Prima pagină » Cancan ultimă oră » Horoscopul săptămânal pentru perioada 13 – 19 ianuarie! Această zodie are șansa să se îndrăgostească
Horoscopul săptămânal pentru perioada 13 – 19 ianuarie! Această zodie are șansa să se îndrăgostească

Horoscopul săptămânal pentru perioada 13 – 19 ianuarie! Această zodie are șansa să se îndrăgostească

12 ian. 2020, 15:00,
în Cancan ultimă oră

Horoscopul săptămânal pentru perioada 13 – 19 ianuarie 2020, pentru toate zodiile: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul săptămânal pentru perioada 13 – 19 ianuarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Printre cele mai predispuse zodii la schimbări în 13 – 19 ianuarie 2020 se numără și cea a Scorpionilor care pot avea șanse mari să înceapă o nouă poveste de iubire sau să o consolideze pe cea actuală.

Săptămâna 13 – 19 ianuarie 2020 este marcată de ingresul lui Venus în zodia Pești, încă din prima zi a lunii, urmând ca pe data de 16 ianuarie, Mercur să-și înceapă tranzitul prin zodia Vărsător.

Horoscop săptămânal Berbec: 13 – 19 ianuarie 2020
Cei născuți în zodia Berbec pot avea parte de o reîntâlnire cu trecutul. Este foarte probabil că în viața nativilor să revină o fostă iubire, un fost partener, însă atenția acestora vă fi canalizată în mod deosebit către sectorul profesional, acolo unde sunt amprentați de majoritatea planetelor din astrologie. Este o săptămână favorabilă comunicării cu prietenii, negocierii și punerii la punct a unor planuri și proiecte de viitor. Unii nativi pot primi sponsorizări, pot primi susținere din partea unor instituții sau persoane importante. Starea de sănătate se poate îmbunătăți, în sensul că cei care s-au confruntat sau se confruntă cu oboseală psihică, epuizare și insomnii acum ar putea găsi o cale de a se pune pe picioare.

Horoscop săptămânal Taur: 13 – 19 ianuarie 2020
Cei născuți în zodia Taur resimt din plin efectele transformărilor prin care trec la nivel personal, principial, iar Mercur îi va susține din plin să le aplice și în zona profesională. Posibile negocieri de contracte să apară acum, iar comunicarea cu superiorii, cu persoanele care reprezintă o autoritate în viața lor se va îmbunătăți remarcabil. În plan sentimental nu este exclus ca o poveste de iubire să ia naștere cu o persoană din anturaj sau cunoscută prin intermediul unui prieten. Totuși, vedem că mai degrabă să fie vorba despre o aventură, o pasiune puternică, chiar cu iz sexual.

Horoscop săptămânal Gemeni: 13 – 19 ianuarie 2020
Cei născuți în zodia Gemeni au mari șanse să înceapă o poveste de iubire cu o persoană cunoscută prin intermediul profesiei, poate chiar un coleg de muncă. În orice caz, în zona profesională va fi vorba de o îmbunătățire a viziunii, a raționamentului și a modului în care comunică cu ceilalți, inclusic cu autoritatea din viața lor. În această perioadă, nativii vor avea parte de idei revoluționare, nonconformiste, își vor face planuri îndrăznețe și toate acestea vor stimula dorința de cunoaștere, vor amplifica nevoia de aprofundare a unor sectoare de viață. Nu este exclus să se discute despre o plecare în străinătate, posibil chiar cu locul de muncă, sau chiar unii nativi să plece îm călătorii acum.

Horoscop săptămânal Rac: 13 – 19 ianuarie 2020
Cei născuți în zodia Rac care sunt singuri au șanse mari să se îndrăgostească sau să reia legătura cu o persoană din străinătate sau care este de altă naționalitate, cultură, religie. Posibil ca cei care se află în călătorii să aibă șanse mult mai mari. Oricum, perioada aceasta continuă să fie destul de impactantă emoțional pentru nativii Rac și ar fi de preferat să acorde mai multă atenție odihnei. Pot fi cuprinși de gânduri și idei transformatoare cu impact asupra percepțiilor lor, iar viața intimă poate fi un punct în care să aducă îmbunătățiri. Cei care au procese legate de moșteniri, partaje, care au în plan negocieri financiare sau își doresc să facă un credit sunt foarte bine susținuți în această perioadă, mai ales sunt determinați să facă o schimbare.

Horoscop săptămânal Leu: 13 – 19 ianuarie 2020
Comunicarea cu partenerul de viață va fi cheia succesului și echilibrului în relația de cuplu, iar cei născuți în zodia Leu ar trebui să abordeze același raționament și în colaborările și asocierile profesionale. Vor exista tensiuni care pot aduce schimbări de viziune și atitudine. Sunt susținuți în negocieri, în procese, însă sunt sfătuiți să fie sinceri și foarte atenți la ceea ce semnează. Pe de altă parte, în plan amoros poate lua naștere o pasiune cu o persoană din trecut sau nativii se pot lăsa duși de val într-o aventură care va contribui profund la schimbarea unei mentalități sexuale. Posibile câștiguri financiare, poate chiar ca urmare a unei activități profesionale depuse.

Horoscop săptămânal Fecioară: 13 – 19 ianuarie 2020
Cei născuți în zodia Fecioară au șanse foarte mari să-și reechilibreze și rearmonizeze relația cu persoana iubită, iar cei care sunt singuri au șanse să înceapă o nouă poveste de iubire. Pe de altă parte, sunt susținuți în acțiunile profesionale care vizează contracte, parteneriate și asocieri cu persoane importante, noi. La locul de muncă se întrevede o bună comunicare cu colegii și superiorii, iar randamentul nativilor și modul în care-și vor pune în practică ideile va fi remarcabil. Posibil să apară tensiuni, însă cu scopul de a produce schimbări. Sănătatea poate intra în vizorul nativilor și nu este exclus ca mare parte dintre Fecioare să meargă la medic pentru un set de analize.

