Goana nebună după bani și libertate! Recuzitorul de la Teatrul Național din Iași ascunde o poveste incredibilă. A fugit din țară, dar a ajuns să-i pună Dumnezeu mâna în cap într-o bancă din Grecia – FOTO

Poveste incredibilă, desprinsă din filme! Din anul 2013, Eusebiu Rusu este recuzitor la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, însă înainte de asta a locuit 16 ani în Grecia

Traseul său din România până în Atena a fost epuizant și riscant, bărbatul trecând fraudulos granițele cu o sticlă de apă, câteva felii de pâine și de salam. Ajuns acolo, a muncit intens, fără a avea acte, însă Dumnezeu i-a pus mâna în cap după opt ani în care s-a ascuns de poliție.

Povestea incredibilă de viață pe care o are un recuzitor de la Teatrul Național din Iași

Eusebiu Rusu are 59 de ani și este recuzitor, din 2013, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași. În 1990, a absolvit Facultatea de Construcţii şi Instalaţii din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi.

stirilebzi.ro

Preţuri exagerate în magazinele din Vama Veche. Atât poţi cumpăra de 50 de lei!

Stirile PROTV

Occidentul a dat undă verde Ucrainei să atace Rusia. Zelenski a primit ce își dorea

Deși și-a găsit de muncă în domeniu, iar părinții lui aveau un statut financiar destul de bun, bărbatul își dorea să fie independent și să-și construiască propria casă. Atunci, la vârsta de 26 de ani, s-a gândit să plece la muncă în Grecia, iar de acolo a trăit o adevărată poveste ruptă din filme.

„După ce am terminat facultatea, am lucrat ca inginer în Iași, chiar la fostul meu profesor de organizarea și conducerea întreprinderilor. După aproximativ doi ani, mi-am dat seama că eu trebuie să stau cu părinții, iar din acest motiv nu mă simțeam independent, voiam să am casa mea. Străbunica mea era din Creta, iar din acest motiv am ales Grecia. În anul 1991, în luna aprilie, m-am urcat în trenul Iași-Timișoara, mi-am luat Biblia cu mine, pe care o am și acum, murdară de pământ, și am trecut granița fraudulos. În tren, am mai cunoscut doi ieșeni, iar toți trei am mers împreună în Grecia”, declară Eusebiu Rusu.

S- a urcat în trenul Iași-Timișoara, în 1991, cu câteva haine, o sticlă de apă de doi litri, câteva felii de pâine și de salam. Pe drum, a mai cunoscut doi ieșeni care aveau același traseu, iar timp de cinci nopți a fugit dintr-o țară în altă, în perioadă de război, pe câmp, prin lanul de grâu, prin frig și ploaie.

„Au fost cinci nopți grele, am plecat de acasă cu ceva de mâncare și o sticlă de apă de doi litri, eu, făcând armata, știam cum să trăiesc cu un sandviș și o gură de apă pe zi. Aveam la mine doar un rând de haine curate în geantă și hainele cu care am trecut cinci nopți frontierele, pe care le-am abandonat. Am trecut din România în Serbia, era război și căutam gara. Într-un coș de gunoi văzusem sute de hârtii de dinari, atunci am zis că îi iau și mă întorc bogat în România, însă eu nu știam de nebunia economică de acolo, din cauza războiului. Ne-am dus în gară, am luat trenul spre Macedonia, iar când am ajuns în oraș, ne-am separat și mergeam haotic pe străzi, din cauza gărzilor care erau peste tot.

Seara, m-am întâlnit cu ceilalți doi băieți, aveam bilete de tren, iar când am ajuns într-o zonă de graniță, când ne-am dat jos, grănicerii țipau după noi, dar eu mi-am văzut de treabă și m-am făcut că nu îi aud, așa că m-au lăsat în pace. Pe ceilalți doi băieți i-au prins, i-au urcat în tren înapoi și i-au trimis la Belgrad, însă după ce a pornit trenul, ei au sărit din el și ne-am reîntâlnit seara. Am dormit într-o casă care era în construcții, iar următoarea zi am pornit la drum.

