Vremurile grele creează oameni puternici. Oamenii puternici creează vremuri ușoare. Vremurile ușoare creează oameni slabi. Oamenii slabi creează vremuri grele.”

Această idee, reluată în diverse forme de-a lungul timpului, pare astăzi mai actuală ca oricând. Nu pentru că ar fi o lege absolută, ci pentru că descrie un tip de ciclicitate socială pe care îl vedem tot mai clar în modul în care generațiile se raportează la muncă, responsabilitate și efort.

Trăim într-o perioadă în care piața muncii nu mai este definită doar de economie, ci de mentalități. Iar diferențele dintre generații nu mai sunt simple diferențe de vârstă, ci diferențe de percepție asupra vieții profesionale.

O lume în care „stabilul” a devenit „fluid”

Pentru generațiile mai vechi – în special generația X și o mare parte dintre mileniali – munca însemna, în mod fundamental, stabilitate. Un job bun se construia în timp, într-o singură companie, prin răbdare, consecvență și adaptare treptată. Loialitatea era o valoare de bază.

Milenialii au fost, de fapt, prima generație prinsă între două lumi: promisiunea stabilității și realitatea instabilității. Crize economice, digitalizare accelerată, schimbări de paradigmă profesională. Ei au învățat să se adapteze, dar au rămas adesea împărțiți între nevoia de siguranță și dorința de libertate.

În schimb, generația tânără de astăzi – Gen Z – s-a născut direct în această instabilitate, dar și într-un univers complet digitalizat. Pentru ei, totul este rapid: informația, oportunitățile, comparațiile, validarea. Iar acest context a modelat un set de comportamente noi: dorință de rezultate rapide, mobilitate profesională crescută, nevoia de sens în muncă și o toleranță mai scăzută la ierarhii rigide sau procese lente.

Nu este neapărat o problemă de atitudine. Este o problemă de formare.

Ce vedem atunci când ieșim din teorie și intrăm în realitate

În ultimele două săptămâni, în calitate de reprezentant al angajatorilor, am participat, alături de parteneri din diverse domenii, la evaluarea unor programe de master. Experiența a fost relevantă nu doar academic, ci mai ales uman.

Ceea ce a reieșit în mod repetat în discuțiile dintre evaluatori și cadrele didactice, a fost un tablou care merită spus deschis: o lipsă vizibilă de motivație intrinsecă, un nivel scăzut al pregătirii de bază, încă din perioada liceului, și o raportare fragilă la ideea de efort susținut.

În multe cazuri, se observă o așteptare aproape naturalizată pentru rezultate rapide, promovare accelerată și recompense care nu sunt corelate cu experiența, practica sau competențele reale.

Mai îngrijorător decât lipsa de cunoștințe este lipsa de consecvență. Iar mai îngrijorător decât lipsa de consecvență este lipsa de loialitate față de un parcurs profesional construit în timp.

Problema începe mai devreme decât credem

De aproximativ cinci ani, mă implic în programe de educație antreprenorială pentru elevi de liceu. Experiența din teren arată un lucru esențial: problemele pe care le vedem în piața muncii nu apar în universitate, ci mult mai devreme.

Există deficite clare în zona competențelor de bază:

• modul în care se scrie un email/mesaj profesional;
• lipsa unui set minim de reguli de conduită și comunicare;
• nivelul de engleză nefuncțional pentru mediul profesional;
• lipsa capacitatǎții de gândire critică și analiză a informației.

Acestea nu sunt competențe „avansate”. Sunt fundamentul minim pentru orice intrare sănătoasă în piața muncii. Fără ele, orice discuție despre performanță devine prematură.

Inteligența artificială: oportunitate sau iluzie de competență?

În acest context, inteligența artificială apare ca un avantaj uriaș. Și este, fără îndoială, una dintre cele mai importante revoluții tehnologice ale generației noastre.

Dar aici apare o capcană subtilă: tentația de a transfera gândirea către instrument. AI poate accelera procese, poate genera idei și poate structura informații. Însă nu poate înlocui gândirea critică, logica și judecata profesională.

Fără o bază solidă de competențe umane, riscăm să nu devenim mai eficienți, ci doar mai dependenți. Să nu creștem profesioniști care gândesc, ci utilizatori de instrumente.

Totuși, generația tânără nu este „o problemă”

Ar fi incorect și superficial să reducem totul la o critică a noii generații. Pentru că Gen Z aduce și avantaje clare, reale, valoroase pentru orice angajator care știe să le folosească.

Este o generație:

• extrem de adaptabilă la tehnologie și digital;
• creativă și dispusă să gândească diferit;
• mult mai orientată spre sens și impact, nu doar spre salariu (deși subiectul poate fi definitoriu într-un interviu/engagement-ul pe termen lung etc.);
• capabilă de învățare rapidă;
• expusă global, cu o înțelegere mai largă a lumii.

Problema nu este lipsa de potențial. Problema este lipsa de structură în care acest potențial este format.

Concluzia pe care evităm prea des să o spunem

Nu generațiile sunt problema. Sistemele care se adapteazǎ greu (sau deloc) sunt problema.

Educația produce prea multă teorie și prea puțină aplicabilitate. Piața muncii cere responsabilitate fără să mai investească suficient în formare. Iar tinerii intră într-un spațiu în care li se cere performanță, dar nu li se explică sau nu li se antreneazǎ suficient drumul către ea.

Ciclul istoric rămâne valabil: confortul excesiv slăbește structuri, iar dificultatea reconstruiește reziliență. Dar adevărata maturitate a unei societăți nu este să lase ciclul să se repete dupǎ bunului lui plac, ci să-l întrerupă și sǎ-l adapteze conștient.

Iar întrebarea reală nu este „ce este în neregulă cu tinerii de azi?”, ci mult mai incomodă: ce fel de sisteme am construit dacă acesta este rezultatul?