Prima pagină » Actualitate » Guvernul a adoptat pachetul 2 de măsuri fiscal-bugetare
Guvernul a adoptat pachetul 2 de măsuri fiscal-bugetare

Guvernul a adoptat pachetul 2 de măsuri fiscal-bugetare

29 aug. 2025, 19:03, 1 ,
Redacția BZI în Actualitate

Guvernul s-a reunit, vineri, și a adoptat Pachetului doi de măsuri fiscal-bugetare pentru reducerea deficitului. Toate reformele au fost adoptate, mai puțin cel pe administrație, care a fost eliminat.
Consiliul Legislativ a dat aviz negativ pe reforma legii magistraților, iar ședința a fost amânată de două ori pentru că lipseau mai multe avize.

Şedinţa de Guvern a fost convocată după ce membrii Executivului au participat la consultările cu partenerii sociali în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social pe tema măsurilor guvernamentale cuprinse în cel de-al doilea pachet asupra căruia Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament.

Ce prevede „pachetul 2” de reforme:

1. Pensiile de serviciu ale magistraților

Plafonul de 70% din venitul net se menține, în pofida presiunilor venite din interiorul sistemului judiciar.

Vârsta standard de pensionare va fi aliniată gradual cu cea din sistemul public, ajungând la 65 de ani până în 2036.

Etapizarea creșterii vârstei se face pe durata a 10 ani.

Se introduc reguli mai stricte privind cumulul pensiei cu salariul în sistemul public.

2. Reforma sistemului de sănătate

Managerii spitalelor vor avea contracte de performanță, cu indicatori clari de eficiență.

Medici de familie vor putea deschide puncte secundare în zone rurale, pentru a acoperi deficitul de servicii medicale.

CNAS va avea obligația să raporteze trimestrial transparența cheltuirii fondurilor.

3. Guvernanța companiilor de stat

Reducerea numărului de membri din consiliile de administrație.

Introducerea unor indicatori financiari obligatorii pentru management.

Publicarea trimestrială a rapoartelor privind cheltuielile, investițiile și profitabilitatea.

4. Reorganizarea autorităților ASF, ANRE și ANCOM

Reduceri de personal de până la 20% în toate cele trei instituții.

Scăderea salariilor conducerii cu 30%.

Limitarea mandatelor membrilor consiliilor de conducere la maximum două.

5. Reforma administrației publice locale

Desființarea a peste 6.000 de posturi neocupate.

Introducerea unui sistem unitar de raportare a performanței primăriilor.

Digitalizarea completă a actelor administrative în termen de 3 ani.

6. Eficientizarea fiscală

Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri începând cu 2026.

Creșterea taxelor pentru vehiculele poluante și stimulente pentru mașini electrice.

Consolidarea mecanismelor de combatere a evaziunii fiscale.

Asumarea răspunderii în Parlament

După adoptarea în Guvern, cele șase proiecte vor fi trimise luni în Parlament, unde Executivul își va asuma răspunderea. Această procedură elimină dezbaterile parlamentare extinse și grăbește intrarea în vigoare a legilor, dar poate fi contestată la Curtea Constituțională.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat: „Avem un pachet complex, negociat cu toate instituțiile implicate. Asumarea răspunderii este cea mai rapidă cale pentru implementarea reformelor, într-un context bugetar dificil.”

Specialiștii în finanțe publice apreciază că aplicarea pachetului ar putea reduce cheltuielile bugetare cu până la 7 miliarde de lei anual. În același timp, reforma pensiilor speciale și reorganizarea autorităților financiare riscă să genereze tensiuni în rândul unor categorii profesionale, mai ales în justiție și în instituțiile vizate.

Surse guvernamentale spun că Guvernul Ilie Bolojan mizează pe intrarea în vigoare a pachetului până la 1 ianuarie 2026, pentru a răspunde cerințelor din PNRR și pentru a evita penalizări din partea Comisiei Europene.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”!
Veste bună pentru pensionari, pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”. Anunțul a fost făcut de minidtrul Muncii. „Pachetul de solidaritate” pentru pensionari este analizat de autorități și are în vedere suplimentarea veniturilor pentru un număr important de beneficiari. Măsurile propuse ar aduce sume în plus pentru aproximativ 2,8 milioane de persoane vârstnice, iar […]
Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”!
Comentarii
  • De la noi taiem dar dam la altii moka. Ministerul Educatiei tocmai a donat 17 milioane euro Republicii Moldova. Iar Guvernul a dat Ukrainei a 23 transa de ajutor militar si financiar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 aprilie 2026
03 aprilie 2026