Pe traseu, văzusem o piatră de hotar, eram într-un lan de grâu, mare de 40 de centimetri aproximativ, am început să facem culoar în grâu și să mergem pe arătură. Ploua tare, eram ud până la piele, eu mergeam în față, iar la un moment dat, când mă uit în urmă, nu mai eram trei, eram cinci, ni s-au mai alăturat doi români, după accent cred că erau munteni, însă seara s-au oprit să doarmă, iar noi ne-am continuat drumul”, mai spune Eusebiu Rusu.

Eusebiu Rusu: „Mi-am lăsat părul lung și mă feream de poliție”

După cele cinci nopți și zile în care a dormit pe unde a apucat, acesta a ajuns în Grecia. Bărbatul spune că, dacă nu ar fi existat Dumnezeu, nu ar fi reușit să ajungă cu bine, fără să fie prins și trimis înapoi în România.

„Am mers kilometri întregi pe jos, iar la un moment dat, am văzut un taxi în care ne-am urcat. Mai aveam doar 15 km până în Salonic, Grecia, dar noi nu aveam de unde să știm, deci vă dați seama cât de mult am mers noi pe jos de când am intrat în Grecia. Știam că suntem în Grecia, dar nu știam unde. Ne-a lăsat în gară, de acolo am luat autobuzul, am mers șapte ore, iar tot drumul am dormit, eram atât de obosit. Am ajuns în Atena, iar de acolo a început necunoscutul pentru mine. Așa am ajuns eu în Grecia și pot să spun că, dacă nu exista Dumnezeu, nu reușeam”, adaugă Eusebiu Rusu.

În primii doi ani, bărbatul a lucrat într-un depozit unde încărca și descărca cutii de carton, iar după și-a găsit un loc de muncă într-o cafenea. În timpul liber, mai realiza lucrări particulare în domeniul construcțiilor.

Timp de opt ani de zile, a stat în Grecia fără acte, iar fiecare zi era o nouă provocare pentru el. Și-a lăsat părul lung pentru a putea semăna cu grecii, iar când vedea poliția, îl apuca frica.

„Când am ajuns la Atena, mi-a fost foarte greu. Aveam 150 de dolari și i-am gestionat pentru puținul zilnic. Am vorbit cu părinții mei abia după o lună de zile, nu au știut nimic de mine. Primul telefon a fost fulger, am plătit 0.30 dolari și le-am spus: «Sunt la Atena. Vă sărut». În primii doi ani, am lucrat la niște mesagerii, încărcam și descărcam pachete, cutii. Nu știam limba, dar tot ce auzeam asimilam, iar după doi ani deja înțelegeam, doar că nu mă puteam exprima decât pe hârtie.

Mă purtam curat, mi-am lăsat părul lung și mă feream de poliție. Într-o vineri, îmi făceam cumpărăturile, eram cu pungile de cumpărături și m-au oprit doi polițiști. Ei m-au pus direct să le arăt pașaportul, normal, pe greci îi întreabă de buletin, în niciun caz de pașaport, dar și-au dat seama că sunt străin. Când au văzut că pașaportul meu este verde, nici măcar nu l-au mai deschis, mi-au dat cu el de cap și m-au pus să trec pe partea cealaltă de stradă, adică m-au lăsat în pace.

După doi ani, cât am lucrat la descărcat și încărcat cutii, m-am dus la o cafenea, i-am spus patronului că eu știu să ridic telefonul, știu ce am de făcut, dar el să mă învețe să fac cafea. I-am spus să-mi dea un caiet și un pix și așa am învățat să notez în greacă, scriam ce consumă clienții. M-am învățat acolo, iar după ceva timp, i-am spus patronului că ar trebui să facem o schimbare la cafenea, am vopsit altfel pereții, am extins terasa, am schimbat cănile. La un moment dat, mi-a spus că vinde localul, dar că mă lasă să lucrez la persoana care cumpără. După șase luni, și el a vândut, a venit altul, a vândut și el, dar în tot acest timp, eu contribuiam la schimbările localului și pot spune că ajunsese o cafenea chiar foarte bună, cu mulți clienți.

