Economic Local

Gospodăriile ieșenilor vor fi verificate de ApaVital cu echipamente în valoare de 6 milioane de euro

Publicat: 13 aug. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Gospodăriile ieșenilor vor fi verificate de ApaVital cu echipamente în valoare de 6 milioane de euro
Apometrele din zona metropolitană vor fi dotate cu module radio pentru citirea consumului

Zeci de mii de module vor fi montate pe apometrele existente pe branșamentele din Zona Metropolitană. Licitația pentru achiziția echipamentelor este programată la mijlocul lunii septembrie 2022

ApaVital SA, compania de apă-canal a județului Iași, organizează noi proceduri pentru activitatea curentă. Astfel, pe data de 15.09.2022, este programată o licitație pentru achiziția mai multor loturi de module de comunicație radio pentru apometre. Valoarea estimată a contractului este de 29.778.600 de lei, fără TVA, aproape 6 milioane de euro. Modulele vor fi montate pe apometrele deja existente din zonele Iași, Lețcani, Ciurea, Bârnova, Tomești, Holboca, Aroneanu, Valea Lupului, Rediu, Miroslava și Popricani.

„Marea majoritate a contoarelor instalate la branșamentele de la consumatori sunt contoare mecanice tip Flodis, Flostar sau Woltex. Se dorește achiziționarea de module de comunicație pentru citirea la distanță a acestor contoare, utilizând un protocol de comunicație care să asigure colectarea acestor date, în proporție de minimum 95 la sută, printr-o rețea fixă care elimină necesitatea deplasării unui operator uman pentru preluarea indexului de consum sau pentru citirea alarmelor generate de modul. Prin realizarea acestei achiziții se urmărește creșterea eficienței activității de citire a contoarelor, a corectitudinii citirilor, precum și obținerea de la contoare a unui set complet de date, cu o frecvență a citirilor care să permită ulterior o analiză avansată a consumurilor, precum și bilanțuri zilnice pentru diferite zone sau sectoare”, se arată în caietul de sarcini.

La un moment dat, ApaVital a anulat o licitație în cadrul programului de extindere a canalizării, susținut din fonduri europene.

Gospodăriile ieșenilor vor fi verificate de ApaVital în cadrul unui acord-cadru

Necesarul ApaVital este de maximum 60.000 de module de comunicație radio. Achiziția se va desfășura prin intermediul unui acord-cadru cu o durată de 36 luni.

„Majoritatea contoarelor aflate în decontare cu utilizatorii serviciilor noastre sunt fabricate de firma Itron, proporția acestora fiind de aproximativ 98 la sută din numărul total de branșamente. Aceste contoare sunt preechipate în vederea montării de module radio cu protocol de comunicație LoRa sau echivalent. Avansul tehnologic, precum și creșterea mare a numărului de utilizatori și, implicit, a numărului de contoare la care trebuie asigurată preluarea indexului de către personalul desemnat a determinat necesitatea identificării unei soluții care să permită eliminarea factorului uman din această activitate, eliminând, astfel, și o serie de impedimente, cum ar fi lipsa accesului pe proprietățile private, eroarea umană la preluarea indexului, expunerea la accidente în manevrările de capace cămine de branșament”, se mai arată în documentația procedurii.

ApaVital a organizat și proceduri privind furnizarea mai multor loturi de piese de schimb pentru parcul auto din dotare.

Compania de apă-canal cumpără și autoturisme

Recent, ApaVital a semnat contractele pentru furnizarea mai multor autovehicule. Valoarea finală este de 5.699.068 de lei, fără TVA, aproape 1,2 milioane de euro. Comisia de evaluare a ales ofertele cele mai bune ce aparțin societăților Bras SRL, Casa Auto Valea Lupului SRL și Sunrise Motors SRL. Procedura a fost împărțit în 8 loturi, toate fiind adjudecate.

Conform caietului de sarcini, necesarul constă în 12 autoturisme tip break, 19 autovehicule cu tracțiune 4×4, 5 autovehicule tip break utilitar, 10 autoturisme electrice, 2 autoutilitare pick-up cu tracțiune 4×4 și 2 autoutilitare dublă cabină și benă.

Adauga un comentariu