Horoscop săptămânal Balanță: 13 – 19 ianuarie 2020
Cei născuți în zodia Balanță pot avea parte de unele tensiuni în relația de cuplu, însă acestea vor avea impact favorabil pentru că vor produce schimbări de raționament, de gândire. Comunicarea va fi importantă în cuplu și ar trebui ca nativii să fie mai atenți la ceea ce spun. Pe de altă parte, va crește remarcabil interesul pentru activități distractive, pentru sport și activități de creație, artistice. Cei care sunt părinți pot avea parte de schimbări de atitudine în relația cu copiii, iar prin comunicare s-ar putea apropia de aceștia. Posibile oportunități să apară de la locul de muncă, iar asta poate însemna inclusiv ocazia de a începe o relație cu un coleg sau poate ca nativii să cunoască pe cineva prin intermediul profesiei. Starea de sănătate va fi una bună, atâta timp cât reușesc să-și echilibreze activitățile profesionale cu viața personală și să înlăture stresul.

Horoscop săptămânal Scorpion: 13 – 19 ianuarie 2020
Cei născuți în zodia Scorpion vor avea parte de tensiuni în familie și comunicarea cu cei dragi poate întâmpina unele obstacole. Cu toate astea, poate fi de ajutor dacă nativii doresc să schimbe ceva, să impună noi reguli. Se întrevăd situații stresante legate de acte, de regimul unei locuințe, însă cu clarificări ulterioare. În plan sentimental veștile sunt foarte bune, iar Scorpionii reușescă să-și armonizeze povestea de iubire și relația cu copiii. Cei care sunt singuri au șanse mari să cunoască o persoană care să le trezească interesul și este foarte posibil ca acest aspect să se petreacă prin prisma unor activități creative, distractive, legate de hobby-uri și pasiuni, pe care nativii le desfășoară.

Horoscop săptămânal Săgetător: 13 – 19 ianuarie 2020
Cu Mercur în zona comunicării, cei născuți în zodia Săgetător vor da dovadă de mult entuziasm în dialog, multă empatie și interacțiunea cu cei din jur le poate aduce o serie de beneficii nesperate, chiar posibilitatea de a rezolva situații tensionate mai vechi. Este o perioadă favorabilă pentru reluarea unor studii, pentru a da interviuri, teste, examene orale, pentru a susține discursuri publice. Nativii pot negocia excepțional în această perioadă, iar acest aspect îi poate favoriza pe cei care au de tranzacționat bunuri imobiliare sau de renegociat salariul, o plată. Pe de altă parte, relația cu membrii familiei se va îmbunătăți, nativii se pot împăca cu cei dragi cu care au fost în conflicte până acum și nu este exclus ca mulți să se gândească să-și construiască propriul cămin.

Horoscop săptămânal Capricorn: 13 – 19 ianuarie 2020
Cei născuți în zodia Capricorn vor avea ocazia să-și îmbunătățească considerabil veniturile, mai ales dacă la mijloc este vorba de o negociere de contract. De asemenea, dialogurile, tranzacțiile cu străinătatea sunt favorizate, iar nativii pot pleca peste hotare pentru a rezolva o problemă profesională. Vești din străinătate pot veni și pentru nativii care au aplicat pentru un job dincolo de granițe. Comunicarea cu cei din jur va fi echilibrată, armonioasă, însă având în vedere contextul astrologic tensionat de foarte multe planete în tranzit prin zodia lor, cel mai bun sfat pentru nativi este să se întoarcă la credință și spiritualitate.

Horoscop săptămânal Vărsător: 13 – 19 ianuarie 2020
Cei născuți în zodia Vărsător au parte de tranzitul lui Mercur întocmai prin semnul lor, cu influență benefică asupra modului în care interacționează cu cei din jur, în special cu persoana iubită. Nativii au de traversat o perioadă mai dificilă, în care tendința este de interiorizare, de introspecție, iar acest tranzit va fi ca o gură de aer proaspăt pentru Vărsători. Chiar dacă nu vor socializa la adevărata lor capacitate, cel puțin vor fi mai deschiși la noutățile care apar în viața lor, mai deschiși către a-și face noi cunoștințe. Pe de altă parte, este o perioadă extrem de favorabilă pentru a-și îmbunătăți veniturile și pentru a se dedica unor acțiuni umanitare. Oportunitățile financiare pot veni în mod surprinzător și neașteptat.

Horoscop săptămânal Pești: 13 – 19 ianuarie 2020
Cei născuți în zodia Pești au parte de ingresul lui Venus întocmai în semnul lor, iar acest aspect le va îmbunătăți remarcabil starea de spirit, dar și relația cu partenerul de viață și, la modul general, cu cei din jur. Nativii se vor preocupa mai mult de ei înșiși, de felul în care arată și nu sunt excluse schimbările de look. Aventurile amoroase vor fi la ordinea zilei pentru cei singuri, însă trebuie să aibă grijă să nu pună suflet acolo unde nu este cazul. Posibile dialoguri cu persoane din trecut sau rememorarea unor discuții, unor situații le poate aduce unele frământări nativilor în această perioadă. Este momentul să facă o introspecție puternică, mai corect spus, să stea de vorbă cu ei înșiși și să vadă unde au greșit pânp acum. Sfatul unui psiholog, unui duhovnic îi poate ajuta mult în această perioadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 decembrie 2024
13 decembrie 2024