Cineva a auzit că oricine cumpără cafeneaua, eu acolo rămân și m-a întrebat dacă nu aș vrea să fac astfel de schimbări și la altă cafenea. Acolo, am început să intru în tainele construcției cu mâinile, oamenii mă chemau chiar și la casele lor particulare. Puneam gresie, faianță, mai spărgeam un perete, făceam spații vitrate din sticlă. Am lucrat așa până când statul grec a spus că cine nu are CAS nu poată să mai rămână în Grecia. Ca să ai CAS, trebuia să lucrezi cu acte, iar patronul de la cafenea nu a vrut să îmi facă, pentru că el oricum urma să vândă”, mai spune Eusebiu Rusu.

Deși a pornit de jos, bărbatul a ajuns unde nici nu-și imagina

În anul 1999, Eusebiu Rusu a fost nevoit să-și caute un loc de muncă legal, pentru a avea acte, altfel, dacă era prins de polițiștii din Grecia, era trimis înapoi în România.

Deși a fost fugar timp de opt ani de zile, într-o bancă Piraeus i-a pus Dumnezeu mâna în cap. Bărbatul deja se simțea liber, nu mai era nevoit să stea cu frică.

„În 1999, am cunoscut o persoană care punea marmură albă în toate băncile din Grecia, iar el mi-a propus să lucrez cu el, să curăț cu un aparat praful din urma rașchetării marmurei. Am acceptat, știam că am acte, mergeam liniștit pe stradă, m-am tuns. În cei opt ani, cât am stat fără acte, plecam de acasă cu trei ore mai devreme ca să pot ajunge la serviciu, pentru că, dacă prindeam un filtru de poliție pe stradă, trebuia să merg pe alt bulevard. După doar câteva luni, a venit în inspecție, dacă pot spune așa, directorul băncii, care stătea pe un scaun. La intrare, era o ușă circulară care nu mergea deloc.

Eu m-am dus la persoana care încerca să repare ușa, deja vorbeam foarte bine greacă, i-am spus că este o problemă, la două treimi de bază se mai pune o balama care pasă pe unghiul acesta, iar el mi-a vorbit foarte urât. Mi-a spus că eu sunt un simplu român care șterge praful. Mi-am cerut scuze și am plecat în treaba mea. Mă văzuse directorul băncilor Piraeus, un inginer constructor grec, care și el fusese 20 de ani în America, deci știa ce însemnă să fii străin într-o țară străină. M-a pus să îi spun și lui ce îi spusesem persoanei de încerca să repare ușa, moment în care m-a întrebat câte clase am. M-a chemat la el la birou după programul de muncă, m-am dus și i-am spus că sunt inginer constructor.

Am discutat despre niște planuri, a văzut că știu despre ce este vorba, dar nu înțelegea de ce șterg praful de pe jos în bancă. Eu i-am explicat că am nevoie de acte, iar atunci mi-a oferit șansa de a deveni supervizor. M-a trimis în România, el mi-a plătit avionul și m-a pus să dau un examen de echivalare a studiilor. Am crezut că acest examen va fi ceva greu, dar a fost ceva foarte ușor, iar din 1999 până în 2005 am lucrat acolo, câștigam foarte bine, iar după am mai stat doi ani, aveam lucrări particulare, dar m-am întors în România din motive personale”, declară Eusebiu Rusu.

În anul 2007, Eusebiu Rusu a renunțat la locul de muncă foarte bun pe care îl avea în Grecia și s-a întors în Iași, fiind legat sufletește de acest oraș. A mai lucrat câțiva ani în România, ca inginer, iar din 2013 muncește ca recuzitor la Teatrul Național din Iași, care a devenit a doua casă pentru el.