Este haos în Europa din cauza zăpezii unde șase persoane au murit, sute de zboruri au fost anulate și mii de pasageri sunt blocați.
Europa traversează una dintre cele mai dificile episoade de iarnă din acest sezon, după ce ninsorile abundente și poleiul au provocat haos în transporturi, au dus la pierderi de vieți omenești și au lăsat mii de oameni blocați în aeroporturi. Potrivit BBC, vremea extremă a afectat mai multe regiuni ale continentului, de la Franța și Țările de Jos până în Balcani, unde autoritățile se luptă să gestioneze consecințele fenomenelor meteo severe.
Haosul este vizibil în special în marile noduri de transport aerian, unde sute de zboruri au fost anulate, iar pasagerii au rămas ore sau chiar zile în terminale, în așteptarea unor soluții.
Haos în Europa din cauza zăpezii
Bilanțul uman al acestui episod de iarnă este unul grav. În Franța, autoritățile au confirmat cinci decese rutiere asociate direct condițiilor de ninsoare și polei. Trei persoane au murit în două accidente separate produse în departamentul Landes, din sud-vestul țării, după ce carosabilul a devenit extrem de alunecos.
Alte două victime au fost înregistrate în regiunea Parisului. Una dintre ele a murit într-o coliziune cu un vehicul greu de marfă, iar cealaltă și-a pierdut viața după ce un taxi a lovit o bordură și a căzut în râul Marne, accident produs pe fondul ninsorii abundente.
În Balcani, o femeie a murit luni, în Sarajevo, Bosnia, după ce un copac s-a prăbușit peste ea. Orașul fusese acoperit de aproximativ 40 de centimetri de zăpadă, iar greutatea acumulată a dus la ruperea mai multor arbori.
Franța, sub cod portocaliu de ninsoare și polei
Autoritățile franceze au intrat în alertă maximă. Serviciul național de meteorologie a plasat 38 de departamente sub cod portocaliu pentru ninsoare și polei. Philippe Tabarot, ministrul francez al Transporturilor, a avertizat că ninsorile vor continua marți noapte și miercuri și a cerut populației să circule cât mai puțin posibil și să lucreze de acasă, acolo unde este fezabil.
În mai multe regiuni, traficul feroviar a fost afectat, unele trenuri fiind anulate din motive de siguranță. Autoritățile au subliniat că prioritatea absolută este prevenirea accidentelor, chiar dacă acest lucru presupune restricții severe de circulație.
Haosul în Europa din cauza zăpezii este evident mai ales în aeroporturi. La Paris, aeroportul Roissy–Charles de Gaulle a anunțat anularea a 40% dintre zboruri, în timp ce aeroportul Orly a redus programul cu 25%. Situația este la fel de gravă în Țările de Jos, unde aeroportul Schiphol din Amsterdam a anulat peste 400 de zboruri într-o singură zi.
Mii de pasageri au rămas blocați în terminale, în lipsa unor alternative rapide de transport. Compania aeriană KLM a avertizat că aproape a rămas fără lichid de degivrare, din cauza cererii foarte mari și a întârzierilor în aprovizionare generate de condițiile meteo extreme.
Pasagerii aflați pe aeroportul Schiphol au reclamat cozi interminabile și lipsa informațiilor clare. Javier Sepulveda, care intenționa să zboare spre Norvegia, a declarat pentru Reuters că aeroportul era „haotic și total inacceptabil”. El a povestit că, de la ora 06:30 până la prânz, abia a reușit să avanseze în rândul de la biroul de asistență al companiei KLM.
Conducerea aeroportului a explicat că echipele de deszăpezire lucrează fără întrerupere și că aeronavele sunt degivrate cu maximă atenție, procedură esențială pentru siguranța zborurilor, dar care necesită timp suplimentar.
Transport feroviar afectat în mai multe țări
Pe lângă traficul aerian, transportul feroviar a fost serios perturbat. În Țările de Jos, marți dimineață, o avarie IT a blocat complet circulația trenurilor la nivel național. Serviciile au fost reluate treptat după ora 09:00, însă întârzierile s-au propagat pe tot parcursul zilei.
De asemenea, trenurile Eurostar care circulă spre Paris au înregistrat întârzieri semnificative sau au fost anulate, amplificând haosul în Europa din cauza zăpezii și afectând planurile a mii de călători.
Autoritățile europene avertizează că situația ar putea persista până miercuri, iar condițiile de iarnă severă continuă să pună presiune pe infrastructura de transport. În contextul ninsorilor abundente, populația este îndemnată să evite deplasările neesențiale și să urmărească informările oficiale.
Haosul în Europa din cauza zăpezii a dus la situații extreme și la mai multe pierderi de vieți omenești.
E încălzirea globală !
Du-te la circ sau afla care e diferența dintre vreme și clima.