Prima pagină » Local » Ghinion pentru un hoț din Iași! Un polițist aflat în timpul liber i-a venit imediat de hac! – VIDEO

Ghinion pentru un hoț din Iași! Un polițist aflat în timpul liber i-a venit imediat de hac! – VIDEO

28 nov. 2022, 02:00, 2 ,
Andreea Timofte în Local

Ghinion pentru un hoț din Iași! Un polițist aflat în timpul liber l-a prins la scurt timp pe individul care pusese mâna pe telefonul mobil al unei femei. O cameră de bord a surprins momentul în care victima, o femeie de 28 de ani, se afla în mașină, în zona pasajului Nicolina și îl urmărea pe hoț, în încercarea de a-l prinde. Ulterior, omul legii care se afla întâmplător într-un alt autoturism a văzut scena și i-a venit de hac

Un polițist aflat în timpul liber a avut viteză de reacție și a reușit să prindă un individ care tocmai îi smulsese unei femei telefonul mobil din mână. În ciuda faptului că aceasta a încercat să-l urmărească, individul a reușit să scape. În acel moment, polițistul aflat în mașina personală, martor la întreaga scenă, a ieșit din autoturism și l-a urmărit pe infractor, pe care l-a și imobilizat. Acum, suspectul, un bărbat de 32 de ani, se află în arest preventiv.

Hoț prins de un polițist ieșean, aflat în timpul liber

Un polițist din Iași, cu o experiență de peste 20 de ani în sistem, apreciat de colegii și superiorii lui, a reușit să liniștească un hoț care smulsese telefonul mobil al unei femei în vârstă de 28 de ani. Totul s-a petrecut pe data de 25 noiembrie 2022, în zona pasajului Nicolina din municipiul Iași. Scenele rupte din filmele de acțiune au fost surprinse de o cameră de bord. În filmare se vede clar cum victima încearcă în zadar să-l prindă pe hoț, aflându-se în mașină. Ghinionul a făcut ca episodul să aibă loc sub privirile polițistului care se afla în trecere și a intervenit fără a sta pe gânduri.

Imediat după ce omul legii l-a imobilizat pe infractor, un echipaj de poliție și-a făcut apariția. Astfel, principalul suspect, un bărbat de 32 de ani, a fost dus în arest preventiv.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Un alt caz de furt a fost rezolvat

Recent, reporterii BZI au prezentat un caz similar. Dan, un poliţist aflat în timpul liber, şi prietena sa, Raluca, studentă la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, i-au sesizat pe colegii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Iaşi cu privire la faptul că au observat un bărbat ce a sustras bunuri din faţa unei benzinării din municipiul Iaşi. S-a constatat faptul că hoțul ar fi furat două bidoane cu ulei de motor de la o benzinărie din municipiul Iaşi, cauzând un prejudiciu de aproximativ 135 de lei, care a fost recuperat de poliţişti.

În acest caz, tânărul polițist este absolvent al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, iar din anul 2018 îşi desfăşoară activitatea în cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Iaşi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTOVIDEO Scandal la Mall Moldova! Conducerea Mall-ului a sechestrat ilegal bunurile Cazinoului „The Jack”, în urma interzicerii „păcănelelor“
Măsura promovată de primarul Mihai Chirica privind interzicerea aparatelor slot machine deja creează probleme în municipiul Iași. Angajații de la The Jack locația Mall Moldova nu reușesc să scoată „păcănelele” din sala de jocuri, din cauza administrației Mall Moldova care sechestrează bunurile ilegal. Mall Moldova sechestrează bunuri ilegal la The Jack în urma interzicerii „păcănelelor” […]
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 mai 2026
02 mai 2026