Prima pagină » National » Guvernul României, despre strategia pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului şi xenofobiei: „O evoluţie pozitivă”

Guvernul României, despre strategia pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului şi xenofobiei: „O evoluţie pozitivă”

16 dec. 2022, 13:45,
în National

Guvernul României a anunţat că şase dintre cele 36 de acţiuni din strategia pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură au fost finalizate. Anterior, și secretarul general al ONU, Antonio Guterres a evocat, în cadrul reuniunilor internaționale, problema antisemitismului și xenofobiei.

Deşi s-a înregistrat o evoluţie pozitivă, autorităţile subliniază că mai este nevoie de implicare în educaţie în ceea ce priveşte aspectele enunţate mai sus.

Guvernul României, despre strategia pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului şi xenofobiei

Autorităţile au monitorizat evoluţia în perioada mai-noiembrie a implementării acţiunilor cuprinse în strategia menţionată şi au prezentat concluziile aferente într-un raport.

„În perioada supusă evaluării, la reuniunile Comitetului interministerial, au participat specialiști renumiți în domeniul cercetării și prezervării memoriei Holocaustului, dar și un supraviețuitor al Holocaustului”, potrivit unui comunicat al Guvernului.

De altfel, din cele 36 de acţiuni principale, şase au fost finalizate, 13 sunt în derulare, 10 au fost parțial implementate, iar 7 sunt la început.

„Capabilitățile instituționale dezvoltate pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură și-au demonstrat viabilitatea, iar activitatea grupurilor de lucru interne și/sau interinstituționale a înregistrat o evoluție pozitivă. De asemenea, s-au înregistrat progrese și în ceea ce privește dezvoltarea unor metodologii de identificare, raportare și evaluare mai eficiente a incidentelor și tendințelor. Nu în ultimul rând, România a continuat să se implice în eforturile europene și internaționale pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură”, potrivit raportului.

Totodată, deşi există o evoluţie pozitivă în această direcţie, autorităţile au menţionat ca exsita acţiuni care înregistrează întârzieri, mai ales în domeiul educaţional. De aceea, este nevoie de o implicare susţinută din partea celor responsabili, pentru a elimina decalajele.

Guvernul şi-a reafirmat angajamentul în ceea ce priveşte combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ura, prin promovarea educaţiei şi cercetării despre Holocaust.

Problema antiseministului şi xenofobiei, evocată de secretarul general al ONU

În cadrul unui forum internaţional care a avut loc la Maroc, consacrat „dialogului civilizaţiilor”, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut o avertizare împotriva „retoricii periculoase” care alimentează ameninţările nucleare în lume.

„Diviziunile crescânde ameninţă pacea şi securitatea mondiale, provocând noi confruntări şi făcând cu atât mai dificilă rezolvarea vechilor conflicte”, a declarat jurnaliştilor Guterres în cadrul unui forum al Alianţei civilizaţiilor Naţiunilor Unite (UNAOC), organizat la Fes (nord-estul Marocului).

Avertismentul a fost făcut în contextul în care „o retorică periculoasă face să crească tensiunile nucleare”.

„În acest timp, noi ne apropiem periculos de prăpastia climatică şi discursurile urii, iar dezinformarea proliferează”, şi-a exprimat regretul Antonio Guterres.

De asemenea, secretarul general al Naţiunilor Unite a denunţat „forţele discordiei” şi trezirea „vechilor demoni”: antisemitismul, sectarismul antimusulman, persecuţiile creştinilor, xenofobia şi rasismul.

„În această lume tulbure, noi trebuie să calmăm tensiunile, să favorizăm incluziunea şi coeziunea socială şi să facem să se dezvolte societăţi mai unite şi mai reziliente”, a subliniat Antonio Guterres.

Un alt apel de urgenţă a fost făcut de secretarul general al ONU în cadrum Summit-ului privind schimbările climatice, prin care ţările au fost îndemnate să ajungă la un numitor comun pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon.

Așadar, în România s-a constatat o evoluție pozitivă în implementarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`